Archive for the ‘Mass-media’ Category
Cum a ajuns, totuşi, Papa Ioan Paul al II-lea în România, în 1999
miercuri, ianuarie 2, 2019 19:11 1 CommentÎn 1999, s-au întâmplat, în România, două evenimente importante: eclipsa totală de soare şi vizita Papei Ioan Paul al II-lea. Dacă la eclipsă Patriarhul Teoctist nu avea cum să se opună, căci e destul de greu să ajungi pe Lună cu buldozerul, la vizita în România a Papei, Preafericitul Teoctist s-a opus până când un […]
Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (XII)
duminică, decembrie 30, 2018 20:29 1 CommentCine produce iască îşi trage IAS O vorbă de duh spune că drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii. Iar de bune intenţii nu duce lipsă nici Arhiepiscopia Tomisului (era în 2002 – n.m.). În tovărăşie cu municipalitatea constănţeană, popimea tomitană şi-a propus să construiască ceva pentru o mână de oameni nevoiaşi. Încă nu […]
Unde ajungem după ce murim
sâmbătă, decembrie 29, 2018 14:56 No CommentsCât eşti sănătos şi în putere, moartea pare un moment extrem de îndepărtat, la care nu te gândeşti. Şi bine faci deoarece, nu-i aşa, dacă ne-am gândi tot timpul la faptul că, la un moment dat, dăm colţul, am deveni deprimaţi şi, de ce nu, am sfârşi într-un spital de nebuni. Şi totuşi, moartea altora […]
După decembrie 1989, Biserica Ortodoxă Română (BOR) s-a privatizat şi-a început să producă sute de milioane de euro, pitiţi în conturile şi averile popilor
joi, decembrie 27, 2018 16:47 3 CommentsPopa Safta e privat fără privată şi fără milă (un material din 2002) În Zimnicea există (exista în 2002 – n.m.), graţie graţiei divine, un popă. Popa Gheorghe Safta este patronul mai multor magazine, cuibărite în vreo n spaţii ultracentrale. Firmele sunt trecute pe numele fiului (său) şi al soţiei sale, preacunoscută fiind odată şi […]
Alelui, alelui, s-a suit popa-n căsui!
marți, decembrie 25, 2018 13:18 1 CommentEra în 2002, când România nu era membră UE, salariul mediu era undeva la 200 de dolari pe lună, dar popii aveau averi imense, cum au şi astăzi. Cu cât mai sărac şi fără şcoală este “boborul”, cu atât mai bogat şi fericit este clerul ortodox şi nu numai. Haideţi să vedem ce averi acumulau […]
Cum te fură religia prin intermediul foştilor pupincurişti comunişti
sâmbătă, decembrie 8, 2018 18:27 2 CommentsBanca lui Dinu Săraru a furat bănet cu caru’ Sfintele furăciuni bancare de la Banca Internaţională a Religiilor (BIR) s-au efectuat din economiile a 300.000 de fraieri, convinşi de stabilitatea stabilimentului desfrânat-bancar. Cine a adus capitalul de credibilitate esenţial bunei desfăşurări a escrocheriei? Fireşte, nişte instituţii serioase: SNCFR, Loteria Naţională, Poşta Română, Federaţia Română de […]



