Şi în domeniul crimelor mai avem de învăţat de la japonezi

sâmbătă, noiembrie 26, 2011 22:16
Posted in category Istorie

SamuraiPriviţi din exterior, japonezii par un popor impecabil, fără defecte. Au însă şi momente în care şi-au dovedit din plin urâţenia.

Şi nu despre atacul laş de la Pearl Harbor va fi vorba, atunci când japonezii i-au atacat pe americani fără o declaraţie de război, ci de cu totul alt episod. Articolul de mai jos (intitulat Sadism cu sabia şi alte miracole japoneze) este preluat din ‘Academia Caţavencu’ şi scris de Doru Buşcu. Să-i admirăm, totuşi, pe japonezi până la capăt.

Poate că cele patru cadavre obţinute cu ajutorul ciocanului şi turnate apoi în beton de locotenenţii mafiotului Băhăian vă fac să vă cutremuraţi de oroare. Poate că poveştile cu ‘Ndraghetta, cu IRA, cu vendetele siciliene, cu criminali în serie, cu ostateci decapitaţi la televizor sau cu liceeni care-şi vânează colegii cu mitraliera vă întorc stomacul pe dos. Nu e cazul, vă spun.

Oricât de violent şi oricât de mediatizat ar fi, omorul în variantă europeană e o nimica toată pe lângă felul japonez de a ucide. O civilizaţie iudeo-creştină, bazată pe raţiune şi pe sensul binelui, n-a ştiut, vreme de două milenii, să ţină cum trebuie în mână arma crimei. Ajungi la această concluzie dacă tragi cu ochiul la rezultatele samurailor. O carte recentă (Romulus Hillsborough, Shinsengumi, ultima gardă de samurai a shogunului, Editura Humanitas, 2007), documentată excelent de un expert în istoria Japoniei, spune povestea celui mai crud masacru cu arme albe de la inventarea tăişului încoace.

Între 1862 şi 1867, shogunatul Tokugawa a pus pe picioare garda Shinsengumi, un corp de elită format din luptători cu sabia. Cei mai îndemânatici samurai ai imperiului, maeştri în cele mai eficiente stiluri de a despica omul, au fost instalaţi pe străzile din Kyoto ca să facă ordine. Shinsengumi n-a făcut doar ordine, ci a înjumătăţit rezerva de sânge a oraşului cât ai zice ‘sushi’.

Bazaţi pe artele marţiale, pe retardatul cod Bushido şi pe sadismul organic al Japoniei feudale, samuraii lui Tokugawa au declanşat o lecţie de anatomie în masă fără precedent. Oamenii de rând, oamenii politici sau alţi samurai erau tăiaţi bucăţi ori de câte ori se ivea ocazia. În oraşul cuprins de teroare se auzeau la ore fixe, în locul gongului de la primărie, doar şuieratul spadei, icnetul proprietarului şi bufnetul sec, provocat de capul retezat. Simţul onoarei, desprins din învăţăturile Bushido, n-avea a face cu ceea ce înţelegem noi, europenii, prin el. Nici urmă de cavalerism, de înfruntare proporţională, de egalitate a armelor sau a motivelor de scandal.

Ideea de bază era să obţii cât mai multe cadavre pe lovitură, fără să aibe vreo importanţă că lovitura venea din spate, de la zece săbii odată sau că era adresată unui om neînarmat. Când şi când, aceşti viteji, veneraţi pentru dibăcia lor chiar de urmaşii victimelor, îşi reglau numărul prin câte un seppuku, făcut din senin şi, cel mai des, fără vreun motiv inteligibil. Tăierea rituală a propriei burţi era considerată apă de ploaie dacă viitorul mort nu apuca să-şi expună maţele în faţa asistenţei într-o anumită compoziţie. Abia după ce procedura era considerată completă îi era îngăduit cuiva apropiat să-l descăpăţâneze pe erou. Este bine să citim cartea, mai ales atunci când, învinşi de propaganda şi de legenda ‘miracolului japonez’, vrem să ne cumpărăm o Toyota.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Şi în domeniul crimelor mai avem de învăţat de la japonezi”

  1. Japonezii, acesti islamisti cu ochii oblici | A șaptea dimensiune says:

    iulie 20th, 2015 at 18:44

    […] Şi în domeniul crimelor mai avem de învăţat de la japonezi […]

Adauga un comentariu