Ce avantaje ai dacă eşti decorat de statul român
vineri, martie 13, 2020 6:51Săptămâna trecută (era martie 2004 – n.m.), după ce Ioan Groşan a refuzat să primească din mâna preşedintelui Ion Iliescu o decoraţie (“Meritul Cultural” în grad de ofiţer), mulţi au salutat gestul lui Groşan (mă număr printre aceştia) şi câţiva m-au întrebat ce avantaje ai dacă eşti decorat.
Sincer vorbind, nici unul sau aproape nici unul, dacă ne gândim că “marele” avantaj vine după moartea posesorului de decoraţie.
Astfel, în “Legea privind sistemul naţional de decoraţii al României”, cap. IX, art. 51-1 se prevede: “Pentru cinstirea memoriei cavalerilor ordinelor naţionale, în cimitirele existente în municipii şi oraşe se vor rezerva, prin grija autorităţilor locale, un loc special pentru înmormântarea celor decoraţi din respectivele localităţi.” Şi art. 51-2: “Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primăriilor.”
Cum “locul de veci” al scriitorilor e în biblioteci, istorii literare şi dicţionare, acest avantaj oferit de o decoraţie îi priveşte pe moştenitori, care astfel nu mai sunt nevoiţi să facă o cheltuială în plus la înmormântare. Păcat că decoraţia nu oferă gratuit şi parastasul.
Trecând peste aceste mici “avantaje” care privesc tot îmormântarea (cavalerii cu grade superioare beneficiază de gardă militară şi de mai multe salve de puşcă, în funcţie de grad), practic, odată cu decoraţia, Preşedintele acordă urmaşilor o reducere a cheltuielilor de înmormântare.
Cum în toate ţările democrate e cam la fel, cel puţin la acest capitol România s-a aliniat rapid. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 643/2004)
Citeste si articolele:
- La români, contează doar sărbătorile Sfântului Marx, mântuitorul de muncă
- Marele si micul paradox fiscal
- Stiri care nu s-au vazut la tonomatele mogulilor (XII)
- Mircea Dinescu a primit peste jumatate de milion de euro de la mafiotul Sorin Ovidiu Vantu
- Hotul Paul Lambrino, print inventat de securistii ce stapanesc Romania de dupa 1989
