A şaptea dimensiune pe Facebook (DXXXVIII)

sâmbătă, aprilie 30, 2022 7:06

Votanti PSD = ciuma rosie26 septembrie 2020

Dacă eşti tentat să nu te duci la vot, să ştii că ăştia din imagine merg la vot. Nu, nu pentru că le-ar păsa de social-democraţie, sau de felul cum arată localitatea lor (uită-te cum arată ei), sau de viitorul României, sau de viitorul copiilor şi nepoţilor lor (dacă au aşa ceva). Ăştia votează dacă li se dă ceva: o bere, o găleată roşie, un kilogram de făină, o sticlă de ulei. Şi ăştia îţi vor hotărî soarta!

Oricât de neutru şi de neimplicat ai fi, să ştii că viaţa ta depinde (şi încă tare) de deciziile celor care te conduc. Iar cei care te conduc, dacă nu te duci la vot, vor fi după chipul şi asemănarea celor din imagine.

Evident, pentru târâtoarele din imagine, problemele tale ulterioare, din cauză că n-ai fost la vot, vor fi un motiv de bucurie. Doar nu-ţi imaginezi că aceşti aurolaci îşi petrec timpul citindu-l de Platon, rezolvând derivate şi integrale sau studiindu-l pe Eminescu. Nu, toată viaţa lor de rahat se desfăşoară într-o bârfă continuă, în care bucuria că cei deştepţi şi corecţi o duc la fel de greu ca ei, din cauza corupţiei, este maximă.

Aşa încât, pentru tine în primul rând, pentru liniştea ta sufletească, pentru cei dragi ţie şi pentru o noţiune abstractă precum noţiunea de “ţară”, du-te şi votează. Arată că-n România nu sunt numai analfabeţi, retardaţi, agramaţi, cocalari, colhoznici care-şi vând votul pe o sticlă de ulei. Arată-le că exişti şi că-ţi pasă de viitorul tău! Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul şi ţara mafioţii votaţi de aceste târâtoare!

Şi un mare adevăr: Mai grav decât acţiunea celor răi este indiferenţa celor buni!

Şi nu uita: corupţia ucide! La fel de mult ucide şi indiferenţa!

Poate-ţi spui că eşti prea mic să poţi schimba ceva! Dar nu-i aşa: eşti mic doar când eşti singur, alături de alte milioane de “mici” eşti o forţă. Forţa care va schimba România şi-i va trimite pe mafioţii din politică la puşcărie.

Încă o dată: votul tău este forţa schimbării! Foloseşte-l!

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu