Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (III)

sâmbătă, mai 6, 2017 14:49
Posted in category Massmedia

Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (III)

  • Este atât de mare: un asteroid ar putea distruge Pământul. Corpul ceresc pare să încalce legile fizicii. Oamenii de ştiinţă uluiţi

    Se va îndrepta spre Pământ cu viteza de 61.000 de km pe oră. Adică cu o forţă echivalentă cu explozia a 44.800 de megatone de TNT (bomba atomică de la Hiroshima a explodat cu o forţă echivalentă cu 16 kilotone de TNT).
    Astfel, viaţa pe Terra ar putea deveni istorie. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Tennessee, din Knoxville, SUA, corpul ceresc pare să încalce legile fizicii. Asteroidul cu un comportament neobişnuit ar putea lovi Pământul pe 16 martie 2880, după cum se arată într-un studiu recent al astronomilor americani.
    Asteroidul se roteşte atât de rapid în jurul axei proprii, încât ar fi trebuit să se dezintegreze. Cu toate acestea, asteroidul 1950 DA rămâne intact şi îşi continuă călătoria prin spaţiu, în aşa fel încât traiectoria lui s-ar putea intersecta cu cea a Pământului peste 866 de ani. Dacă va avea loc, impactul va fi atât de puternic încât va distuge orice formă de viaţă de pe planeta noastră, relatează presa internaţională.
    Asteroidul are aproximativ un kilometru în diametru şi face o rotaţie completă în jurul axei sale la fiecare două ore şi şase minute. Viteza de rotaţie a corpului ceresc, măsurată în regiunea ecuatorială, este atât de mare încât el prezintă gravitaţie negativă, adică, dacă un astronaut ar vrea să se plaseze pe suprafaţa sa, ar fi aruncat în spaţiu.
    Probabilitatea ca asteroidul să lovească Terra este de 0,3 la sută, dar riscul este cu 50 la sută mai mare decât în cazul altor asteroizi cunoscuţi. Oamenii de ştiinţă spun că nu există niciun motiv de panică, sutele de ani care ne despart de acel moment fiind suficiente pentru a dezvolta o metodă de a ne proteja planeta. (Sursa (citeste mai mult))
  • Liceanul care porneşte o Dacie 1310 prin SMS

    Cristian Bodea (18 ani), din localitatea sălăjeană Jibou, şi-a construit singur maşinării complicate şi are planuri mari ce ţin de inteligenţa artificială. Adolescentul a creat un sistem prin care porneşte Dacia tatălui său de la distanţă cu telefonul mobil, dar şi o cădelniţă electronică pentru o biserică din oraş.
    Tânărul Cristian Bodea, din Jibou (Sălaj), şi-a început experimentele tehnice pe când avea 14 ani cu bătrâna Dacie 1310 a tatălui său, căreia i-a montat un sistem de închidere centralizată, iar apoi i-a făcut şi geamuri electrice. Nu s-a oprit la asta şi, pentru că auzise că unele maşini moderne pornesc de la distanţă, printr-un impuls transmis prin telecomandă sau alt dispozitiv, s-a gândit să încerce asta şi pe Dacia din curte. Asta se întâmpla în septembrie 2012, iar munca la acest prim proiect serios al său i-a luat aproape şase luni.
  • Cum vom scoate bani de la bancomat cu telefonul mobil

    In viitor nu vom mai avea nevoie de carduri pentru a scoate bani de la bancomate. Compania NCR a anuntat dezvoltarea unui sistem care foloseste telefonul mobil pentru a extrage banii din cont.
    Tehnologia NCR Mobile Cash Withdrawal presupune ca bancomatele sa comunice cu telefoanele mobile prin intermediul unei aplicatii speciale.
    Pentru a scoate bani din cont, utilizatorul nu va trebui decat sa deschida aplicatia de pe smartphone, sa scaneze codul QR de pe bancomat, sa introduca parola si suma dorita.
    Bancomatul ii va elibera banii, iar pe telefon va primi o chitanta electronica. Noile bancomate vor fi capabile sa se conecteze la toate sistemele de operare pentru dispozitivele mobile, de la iOS la Android si Windows. (Sursa (citeste mai mult))
  • Europenii construiesc IXV, primul avion spatial

    Agenţia Spaţială Europeană (ESA) va lansa pe 18 noiembrie (era in 2014 – n.m.) primul avion spaţial din lume. Denumit IXV, avionul se doreste a fi precursorul primei navete spatiale europene, capabilă să călătorească în spaţiu şi să revină pe Pâmânt precum un avion obişnuit.
    Construit in Italia, din ceramică, fibră de carbon şi plută, IXV are o lungime de 5 metri şi o lăţime de 2 metri.
    primul avion spatial
    (Sursa (citeste mai mult))
  • Premieră absolută în România: Un tren circulă cu 160 km/h pe oră!

    Ieri (era iulie 2014 – n.m.) s-au împlinit o săptămână de când CFR Călători a introdus în circulație trenurile care parcurg distanța București – Constanța în mai puțin de două ore, la o viteză maximă de 160 km/h. O premieră absolută pentru cei 145 de istorie feroviară ai României și un prim pas spre ceea ce transportul feroviar modern înseamnă în Europa secolului XXI.
    Desigur, unii ar putea spune că 160 km/h nu înseamnă mare lucru, în condițiile în care trenurile de mare viteză din țările occidentale circulă cotidian cu 250 – 300 km/h. Însă comparația este complet eronată. Trenurile de mare viteză sunt o categorie complet distinctă de trenuri, total diferite de trenurile convenționale. Tot ce ține de trenurile de mare viteză, de la linie, poduri, tunele și până la trenurile propriu-zise și sistemele de control sunt complet diferite de sistemele de la trenurile convenționale, precum cele din România. Iar standardul european pentru trenurile convenționale de călători, valabil inclusiv în Germania, Franța, Spania și așa mai departe este viteza maximă de 160 km/h. Iar acest standard care este încă departe de a fi generalizat pe cuprinsul Uniunii Europene, inclusiv în Europa occidentală. (Sursa (citeste mai mult))

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

RCA-Ieftin

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker