Texte celebre: Sabin Gherman, „M-am saturat de Romania”

miercuri, septembrie 1, 2010 14:39
Posted in category Literatura

Sabin GhermanÎn 16 septembrie 1998, apărea în ‘Monitorul de Cluj’ articolul M-am săturat de România, autor Sabin Gherman. Dacă acceptăm că trăim într-o ţară liberă, putem citi şi astfel de texte. Iar aprecierea o poate face fiecare după nivelul de educaţie, de cultură, de civism.

După părerea mea, Sabin Gherman greşeşte atunci când confundă România cu ţiganii din Ferentari. Suntem mai mult decât spune Gherman şi mult mai puţin decât cred unii ‘românaşi verzi’. Citind acest text, din 1998, realizezi catostrafa politică realizată de Ilici Iliescu în cei 11 ani de domnie.

În 1998, cand a scris Sabin Gherman „M-am saturat de Romania”, eram NIMENI! Acum suntem ceva mai mult, poate.

În dictatura comunistă, eram Etiopia Europei, ţara în care se murea de foame (grânarul Europei !!?), acum chiar şi ciudaţii de la zero TV au ce băga în gură, pe lângă alcoolul oferit de ţigănuşul Diaconescu, pentru a-i face să vorbească.

În 1998, eram ţara în care orice mafiot putea cumpăra o fabrică pe nimic şi apoi s-o vândă la fier vechi. În 1998 eram departe de lumea bună a Europei. Ilici Iliescu, în principal, ne băgase cu totul în Uniunea Rusia-Belarus. Astăzi suntem în UE.

În 1998, oraşele României erau cenuşii, precum un bloc de locuinţe comunist. Acum parcă este un pic altfel. În 1998, multe vedete nici nu auziseră de România. Astăzi cele mai mari nume ale Terrei vin în România.

Acesta era o parte a contextului. Sabin Gherman a găsit ideea, dar a greşit titlul. Corect este M-am săturat de comunişti. Pentru această ţară şi viitorul ei, ciuma roşie a însemnat cel mai mare rău posibil. Ne-a îndepărtat pentru zeci de ani de lumea occidentală. Datorită lui Ilici şi clicei bolşevice, România a fost vreme de zeci de ani în zona gri a civilizaţiei. Nu ştiu dacă vom ieşi repede din această zonă, dar sunt şanse. Iar aceste şanse sunt mult mai mari decât atunci când hoardele de mineri aduse de Ilici instaurau ‘democraţia bâtei’.

Dar iată şi textul care a stârnit numeroase comentarii la acea vreme.

„M-am săturat de Mitică, de șmechereala și țigănia pe care le lasă în urmă acest nume de țară, România. Vorbesc cu diverși politicieni, aflați la putere, și toți îmi spun: „nu mai avem nicio șansă”. Citesc prin ziare că Bucureștiului Guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul ’98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu mașina prin sud și est și văd diferența: acolo sunt drumuri mai bune, se fac mereu investiții. Stau la coadă la finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Peșcheș. Turcisme fără de care nu se poate. Și atunci? Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România. De sinonimele ei. De eroismele ei, scoase din orice context istoric. Alții se laudă cu Michelangelo sau Da Vinci și mie mi se arată scrisoarea lui Neacșu din Cîmpulung. Fantastică realizare delațiunea!…

Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. Ăștia suntem, peticiți în cur, rupți in coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crâșmă de cartier. Între două ghiorăituri și-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbește bățos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre „trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”. Și – iarăsi – un ghiorăit victorios.

M-am săturat să-mi fie rușine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun că sunt din Transilvania. Altă țară. Altra paese. Other country. L’autre pays. M-am săturat să-mi spună toți neardelenii că aici, în Ardeal, am probleme cu ungurii. Că dacă n-ar fi ei… Că foamea este mama înțelepciunii… Că federalizarea este cel mai mare pericol care mă paște, mă pândește de după colțul blocului odată cu borfașul pentru care plătesc impozit. Că musai trebuie să strâng cureaua, ca magarul lui Nastratin. În numele „unității”, „propășirii” neamului rrromânesc. Și eu, care aștept de 10 ani o unire adevărată, una a parlamentarilor ardeleni pentru Ardeal, o ofensivă civică pentru salvarea puținului ramas. Și eu, care mă rog în fiecare seară să se termine odată cu Tőkés László, cu aberațiile lui etnice împotriva tuturor. Și tot degeaba. Deocamdată. Niște oameni au făcut Unirea de la 1918. Alții sperau într-o confederație de tip helvetic, împreună cu Ungaria, Cehia și Austria. Alții, ca Slavici, au spus că unirea Transilvaniei cu România e o porcărie și au făcut pușcărie. Acum se vede ce-a ieșit. Seriozitatea, eleganța, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizația semințelor de bostan. Era o șansă pentru România să se unească cu Transilvania, să învețe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost așa; România a înghițit Transilvania – de aceea, din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde. N-o spun eu, ci un egal al lui Dumnezeu, Cioran. Vor sări o grămadă să contrazică cele spuse mai sus. Dar: câți dintre voi n-au mers la București cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de pălincă ? Și n-o duceați la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porți ferecate. Și dacă, naivi fiind, n-ați dus acele plase, de câte ori vi s-a sugerat că la București se intră cu capul, mâinile fiind ocupate cu „bagaje” ? Bucureștiul, acest loc în care genialul tebecist se pupă cu analfabetul miliardar, a învățat toată țara că se dă. „Se dă carne”. „Se dă ouă”. Se dă. Mentalitate de moluscă. Aici nu ai drepturi, ci complezențe. Aici se mănâncă semințe de bostan, se vorbește cu „este mulți” și lumea, în general, se naște, se înmulțește și moare. N-au învățat nimic de la unguri, n-au învățat nimic de la austrieci, n-au învățat nimic de la nemți. Au trecut prea repede de la furculision la „Treceți, batalioane române, Carpații”. Poate de aceea cei mai vajnici „apărători” ai Transilvaniei s-au născut dincolo de Carpați. Poate de aceea Europa se termină pe undeva pe lângă Brașov. Acolo se termină și Transilvania. Pentru că, în afară de limbă și șosele proaste, nu avem nimic în comun. Va trebui să ne trezim. Să recunoaștem că ceea ce se întâmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată și voi dați din umeri. În care, mereu înfrigurați, căutați o pilă pentru orice. În care șușotiți pe la colțuri despre vilele celor din Poliție sau din Parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul. Va trebui să vedem că se poate și altfel. Că suntem altfel. Că relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nicio jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemții sau burundezii sunt inamicii noștri, ci noi înșine, trăitorii de pe azi pe mâine, obligați să furăm și să înjurăm pe la colțuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani și suntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune, m-am săturat de România, vreau Transilvania mea.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Texte celebre: Sabin Gherman, „M-am saturat de Romania””

  1. Despre cel mai mare poet de limbă germană din secolul 20 | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 14th, 2015 at 19:56

    […] Texte ‘celebre’ […]

  2. Cum plagiau oamenii Securităţii | A șaptea dimensiune says:

    august 17th, 2015 at 9:42

    […] Texte ‘celebre’ […]

  3. Despre bolile societăţii româneşti | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 24th, 2016 at 18:14

    […] Texte ‘celebre’ […]

  4. Îndreptar hazliu de tragedie | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 9th, 2018 at 11:43

    […] Texte celebre: Sabin Gherman, „M-am saturat de Romania” […]

Adauga un comentariu