La români, contează doar sărbătorile Sfântului Marx, mântuitorul de muncă

duminică, martie 17, 2019 10:16
Posted in category Mass-media

1 Mai muncitorescCu prilejul răstignirii lui Hristos, bugetarii României au intrat iar în repaos. În întreprinderile mari, cu pierderi, vacanţa a început cam de marţi, 22 aprilie (era 2003 – n.m.), când Mântuitorul mai muncea încă la minuni. În contul veşniciei de sâmbătă spre duminică, Fiul Domnului mai avea de tras miercuri, joi şi vineri, câtă vreme în raiul terestru doar câţiva privaţi mai dădeau cu sapa. Mare parte a muritorilor din sectorul de stat au trecut totuşi luni (21 aprilie) pe la serviciu, ca să afle cu precizie cât e prima de miel şi dacă, prin absurd, a mai rămas ceva de furat.

Semnalul odihnei a fost dat din Casa Poporului. La începutul săptămânii, parlamentarii din provincie şi-au abandonat lucrările laice şi au tulit-o în păr să întâmpine lucrările cereşti la vila din teritoriu. O zi-două mai târziu au pornit să ia lumină şi aleşii cu domiciliul stabil în Bucureşti, iar pe joi după-amiază, la Palatul Victoria, doar domnu’ Michi mai lua păcatele guvernului asupra sa, răstignit între doi portari.

Un concediu mare cât Săptămâna Patimilor a cuprins întreaga Românie cu serviciu la stat. Patimile Mântuitorului au consonat creştineşte cu patima mâncatului, a băutului, a somnului şi a chiulului religios. Iar când relaşul ordotox şi-a sleit puterile şi, după Duminica Mare, s-a făcut din nou luni, ei bine, nimeni n-a intrat în panică.

Printr-un salt dialectic de efect, credincioşii s-au făcut atunci atei, pioşii s-au înfrăţit cu muncitorimea, Isus s-a trezit complicele lui Marx, iar vacanţa de 1 Mai a devenit prelungirea celei de Paşti. Frenezia statului degeaba a recuprins milioanele de bugetari (pe atunci, în 2003, erau milioane, astăzi, în 2019, sunt aproximativ 1,5 milioane de bugetari, dacă nu punem la socoteală şi angajaţii din marile companii naţionale, încă neprivatizate – n.m.). Câmpul muncii a fost iarăşi abandonat şi înlocuit cu poieniţe, crânguri, plaje şi păduri. Grătarul a substituit altarul, mititeii – pasca, şi profanul “Hai noroc!” – pe sfântul “Adevărat a-nviat!”. A băut, a cântat şi a stat degeaba întreaga lume a banului public, fără deosebire de dumnezei. Aşa încât cifrele, costul distracţiei, nu mai au nici o semnificaţie. Sunt expresia matematică a voinţei populare şi a celor 130 de zile libere pe an (între timp s-au mai adăugat şi alte zile libere: 24 ianuarie, 1 iunie, 15 august etc., care pe atunci, în 2003, nu erau zile libere; cu alte cuvinte, pentru “boborul” ortodox, Sfânta Muncă nu face parte din calendarul aprobat de Mult-Prea-Fericitul cocalar Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – n.m.).

Cinci sute de milioane de dolari (pe atunci, în 2003, nu exista euro, totul fiind raportat la dolarii americani – n.m.), nota de plată a acestui dublu sejur, e o sumă frumoasă, rotundă, cam cât şapte tranşe FMI. Pentru odihniţii din guvern (pe atunci, în 2003, era la putere guvernul puşcăriaşului Adrian Năstase, adică al PSD = ciuma roşie – n.m.) socoteala e simplă: un minus la bugetul statului înseamnă doar o taxă în plus pe bugetul privatului. E o algebră specială, cu iz electoral, în care minus şi cu plus dau foarte prost la clasa mijlocie.

Şi fiindcă veni vorba de clasa mijlocie, cea rănită într-o targică ambuscadă fiscală, trebuie spus că, după grava ei vătămare, e posibil să nu mai poată avea urmaşi. Un studiu efectuat recent de compania GFK arată că 10% din totalul consumatorilor români cheltuiesc la fel de mult cât alţi 50%. Confirmând un nărav al anului precedent, societatea are tendinţa de a se împărţi (precum în ţările bananiere – n.m.) în două clase de consumatori: una mică, de consumatori bogaţi, şi alta mare, de consumatori săraci. Săraci, da’ odihniţi la marele fix. (“Academia Caţavencu”, nr. 595/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu