Doamne, mituieşte-ne pre noi
vineri, mai 29, 2020 8:37Preotul Neţoiu din Corabia, judeţul Olt, obişnuieşte (obişnuia în 2004 – n.m.) să ia sfinte daruri la nunţi, botezuri, înmormântări ca să accepte să oficieze profesionist slujba.
Metoda lui e foarte simplă: întinde omului Sfânta Scriptură şi îi indică să-i pună în ea câte un semn de carte, cu înscrisurile de 50.000 (lei vechi – n.m.), 100.000 (lei vechi – n.m.), în mai multe pagini.
Trebuie să recunoaşteţi, este un păcat cu circumstanţe atenuante, că doar preotul le dă mai întâi scriptura, clienţii pot să vadă în ea ce se cade să faci şi ce nu. Lasă liberul arbitru să-i ofere şpaga.
Performanţa în acest stil a fost atinsă în Constanţa. După partea teoretică, însuşită prin seminare şi facultăţi de teologie, tinerii preoţei sunt supuşi unui test practic. Li se oferă ocazia de a da ofrandă celui de sus ca să-i hirotonisească. Adică, în limbaj profan, pentru a fi angajaţi într-o biserică.
Cel de sus este de cele mai multe ori un membru din Înaltul Consiliu Eparhial. Preţul ofrandei oscilează între 1.000 şi 5.000 de dolari, în funcţie de oraşul în care primeşte respectivul popiştean parohia.
Ca să nu-l mânie pe Dumnezeu, şpaga se transformă rapid în cuvioase chiolhanuri la care participă prea-curaţii membri ai Consiliului Eparhial. Ca să închine, desigur, un pahar în cinstea Domnului. (“Academia Caţavencu”, nr. 648/2004)
Citeşte şi articolele:
- Adevărul este dincolo de pumni
- România nu are spitale, dar are biserici! Prin urmare, nu vă mai plângeţi că muriţi: faceţi o bucurie popilor, că doar de-aia s-au luptat să vă facă biserici!
- Teodosie Şpagoveanu şi-a dorit, prin 2004, să fie şi rector
- Biserica Ortodoxă, aliată de nădejde a ciumei roşii
- Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, poţi fi homosexual numai dacă eşti preot
