Călin „Kremlin” Georgescu, agent KGB
sâmbătă, noiembrie 30, 2024 20:10Ce lipseşte din CV-ul lui Călin „Kremlin” Georgescu
În anul 1985, în ultimul an de facultate este contactat de cpt. Lopatiţă Tiberiu, locţiitorul comandantului UM 0659 Bucureşti (unităţile care aveau doar 4 cifre erau ale Ministerului de Interne comunist). I se propune posibilitatea de a primi o repartiţie bună şi specializări în străinătate, fapt pentru care acesta (Kremlin Georgescu – n.m.) acceptă să devină informator (turnător – n.m.) cu pseudonimul Petrov (ce coincidenţă!!).
După 1986, este repartizat la IEELIF Făgăraș şi trimis la specializare (a se citi misiune) în Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. Trebuia să ia contact cu Diaspora Română, care devenise foarte activă dupa evenimentele (manifestaţiile anticomuniste – n.m.) din iarna lui 1986 de la Braşov şi Iaşi, pentru a afla ce contacte au în ţară şi cine sunt cei mai activi.
În Statele Unite, în 1988, după o petrecere în care apare în unele fotografii compromiţătoare – consumase alcool şi nu s-a mai putut controla – este contactat şi şantajat de Vladimir Pegov, ataşat cultural al Ambasadei URSS. Pentru cine nu ştie, Vladimir Pegov este fiul lui Nikolay Pegov, creatorul KGB-ului. Va comunica în ţară acest lucru şi este sfătuit să accepte. La sfatul Securităţii comuniste, va accepta să devină agent al KGB-ului sub pseundonimul Romanov.
La revenirea în ţară, va continua munca la Făgăras şi va da note informative în special despre activitatea minorităţilor cu rude în străinătate.
KGB-ul îi va reaminti de relaţie din când în când, doar prin felicitări cu ocazia zilei de naştere, la anumite sărbători şi prin unele invitaţii la Ambasada URSS-ului.
După Revoluţie, este sprijinit din umbră de vechile structuri ale Securităţii comuniste să acceadă în diverse funcţii în Guvern, funcţii din care putea afla informaţii importante ce erau transmise vechii gărzi.
În perioada 2010–2012 a fost raportor special al ONU privind efectele adverse ale traficului și depozitării ilicite de produse și deșeuri toxice asupra drepturilor omului. La Geneva, ghinion, apar fantomele trecutului şi în 2010 este contactat de un vechi prieten Vladimir Pegov, iar din acest moment devine un agent activ al fostului KGB şi îşi începe ţară activitatea politică, fiind chiar propus, de către gruparea extremistă AUR, pentru ocuparea funcției de prim-ministru al României.” (Text preluat şi adaptat de la Ioana Pîrvuloiu-Pârlog.)