A șaptea dimensiune

De vorbă cu unchiu’ Iosip

Pân’ la urmă m-am întâlnit cu tovarăşu’ Tito. Arată foarte prost. Păru’ alb de tot, pareza bine mersi, la locu’ ei, vederea ioc. Nu s-a păstrat bine bine conducătoru’ Igozlaviei. Nici nu-i de mirare cu căldurile ăstilea d-aci.

Ierea supărat foc. Io ieream cu Tovarăşa, veneam dă la şpital. Nu’ş ce-oi avea în ultima vreme, da’ nu mă simt bine dăloc. Mi-e să nu fac dracu’ un infract şi să-nviez din senin. Nu dă alta, da’ i-am promis lu’ Tovarăşa fedelitate pân’ la viaţă: am murit împreună, vom învia împreună. Iegzact ca-n romanu’ ăla anacronic, Romeu şi … cum dracu-i mai zice lu’ tovarăşa Florea? … A, da, Julieta. Na, că mi se umizeşte ochii. Fir-aţi ai dracu’ cu fumu’ vostru dă pucioasă, că nu mai poci dă usturime!

Ei, şi cum veneam noi aşa dă la şpital, teleap – teleap, numai ce-o auz pă Leana: “Şase, Nicule, uite-l pă Tito. Fă-te că nu-l vezi, că-i chior!”

“Da’ ce şuşotiţi voi acolo, tovarăşi, despre mine, ai?” se porneşte deodată boşorogu’. “Ce ai de comentat, tovarăşa Ceauşescu, tot cu intrigi te ocupi? Credeai că dacă-s orb, am ajuns automat şi surd? Dimpotrivă, tovarăşa academician, ţi-am recunoscut imediat vocea, că din cauza ei m-am certat cu tovarăşu’ Nicalai când m-am certat.”

Ptiu, fir-ai al dracu’ dă paralitic, tot nesuferit ai rămas” o auz iar pă Tovarăşa în şoaptă. Ş-apoi în gura mare: “Vai, tovarăşu’ Tito, da’ se poate? Astea-s mici păcate d-ale tinereţii, dă pă vremea când aveam şaizeci-şpate’j dă ani. Astea nu se pune la inimă, că e ale vieţii valuri. Zi, Nicule, şi tu ceva, nu sta ca bou’!”

“Dă mult ţineam să discut cu dumneata, tovarăşu’ Broz, că dă când e coflict în Igozlavia poate ai despre mine o empresie greşită”, l-am luat io pă departe. “Ţin să subliniez dă la-nceput că nu ie vina mea, după cum poa’ să-ţi zică şi Tovarăşa care-i aci dă faţă. Io te-am prevenit, să ştii, cu Miloşevici, încă de când ierea la Editura voastră Tehnică, că la fel păţii şi io. I-a plăcut lu’ Tovarăşa dă unu’ Iliescu dă la UTC şi până nu i l-am făcut prim-secretar la Iaşi, nu m-a zlăbit. “Hai, Nicule, marginalizează-l măcar la Ape, undeva, să aibă mai mult timp liber, te rog io! Nu vezi ce faţă de entelectual are?” Abea la Târgovişte, când m-a pus la zid, am înţeles că numa masca părea dă entelectual, da’ faţa ierea în fond dă caghebist sadea.”

“Uşurel, uşurel, tovarăşu’ Nicalai! Bag de seamă că avem multe în comun şi destule de vorbit. De aceea îţi propun să le luăm pe rând. Aşaa… Mai întâi, cum ziceai că-l cheamă pe tovarăşu’ Iliescu?” (Va urma) (“Academia Caţavencu”, nr. 385/1999)

Citeste si articolele:

• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VII)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VI)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (V)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (IV)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (III)