O ciumă salutară

miercuri, octombrie 24, 2018 15:39
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaDupă pacea de la Şiştov – actul care dădea întâlnire celor trei imperii pe teritoriile noastre – în Valahia domnea haosul. Această domnie nu era însă pe placul sultanului, care-l numi imediat pe noul domn, Mihai Sutzu. Mihai era un fanariot recidivist la Bucureşti, care, în mandatul anterior, mersese poporului la suflet. Dar, să nu uităm, pe atunci sufletul poporului era simplu, de la ţară, şi deci uşor de impresionat. Practic, o oarecare cumpătare în jefuirea ţării îi scosese domnului faima de generos. Cruzimea sa rezonabilă crease o imagine greu de şters de pe nervii atât de zdruncinaţi ai plebei.

Şi de data asta Sutzu îşi lasă să lâncezească reflexele de prădător. Lăcomia nativă a regnului său din Fanar trândăveşte nepermis şi, în consecinţă, cele şapte piei tradiţionale, indicatorul jecmănirii autentice, zac în continuare pe spinarea plebei. Slab împovărată, prostimea îl adoră. Poarta otomană, într-un mesaj neverosimil şi confuz, îl felicită. Ba chiar boierii, încurcaţi şi ei de succesele populiste ale domnului, i se alătură în toate moderaţiile. Ce mai, în anul acela şi ceva, în care Mihai Sutzu a picotit paşnic pe tronul de la Bucureşti, Ţara Românească şi-a trăit luna de miere. Şi dacă n-ar fi avut noroc cu ciuma din 1792 care, modificând masiv recensământul populaţiei, a mai recuperat din prestigiu, domnia acestui fanariot bizar ar fi fost o adevărată ruşine. (“Academia Caţavencu”, nr. 543/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu