O idee de emisiune pentru angajaţii mafioţilor Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă, adică pentru rahaţii de la Mafia TV

vineri, iunie 19, 2020 7:27
Posted in category Mass-media

PensionariE ceva (foarte rău) să furi banii Odiosului (Nicolae Ceauşescu), de fapt ai românilor, prin intermediul Securităţii comuniste, al cărui angajat ai avut norocul (pentru tine) şi ghinionul (pentru noi) să fii, să înfiinţezi după decembrie 1989 tot felul de firme fantomă prin care să plimbi banii pentru a li se pierde urma, apoi să-ţi aduci aminte că, la cursurile de îndobitocire comunistă, ai învăţat importanţa deţinerii mijloacelor de informare în masă pentru a-i controla şi dirija pe cei mulţi, apoi să-ţi creezi un adevărat imperiu media prin care să transmiţi minciună, dezinformare, fake news, ţigăneală, manele, ţigani, cocalari, piţipoance etc. în cantităţi industriale, să te numeşti Dan Voiculescu şi să fii un fost puşcăriaş, condamnat pentru furtul unui mizilic de 60 de milioane de euro (prejudiciu la adresa poporului român), deşi tu ai furat miliarde de euro de la acest popor, să nu restitui banii furaţi, din cauza unui stat mafiot controlat de prietenii tăi de hoţii şi fărădelegi din PSD = Ciuma roşie = Mafia, dar să plângi de milă pensionarilor, şi numai pensionarilor, pe care i-ai furat la greu, asta înseamnă să fii MAFIOT, da’ nu din acela sicilian, care avea totuşi un microgram de onoare, pe când tu, Voiculescu Dan, eşti un limbric fără onoare, fără demnitate, fără nimic bun înfăptuit pentru România, ţara care ţi-a permis, din laşitatea şi prostia majorităţii locuitorilor ei, să furi atât de mult şi să te îmbogăţeşti nemeritat pe seama “fraierilor” care mor pe drumuri de rahat şi în spitale cu viermi deoarece banii ţării n-au mai ajuns în construcţia şoselelor şi dotarea spitalelor fiind furaţi de jeguri ca tine, Dan Voiculescu.

E ceva (foarte rău) să foloseşti prietenia cu un mitoman plagiator şi ucigaş de procurori incomozi pentru mafie, limbric ajuns, printr-un accident nefericit al istoriei, premierul României, pentru a face afaceri cu statul prin zeci (poate sute) de firme care se îngrăşau pe seama banilor românilor, de fapt îţi îngrăşau conturile, în timp ce serviciile oferita de firmele tale erau de rahat, da’ nimeni din statul mafiot controlat de PSD = Ciuma roşie = Mafia nu zicea nimic, fiind acolo prietenii tăi, să te numeşti Sebastian Ghiţă şi, la 35 de ani, să fii miliardar în euro în România, fără să fi făcut nimic bun pentru ţara ta, dar să ai în proprietate o televiziune (o cocină) prin care să transmiţi ură, dezinformare, minciună, să faci din respectiva cocină o tribună prin care mafioţii roşii să-şi dirijeze turma de votanţi imbecili către partidele mafiei, dar mereu şi mereu să aduci în discuţie în respectiva Toaletă TV punctul de pensie, ca şi cum tot viitorul acestei ţări depinde de cum trăiesc pensionarii, din munca tinerilor care produc banii echivalenţi punctului de pensie, asta înseamnă să fii MAFIOT, da’ nu din acela din SUA, anii ’30 din secolul trecut, mafioţii din acel timp mai şi munceau pentru bani, pe când tu, Sebastian Ghiţă, vierme ordinar, n-ai muncit niciodată în folosul României, ţara aia pe care ai jefuit-o mai ceva ca Al Capone, iar când autorităţile acestei ţări au început să te întrebe de sănătate, ţi-ai pus prietenii mafioţi din politică să schimbe legile pentru a-ţi scăpa fundul de puşcărie.

Aşadar, Mafia TV (Antena şi România TV) ar putea veni cu idei noi, atunci când vine vorba despre pensionari, bazinul de vot al mafioţilor din PSD = Ciuma roşie. Iată, mai jos, ce ar mai putea promite pensionarilor bandiţii din PSD, pentru a-i determina să-i voteze, adică să le dea un paşaport pentru furt încă nişte ani din momentul votului.

Promisiunile PSD = Ciuma roşie = Mafia pentru pensionarii iubitori de mafioţi, tâlhari şi bandiţi, care au furat tot în România

Accesul pensionarilor la învăţământul superior, fiind setoşi să-şi dea doctoratul în ştiinţele matematice, fizică nucleară, astronomie şi sport.

Să participe efectiv la spectacolele de la circ, la trapez, la mersul pe sârmă fără plasă, la statul în cap şi la dresura de animale sălbatice de la liniile fierbinţi.

Intrarea liberă la Grădina Zoologică, în zilele în care li se dă drumul din cuşti leilor ca să-i mănânce pensionarii înfometaţi.

Gratuităţi şi reduceri de preţuri la “Sex shop”-uri şi, după 12 noaptea, la pompe funebre.

Libertatea de a trece strada pe roşu şi de a merge noaptea pe mijlocul şoselei, pe carosabil.

Libertatea de a înota la mare, în larg, cu greutăţi la picioare, pentru întărirea muşchilor, în zilele cu valuri mari.

Intrarea gratuită la ştranduri şi la plajă, când temperatura la umbră depăşeşte +40 grade Celsius sau coboară sub -20 grade Celsius.

Pensionarilor, şi-n mod excepţional şomerilor, trebuie să li se dea dreptul la eutanasiere, să nu-şi mai ia gâtul într-un mod dizgraţios cu cuţitul de bucătărie sau să se arunce pe geam, să murdărească pavajul peste coloanele cu girofar. Ţinând seama de faptul că cimitirele sunt pline, pentru aceste categorii sociale, propun să li se ofere, tot gratuit, accesul la crematorii sau să li se rezerve zone anume destinate, în care (după) să fie băgaţi în picioare sau în cap (cum le-o fi norocul!), pentru economie de spaţiu.

Ca să nu profite de aceste facilităţi şi alţi indivizi, ar fi de dorit ca pensionarii să poarte un semn distinctiv, cum ar fi un coif de culoare portocalie, ca să poată fi remarcaţi de departe.

Pensionarii, având forţă şi timp liber, să fie încurajaţi şi obligaţi să facă sport, pe grupe organizate, în următoarele domenii: paraşutism, salturi cu şi fără paraşută; scufundări la mare adâncime; schi nautic, în mare viteză şi fără schiuri; sărituri de la trambulina mare, de la 20 de metri şi cu o greutate la gât, pentru elan; sporturi extreme de iarnă, cum ar fi datul cu schiurile prin prăpăstii şi bob fără sanie, dar în pielea goală. (Preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu”, nr. 649/2004)

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu