Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia

joi, noiembrie 21, 2019 8:36

PSD = ciuma rosie = mafiaDupă ce au ajuns la putere în decembrie 2016, votaţi fiind de 18 % dintre românii cu drept de vot, neocomuniştii, securiştii, hoţii şi mafioţii din PSD s-au pus pe modificat legile justiţiei în favoarea corupţilor, eliberând din puşcării mii de criminali şi violatori, care au realizat că pot ucide şi viola fără probleme în ţara condusă de ciuma roşie.

Unii ar putea spune, nu fără temei, că prezenţa puşcăriaşului Liviu Dragnea în fruntea PSD a fost cauza principală a acestor tragedii pentru România şi români. Din păcate, nu este deloc aşa. După decembrie 1989, ciuma roşie pe stil nou a făcut mereu şi mereu din România paradisul corupţilor, al infractorilor în general. Pentru a putea ei fura, mafioţii din PSD au avit mereu grijă să politizeze justiţia, să-i facă scăpaţi pe cei care încalcă legea, să guverneze în folosul unei minorităţi infracţionale, nu în folosul României şi mai ales al viitorului ei. Iată, mai jos, un alt exemplu, din 2004, despre cum se poate da cu jula în mod “cinstit”.

“Dacă toţi fură de la stat, eu de ce să nu fur, că doar nu-s mai prost!?” Vă amintiţi, era unul dintre principiile de bază ale epocii comuniste.

Acum, când de la stat nu prea mai e de furat, s-a schimbat treaba: cine fură de la particulari, nu numai că-i deştept, dar e şi “de bună-credinţă” (conform PSD – n.m.)! Adică e un hoţ onest, respectabil.

Iar acesta nu mai este doar un principiu, ci literă de lege. Şi cum era normal, legea a apărut în orânduirea celui mai cinstit dintre români, l-am numit aici pe săracul Iliescu.

Legea iliescomunistă 112/1995 prevede că foştii proprietari de imobile confiscate (de către comuniştii pe stil vechi – n.m.) nu-şi pot recupera casele, dacă statul le-a vândut unor inşi ce sunt de bună-credinţă.

Buna-credinţă însemnând în această situaţie faptul că respectivii indivizi nu au ştiut că vor cumpăra o locuinţă asupra căreia statul român nu are titlu de proprietate şi nici că imobilul e revendicat de proprietarii în drept.

Să luăm un caz concret de “bună-credinţă”. În 1996, când au cumpărat câte un apartament în imobilul nr. 94, din Bd. Tomis, în Constanţa, nici Paulina Georgescu, nici Ion Poppa nu aveau cum să ştie că imobilul e revendicat de foştii proprietari încă din 1992. Era dificil, aproape imposibil, pentru doamna Georgescu să afle că foştii proprietari l-au solicitat în justiţie. Ce treaba avea dumneai cu instanţele, legile şi alte complicăreli judiciare, mai ales că nu era decât preşedinta Curţii de Apel Constanţa?

Iar musiu Poppa nici nu putea concepe că imobilul era luat cu japca de comunişti şi transformat în comandamentul garnizoanei sovietice. Căci dânsul nu fusese decât un simplu român, ce avea cu totul alte principii, însuşite ca secretar 2 de partid (comunist – n.m.) pe judeţul Constanţa, pe vechi.

Şi nici managerii firmei Metachim Constanţa, care au preluat parfumeria de la parterul casei, nu ştiu probabil că mobilierul din interior e acelaşi ca în anul 1949, când l-au confiscat cu tot cu casă sovieticii.

Şi uite aşa, deciziile murdare ale legiuitorilor ţării (ale PSD-iştilor, n.m.) pot căpăta lejer parfumul corectitudinii, cu esenţă de “bună-credinţă”. Bine ca la Strasbourg sunt nasuri mai fine, care nu se dau în vânt după putorile de la Bucureşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu