O, ev antic decadent, când băteam la Occident!

miercuri, iulie 4, 2018 15:35
Posted in category Istorie

DecebalÎn urma discuţiei în contradictoriu cu cetele dace, generalul Oppius Sabinus demonstrase că nu era mare lucru de capul său – cap care făcea acum o figură solitară pe mobilierul ascetic din livingul lui Decebal. La auzul raportului militar despre dezastru, împăratul Domoţian a încălecat imediat pe-o şa şi a ordonat legiunilor aşa: “Romani, vă ordon, treceţi Istrul!”. (În mintea sa, tulburată de binefacerile vinului moesian, împăratul îşi organizase citatele istorice cu o senilitate plină de farmec dionisiac. De aceea, din când în când, memoria lui, înveselită de cidru şi de hidromel, scotea la iveală replici care-i puneau în încurcătură atât pe istorici, cât şi pe autorii întrebărilor de la “Vrei să fii miliardar?”)

Furia lui Domiţian a fost scurtă, ea măsurând mai exact cam 500 de kilometri, adică distanţa dintre Roma şi Naissus. Oprirea la Naissus – prosper oraş din Moesia – a fost dictată de imperativul unor ospeţe ce nu mai puteau fi amânate. Perspectiva unui război mic, degradant pentru armatele romane, îl scârbea atât de tare pe împărat, încât consilierii săi pe probleme alcoolice au hotărât să şteargă din creierii cezarului sursele depresiei. Astfel, în timp ce vulturii imperiali străjuiau mahmuri cortul clătinat de bacanale, în expediţia de pedepsire a dacilor pornea generalul Fuscus. Victoria urma să-i fie comunicată lui Domiţian în timpul chefului, între tocăniţa de păun umplut cu nisetru vegetarian şi momiţele de gal a la Vercingetorix.

Pe cât de dezinteresat de război părea liderul lumii, pe atât de dornic să se afirme era Cornelius Fuscus. Armata lui, compusă din veterani, era nu numai bine antrenată în luptele cu barbarii, ci şi bine instruită să câştige în situaţii de superioritate numerică absolută. Această superioritate numerică, imposibil de stabilit exact din povestirile iscoadelor sale analfabete, l-a determinat pe Decebal să ceară pace. Tratatul său de bază propus romanilor – şi care le oferea acestora celebra “Cloşcă cu pui de fier” şi Insula Şerpilor – a fost însă rupt în bucăţi, împărtăşind de altminteri soarta celor trei soli daci care-l prezentaseră.

Legiunile au trecut Dunărea pe un pod preapollodorian şi au început să suie Carpaţii prin Valea Oltului. În căutarea celei mai potrivite capcane, dacii s-au tot retras. Fiind o fire aventuroasă, Fuscus a tot înaintat, până când a realizat pe pielea sa, şi a soldaţilor săi, înţelesul noţiunii de ambuscadă. În Istoriile sale, Tacitus aminteşte despre această mare înfrângere a legiunilor romane, în care generalul Fuscus s-a evidenţiat printr-o moarte completă. Din acel moment, faima lui Decebal a crescut proporţional cu dorinţa Romei de a cuceri Dacia. (“Academia Caţavencu”, nr. 477/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu