A şaptea dimensiune pe Facebook (CCCVI)
marți, august 3, 2021 14:57Pentru nostalgicii comunismului: pentru a retrăi momentele unice ale dictaturii bolșevice, iată o listă de propuneri.
Așa că, nostalgicilor care încă mai au impresia că o duceau bine pe vremea lui Ceaușescu, pentru a retrăi acele minunate clipe, am o listă să le propun:
- să renunțe la abonamentul la cablu și internet (pot să se uite doar 2 ore pe zi la TVR și numai când dă din gură Ponta);
- să renunțe la telefonul mobil și să pastreze numai postul fix, eventual să ceară abonament de mobil cu cuplat;
- să nu consume apă caldă decât o dată pe săptămână, ca și cum nici măcar nu ar ajunge până la etajul la care locuiesc (chiar dacă stau la parter);
- să-și scoată siguranțele din tabloul de curentul electric și să simuleze măcar 3 sau 4 pene de curent pe zi;
- să consume numai 20 de litri de benzină pe lună și să treacă la vechile „dacii”;
- să bea numai cafea amestec și să renunțe la cafeaua naturală cu diverse alintarome;
- să fumeze Carpați fără, maxim Snagov;
- să mănânce rațional (ca și pe cartele): carne o dată pe lună (maxim bilunar), cel mult o jumătate de pâine pe zi, mezeluri la două, trei săptămâni, zahăr un kg la lună, ulei un litru șamd (ciuciu ciocolată, banane, portocale, maxim mere zbârcite);
- să rabde până la primăvară, când vor răsări pe câmpii și prin păduri: ștevia, urzica, leurda și, eventual, ceapa verde în curte la vecinul.
Vedeti si aici.
Citeşte şi articolele: