Vrei să te căsătoreşti în spaţiu? Se poate. Rezervă capsula destinată special acestui scop

sâmbătă, iulie 24, 2021 14:31

Space PerspectiveDacă aveți probleme cu rezervarea unui local pentru nuntă (și nu vă deranjează să mai așteptați câțiva ani), vă puteţi căsători în spaţiu.

Nu, nu este o glumă. Puteți rezerva călătoria în spaţiu pentru nuntă în 2025 sau în anii următori, cu firma din Florida, Space Perspective. Apoi, în ziua cea mare, tu, mireasa ta și șase oaspeți (zborurile sunt limitate la un total de opt, plus pilotul) veţi urca pe o capsulă spațială și vei spune “Până ce moartea ne va despărţi!”.

Întreaga călătorie durează șase ore și veți vedea imagini, la 360 de grade (adică rotaţie completă), ale Pământului, în timp ce vă aflați acolo sus. Puteți chiar să faceți fotografii prin ferestrele capsulei.

La bord, toată lumea se bucură de un scaun înclinat confortabil, de băuturi de la bar, de Wi-Fi gratuit și de vederi perfecte pentru imagini de la ferestrele menționate mai sus. Desigur, există și o toaletă. Și dacă vă întrebați exact cum funcționează utilizarea băuturilor, a mesei și a toaletelor în ceea ce pare a fi o capsulă spațială mare, liniștiți-vă cu privire la toate acestea.

Veți fi foarte departe, dar nici pe departe atât de departe de Pământ încât să experimentaţi lipsa de gravitaţie, cum fac astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (International Space Station). Gândiți-vă mai degrabă ca la o cabina de primă clasă din lume, la cea mai mare altitudine de până acum, în privinţa călătoriilor.

Capsula este propulsată de un „balon spațial” umplut cu hidrogen, de mărimea unui teren de fotbal. Decolează de la stația spațială Kennedy a NASA și parcurge aproximativ 12 mile pe oră la urcare/coborâre (balonul se dezumflă pentru a coborî).

Tehnologia este complet sigură şi a fost utilizată de NASA. Puteţi ateriza şi pe apă, deoarece capsula pluteşte şi pe apă la fel de uşor ca în aer.

Desigur, la fel ca orice altceva, există un dezavantaj și, în acest caz, este costul. Rezervarea unei capsule spațiale pentru nunta dumneavoastră (ziua de naștere, aniversarea sau orice altă ocazie specială) costă 125.000 USD, cu o depunere de 8.000 USD la momentul rezervării.

Am menționat că are Wi-Fi gratuit?

Via iTech Post

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu