A șaptea dimensiune

Dacia lui Cotiso oscila aşadar între somnolenţă şi totalitarism. Venit la putere cu un discurs naţionalist, bazat pe şovinism antiroman şi xenofobie multibarbară, Cotiso a aruncat repede ţara într-o lungă izolare internaţională care a durat circa două luni. Economia internă era ea însăşi lovită de efectele dictaturii. Naţionalizarea promisă de tiran înaintea scrutinului traversa totuşi un impas: nimeni nu era sigur în contul cărei naţionalităţi trebuie făcută. Prin diversitatea neamurilor aciuite sub curbura Carpaţilor, statul multietnic al geţilor tulbura perspectiva oricărei restructurări serioase.

Europa însă n-a renunţat la principiile ei democratice şi i-a integrat până la urmă pe daci. Integrarea s-a produs – aşa cum aminteam în episodul trecut – prin deportări masive, efectuate de Tiberius Claudius Nero în anii 12 – 10 î.e.n., după eliminarea lui Cotiso atât din viaţa politică cât şi din cea biologică. Nero avea să ajungă mai târziu chiar împărat al Romei, fapt ce nu l-a împiedicat să-i dea foc într-o bună zi.

După pieirea micului rege-tiran, Occidentul şi-a intensificat integrarea europeană a dacilor cu de-a sila şi a mai transferat în Moesia Inferior circa 50.000 de capete. Sextus Aelius Catus, autorul mutării forţate din anul 11 e.n., a considerat că un eveniment de asemenea importanţă trebuie stropit. Bineînţeles, cu sângele celor câteva mii de geţi care au opus rezistenţă. Odată început, procesul integrării a fost practic imposibil de oprit. Un mare fan al aducerii dacilor în rândul lumii civilizate a fost Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, guvernatorul Moesiei, care şi-a repopulat provincia pârjolită de bastarni cu marfă de import, recoltată direct din arborele nostru genealogic.

Performanţa lui Plautius a bătut toate recordurile categoriei. El a trecut Dunărea cu o cifră impresionantă de geţi: peste 100.000, plus TVA, şi cu toate taxele locale incluse. Pe lângă geţii comuni – pileati, comati şi tarabostes – legiunile au mai luat în barcă şi o sumedenie de mici regi locali, principi barbari de buzunar sau căpetenii minuscule aciuite prin stufărişul malului. Afacerea de transport a ieşit cum nu se putea mai bine pentru cuceritorii lumii. Pe lângă integrarea propriu-zisă a statelor balcanice în universul occidental, strămoşii noştri latini s-au mai învârtit şi de graniţe păzite.

Practic, liderii geţilor transdanubieni, încurajaţi de faptul că rudele lor apropiate se bucurau de ospitalitatea Romei în chip de ostateci, erau fericiţi să apere frontiera civilizaţiei cu preţul propriei vieţi. Astfel, până la urmă, în ciuda votului pasional exprimat de geţi în favoarea extremismului, populaţia Daciei istorice a reuşit să scape de marasm, obţinând, până la urmă, atât de mult dorita integrare europeană în Bulgaria. (“Academia Caţavencu”, nr. 472/2000)

Citeste si articolele:

• Extremism şi integrare europeană în pragul mileniului unu
• Regatul mic te fură-ncet cu ale lui mărunte sfade
• Roles, Dapyx şi Zyraxe – guvernare fără taxe
• Scorillo, 40 de ani pe tronul regatului geto-dac
• Şapte regi şi-o vale-adâncă