A şaptea dimensiune pe Facebook (CCCXXXVII)
joi, septembrie 2, 2021 7:01“Adrian Pata din Brezoianu, dar şi eu, am descoperit că s-a umplut Bucureştiul de aurolaci. Adrian vorbeşte de aurolacul parcator. Eu îi colorez situaţia cu aurolacul de stradă cu puţa scoasă la baba cerşetoare, cu aurolacul ce-şi cumpără ţigări şi te scuipă în ochi dacă îl laşi să aştepte, de aurolacul de la Marea Neagră, cerşetor, aurolacul de terasă, care stă în faţa ta la o masă şi molfăie dezgustător ca să-ţi treacă cheful de mâncare, aurolacul ştergător de parbrize. Adrian pomeneşte chiar de aurolacul agresiv, care te ameninţă că-ţi zgârie maşina cu cuiul dacă parchezi şi nu-i dai dreptul. Eu, nu ştiu de ce, gnoseologic, urlu un “Muriţi!” la adresa primăriilor, personal domnilor Vanghelie, Oprescu, Chiliman, Poteraş, Piedone, Onţanu, Negoiţă şi personal tuturor labagiilor români care au făcut copii şi i-au lăsat în stradă.” (Academia Caţavencu, nr.31/2008, autor Eugen Istodor)
Dorele, ne rugăm şi noi la Dumnezeu ceva mai încet?
“Acum câteva luni m-am mutat lângă o ditamai biserică, cu o acustică foarte bună şi difuzoare exterioare de mare putere, şi singura problemă pe care o am este că, în fiecare duminică dimineaţa, sunt nevoit să-mi scriu textele pentru revistă în acordurile liturghiei, cu clopote şi tot tacâmul. Ferestrele nu le pot ţine închise pentru că fumez, dopuri în urechi nu-mi pun, că mă irită, pe muzică la căşti nu prea mă pot concentra, este destul de greu, credeţi-mă. Singura soluţie ar fi să mă duc la redacţie, însă nu ştiu ce-ar putea crede despre mine colegii mei dacă m-ar vedea venind la serviciu, başca duminica. Chiar nu-i înţeleg pe oamenii ăştia, care se roagă la Dumnezeu în gura mare, prin staţia de amplificare.” (Academia Caţavencu, nr.31/2008)
Vedeti si aici.
Citeşte şi articolele: