Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu
duminică, septembrie 29, 2019 14:04Galaxia Văcăroiu – un cocktail PSD de 5 stele (articol din ianuarie 2004)
Campania anticorupţie violentă din 2000 a adus PSD (ex-PDSR) din nou în fruntea bucatelor guvernamentale. După trei ani de guvernare am aflat ce ştiam: PSD îşi schimbă părul, dar năravul ba. Organigramele ministerelor au fost desfiinţate şi reînfiinţate cu alţi funcţionari publici dependenţi, clienţi sau membri ai PSD. Peste 20.000 de funcţionari publici au luat calea pribegiei, pe motive de incompatibilitate politică. Un lucru mai puţin cunoscut ne-a atras atenţia. Unul dintre criteriile pe care pesediştii le-au folosit pentru selectarea oamenilor de încredere a fost nu numai afilierea politică sau gradul de rudenie, ci chiar prietenia în afacerile de tot felul, multe dintre ele penale.
Cine conduce Jenatul României
Senatul României este condus (era în 2004 – n.m.), părerea mea, de către senatorul PSD Nicolae Văcăroiu. Cine este Nicolae Văcăroiu? Fost premier al României în perioada 1992 – 1996, apoi senator PDSR. Din 2000, senatorul de Argeş, judeţul unde se produce celebra “ţuică de Piteşti vioaie”, a fost numit preşedinte al Senatului României. Background-ul său de funcţionar public are la activ, din perioada Opoziţiei, tinicheaua BID-FNI-Vântu, care răsună la fel de strident ca şi creditele neperformante ale Bancorexului. Mai mult, o bună perioadă, Văcăroiu a stat în funcţia de preşedinte cu un salariu de mii de parai de la BID. Prezentarea acestui mic trecut profesional are rostul de a ne lămuri, pe mai departe, din ce sistem solar se trag colaboratorii lui Nicolae Văcăroiu şi cum au ajuns ei să stăpânească funcţii centrale pe Terra. Iar cheia acestei apropieri cu tentacule a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea Fineco SA. Unde acţionar fruntaş a fost chiar Banca de Investiţii şi Dezvoltare, condusă de Văcăroiu.
Cine şi ce se învârte în jurul lui Văcăroiu?
N-aţi ghicit, răilor, Pământul nu se învârte cu dl. Văcăroiu, ci după domnia sa! Pentru că, în mijlocul sistemului solar de pile-relaţii-cunoştinţe, în jurul Soarelui gravitează celelalte planete, fiecare cu horoscopul ei politic şi de interese. Luna este deputatul Alexandru Stănescu, şef PSD Argeş. Mercur este Mihai Ungheanu, secretar general al Camerei Deputaţilor. Venus este Petru Crişan, fost ministru al Guvernului Soare, înainte de 1996. Războinicul Marte a atacat şi s-a retras prin persoana lui Micky Şpagă (Şerban Mihăilescu – n.m.), integrat perfect în orice sistem solar. Şi Jupiter – Teodor Gavrilă fost secretar de stat în Guvernul Soare. Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată – sunt planetele-consilier ale Soarelui, vechi amici de la explozia solară Bancorex. Neptun, greu la funcţie şi la influenţă, este fostul secretar de stat Gheorghe Oană. Pluto este mare şi acum, guvernează activitatea APAPS sub numele de terrian Ovidiu Muşetescu. În jurul Soarelui mai gravitează discret doi meteoriţi: Mircea Hamza, şeful Biroului de Presă al Senatului Solar, şi Octavian Partenie, fost înalt funcţionar guvernamental prin Guvernul Soare. Bătălia pentru Terra în acest sistem solar nu s-a încheiat încă.
Umbra lui Văcăroiu. La Camera Deputaţilor
Există funcţionari publici la Camera Deputaţilor care îşi ţin ascunse în sertar averea şi meandrele afacerilor personale, că doar n-o îndrăzni cineva să cotrobăie în biroul în biroul secrtarului general Mihai Ungheanu-Mercur, de exemplu. Numele acesta vă sună cunoscut: e tovarăşul care a propus construirea unui ţarc special, ca pentru vite, la Palatul Parlamentului, pentru a ţine sub bici jurnaliştii mai îndrăzneţi. Cum să-l întrebi pe tovarăşul Ungheanu, când îl prinzi pe vreun culoar solar, de ce e aşa modestă declaraţia sa de avere laolaltă cu trecutul său bancorexist. Sau despre afacerile sale bine legate de Văcăroiu sau Micky Şpagă? Discuţia purtată cu Mercur a fost un agreabil exerciţiu de ventriloc. I-auzi, ia! ”La Fineco SA mai sunt acţionar?! Ha! Ha! Ha! Am dat 3 milioane acolo la constituirea firmei, mai multe nu ştiu. L-am mai sunat pe Octavian Partenie care mi-a zis că firma mai lucrează, dar nu sţiu nimic. Rep.: Sunteţi administrator şi acţionar la Getica SRL şi Saint George SRL. ”Care Getica? Nu ştiu. Apar eu într-o firmă ca asta? Cum, sunt administrator? Ha! Ha! Ha! Da, îmi amintesc ceva-ceva. Da’ e o firmă care nu merge, o să mă scot de-acolo. Am uitat cu desăvârşire de ea. În cealaltă firmă, Saint George, am ieşit demult, am făcut act notarial, e vina acţionarului că n-a făcut demersurile necesare.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)
Văcăroii vechi…
Prins cu trei firme nedeclarate, unde mai este şi administrator, Ungheanu-Mercur n-are mustrări de conştiinţă. Doar ”în octombrie 2000, înainte de alegeri, deci ar trebui să-i mulţumesc preşedintelui Constantinescu, m-au scos de sub urmărire penală din lotul Bancorex. N-a intervenit nimeni pentru mine.” Ce alţi grei sunt în sistemul solar al prieteniei? Unul dintre ei este fostul secretar general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, alintat Micky Şpagă, alias Marte. Însă s-a retras imediat când s-a aflat de participarea sa în Fineco. Cot la cot cu el, tot acţionar, este Octavian Partenie, meteoriticul, acţionar la Fineco şi prieten cu Mercur. Partenie este un fost mare amploiat de la diferite departamente din Guvernul Soare.
Îl mai găsim pe lista acţionarilor Fineco SA pe Neptun, un anume Gheorghe Oană. Ştiţi cu ce s-a ocupat el o perioadă? A fost ministru secretar de stat la Finanţe şi era responsabil cu negocierea cu Asociaţia Păgubiţilor FNI. Adică omul lui Văcăroiu negocia şi cu cei care-l acuzau pe Soare că le-a topit banii la FNI. Lista coincidenţelor de horoscop guvernamental continuă: Venus, Petru Crişan, fost ministru al Comerţului în Guvernul Soare, şi Jupiter, Teodor Gavrilă, fost secretar de stat la MApN, tot în Guvernul Văcăroiu. Pe Venus l-au prins acţionar în vreo 13 firme chiar în timpul mandatului de ministru. Noroc cu lumina Soarelui, care l-a protejat de un loc umed şi întunecos.
…şi văcăroii noi
Nu e nevoie să vă stoarceţi memoria pentru a descoperi cine sunt ăştia noi. Arcom, celebrul exportator de muncitori la Krivoi-Rog, a fost unul dintre ei. Nu vă spune multe, dar poate veţi descoperi un nume care vă spune: Pluto – Ovidiu Muşetescu, a fost administrator la Arcom. Da, e una şi aceeaşi persoană cu actualul (era în 2004 – n.m.) ministru al Privatizării. Un alt acţionar important este Luna – Alexandru Stănescu, deputat PSD de – de unde altundeva?! – Argeş, şef al organizaţiei locale. Declaraţiile sale de avere şi de interese nu coincid întru totul ce evidenţa de la Registrul Comerţului de pe Terra. Fostul ministru al Industriilor din Guvernul Soare este acţionar la firma Lasfin Instruments. Tot din constelaţia business-Văcăroiu vi le prezentăm pe Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată. Saturn e directorul de cabinet şi şeful consilierilor lui Văcăroiu de la Senat. Şi el acţionar la Fineco. Concidenţele planetare încep să se lege. Tot consilier al lui Văcăroiu la Senat este Uranus – Nicolae Dan Fruntelată. Cercetat în lotul Bancorex, a ieşit cu fruntea curată. Aşa mult s-a bucurat că a şi făcut două firme pe care nu le-am putut găsi în declaraţia sa de avere. Prima este Stizo-Gim, iar pentru a doua firmă, mai aveţi un pic răbdare. L-am contactat pe şeful Biroului de Presă al Senatului pentru a obţine un punct de vedere oficial. ”Nu ştiu cum au ajuns Frunte şi Panait consilieri ai dlui Văcăroiu. Fac parte din aparatul propriu al Preşedintelui. Pleacă dl. Văcăroiu, pleacă şi ei de la Senat. Eu sunt însă permanent, am venit aici prin concurs. Dl. Văcăroiu îşi alege propria echipă fără să fie obligat să dea vreun concurs. Panaitescu a fost directorul de Cabinet al domnului Văcăroiu, pe vremea când era premier” – ne-a declarat apăsat Mircea Hamza.
Senatul Solar al României SA
Consilierul lui Văcăroiu de la Senat, Uranus-Fruntelată este acţionar în Grupul de Companii Opalin SA, firmă pe care n-am regăsit-o prin declaraţiile de avere sau de interese, pentru că nu au fost ele însele de găsit. Dar, stupoare, să vedeţi ce mic e sistemul solar! Acţionar la Opalin este şi Simona Hamza, chiar soţia şefului Biroului de Presă al Senatului. Vizibil surprins de întrebarea noastră, Mircea Hamza ne-a răspuns prompt, cu date din actele firmei soţiei, acte pe care le avea la el la birou. Cum nu prea se pupa activitatea de funcţionar public la Administraţia Financiară a Sectorului 1 a soţiei sale cu obiectul de activitate al firmei – producţie de publicitate şi film – Hamza ne prezintă scenariul. ”În 1997 am fondat firma şi, pe atunci, nu eram funcţionar public. Eram încă director la “Sahia” şi n-am putut să mă trec eu în cate pentru că era conflict de interese. Firma avea acelaşi obiect de activitate cu “Sahia”, producţie de publicitate, filme, chestii de-astea. Când am demarat procesul de înfiinţare al firmei eram în incompatibilitate.” Cum s-a cunoscut soţia sa cu Fruntelată? Nu se întâlniseră niciodată, în schimb Hamza, da: ”Am lucrat împreună în Guvernul Văcăroiu, aşa ne-am cunoscut.” Îi servim o gogoaşă: da, e cu profit zero, nu prea aţi făcut bani cu ea. În realitate, Grupul de Firme Opalin SA a făcut un profit de 100 de milioane de lei cu un singur angajat. ”Da, n-a mers, aţi văzut că n-are profit. În septembrie 2003 am făcut actele pentru a ieşi din firmă, că nu merge.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)
Aştia sunt oamenii care gravitează în jurul Soarelui Senatului României. Amploiaţi, prieteni, foşti subalterni, majoritatea colegi de firme şi interese întortocheate, au ajuns “inexplicabil” în poziţii foarte înalte. Cine i-a promovat în aceste funcţii înalte: prietenia şi interesele, horoscopul sau competenţa lor? Judecaţi singuri.
Fostul adjunct al lui Viorel Hrebenciuc, actualul (era în 2004 – n.m.) secretar al Camerei Deputaţilor, acelaşi Ungheanu-Mercur, acţionar nu numai la Fineco, explică de ce au făcut firma. ”Ideea cu Fineco ne-a venit în 1997, în Opoziţie. Era un prilej de a ne întâlni o dată pe an la un pahar cu vin, eram într-un fel legaţi să ne vedem măcar o dată pe an.” Deci, tot vinul îi lega mai mult în sistemul solar Văcăroiu. (“Academia Caţavencu”, nr. 630/2004)
Citeste si articolele:
- Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania
- Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti
- Nicolae Vacaroiu, omul de paie al KGB-istului Ilici Iliescu
- Banca lui Vacaroiu a falimentat FNI, Sorin Ovidiu Vantu a comandat asasinate
- Premierii PSD = ciuma roşie = mafia: mafioţi, puşcăriaşi, plagiatori, imbecili şi, hâc, beţivani
Despre un mafiot al regimului KGB-PSD, Iliescu-Năstase, Ovidiu Muşetescu pe numele său | A șaptea dimensiune says:
decembrie 1st, 2019 at 9:21
[…] Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu […]
Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia | A șaptea dimensiune says:
decembrie 18th, 2019 at 8:13
[…] Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu […]