Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră!
marți, septembrie 6, 2011 15:46Ca în orice republică bananieră, statul român este furat zilnic. De la acelaşi stat furat zilnic toţi cer bani: ajutoare, şomaj, salarii, alocaţii, pensii etc. Am ajuns să cred că până şi Mafia făcea dreptate mai multă decât actualele autorităţi române.
Dacă un Cătălin Voicu sau Adrian Năstase ar fi furat de la Mafie cât au furat de la statul român (bani colectaţi de la ‘fraierii’ care muncesc) demult ar fi încasat un glonţ în ceafă. Aşa sunt bine-mersi.
Handicapatul de stat român nu reuşeşte să colecteze nici măcar un sfert din cât ar trebui (după părerea mea), deoarece cei puşi s-o facă sunt, la rândul lor, corupţi. Un Al Capone ar duce o viaţă de boier în România, cu justiţia de rahat de astăzi şi poliţiştii ‘cinstiţi’ din Republica România. În sprijinul celor afirmate până acum, urmează trei exemple concrete.
Primul face parte din tagma poliţiştilor. Şi nu este vorba de un agent amărât, într-un sat uitat de lume, ci de ditamai comisarul-şef (Marian Bordeaş pe numele lui), cel care este, nici mai mult, nici mai puţin, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Călăraşi. Acest individ, pus să verifice respectarea legii, încalcă la greu legea, dar are o avere, dragi bugetari, şi din banii dumneavoastră, ‘frumuşică’: trei apartamente, casă de vacanţă, spaţiu comercial, maşină de 100.000 de euro, peste 300 de hectare de teren, sute de mii de lei în conturi.
Acest individ nu a început să fure statul de ieri, nici de acum 7 ani (în mandatul lui Băsescu), ci de la începuturile liberalismului cu faţă umană, sprijinit de socialismul cu faţă bovină. Cum poate un bugetar, fie el şi poliţist, să aibă asemenea avere? Ieşi afară, javră ordinară!
Trecem la următorul exemplu. Prin luna iunie a trebuit să merg cu mama la un cabinet stomatologic, în oraşul ‘european’ Darabani. Aici serviciile au fost de calitate, adică au fost extrase cu bine două măsele cariate. Pentru fiecare extracţie s-a plătit 30 de lei (ieftin, dom’le, dincolo era mai scump). Şi care-i problema, totuşi? Ei bine, dragii mei, problema este că şi un medic stomatog, fie şi femeie, regulează bine statul român, deoarece pentru cei 60 de lei încasaţi nu s-a eliberat nici o factură, nici un bon, ceva, care să ateste că, din acei bani, stimabila doctoriţă mai plăteşte ceva la bugetul de stat. Poate vi se pare o sumă minoră, dar dacă înmulţim cu 20 de clienţi pe zi, cu câte zile are un an etc., s-ar putea să iasă de-o casă de vacanţă. Huo Băsescu, dă bani la bugetari!
Trecem la al treilea exemplu. Tot în această vară ajung în acelaşi orăşel Darabani cu un calculator ‘bolnav’ (trebuia schimbată sursa şi remediate alte mici probleme). Undeva lângă Primăria oraşului este o firmă de calculatoare, unde am nimerit peste Moroşanu Ciprian, ‘specialist’ PC. Acesta, din ignoranţă, probabil, îmi creează o groază de probleme la calculator, de-am stat două săptămâni pentru a le remedia, iar pentru toate aceste servicii îi plătesc suma de 250 de lei. Îmi dă o factură doar pentru sursă (aproximativ 60 de lei, dacă-mi amintesc bine), restul banilor fiind nefiscalizaţi. Iar fraierul de stat român mai este violat odată de ‘marele’ specialist IT Moroşanu Ciprian. Huo Băsescu, omori bugetarii României!
Sunt doar trei exemple din sutele de mii posibile, din care se poate înţelege de ce nu sunt bani, iar România este văzută ca ‘ţinutul ţiganilor’. După manifestaţiile violente din Londra au fost părinţi care şi-au dus copii la poliţie, deoarece au participat la distrugerea capitalei engleze. În România, nu vom vedea aşa ceva, aici fiind la modă ‘frăţia infractorilor’. Aşa încât, bugetari, nu aşteptaţi de la evazionişti, ţigani, gură-cască, ignoranţi, poliţişti corupţi, judecători ‘cinstiţi’ etc. să le pese de salariile noastre. Pentru o naţie de ciobani, şcoala, de exemplu, este doar un moft.
Citeste si articolele:
- Poveste din cartierul pesedisto-peremist
- Ce face România profundă atunci când nu face nimic
- În Moldova lui Ilici, mămăliga n-a explodat în 1989 şi nu explodează nici după 20 de ani
- Tunurile imobiliare ale fratilor Negoita, adevarati mafioti PSD-isti
- Stilul mafiot în care s-au refăcut proprietăţile în România
Cum sunt măcelăriţi câinii în România | A șaptea dimensiune says:
decembrie 31st, 2014 at 18:03
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Cum sunt măcelăriţi câinii în România (II) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 31st, 2014 at 18:07
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Cum sunt măcelăriţi câinii în România (III) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 31st, 2014 at 18:11
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site. Tags: criminali, havirna, romania, tataraseni, ticalosi […]
Justiţia, cea mai mare problemă a României | A șaptea dimensiune says:
martie 19th, 2016 at 12:58
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
România, o ţară coruptă ce vrea să trăiască bine | A șaptea dimensiune says:
martie 20th, 2016 at 10:07
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Gabriel Oprea, un produs al regimului securisto-comunist Ilici KGB Iliescu | A șaptea dimensiune says:
martie 20th, 2016 at 10:25
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Gabriel Oprea, un produs al regimului securisto-comunist Ilici KGB Iliescu (II) | A șaptea dimensiune says:
martie 20th, 2016 at 14:47
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Cum să ieşi viu dintr-un spital din România | A șaptea dimensiune says:
aprilie 2nd, 2016 at 16:16
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Cei mai bogaţi oameni ai Terrei în 2012 | A șaptea dimensiune says:
aprilie 2nd, 2016 at 16:39
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]
Bugetarii, pomanagiii ciumei roşii | A șaptea dimensiune says:
mai 1st, 2019 at 15:46
[…] Bugetari, aici sunt banii dumneavoastră! […]