Iisus era tâmplar, BOR e societate forestieră

joi, aprilie 30, 2020 9:09

Valorile stramosesti ale BORÎn unele părţi ale României, natura moartă a patriei aşteaptă (aştepta în 2004 – n.m.) cu nerăbdare venirea lui Iisus şi viaţa verde ce va să vie, pentru că din cauza PSD-ului şi a BOR nici primăvara nu mai apucă să înverzească copacii.

O dovedeşte şi cazul a 6000 de hectare de pădure din judeţul Neamţ, de pe raza Ocolului Silvic Vânători. După apariţia legii Lupu, juriştii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au cerut Direcţiei Silvice Neamţ (DSN) retrocedarea acestei suprafeţe. Retrocedare, adică reintrare în posesie, adică repunere în proprietate.

Toate bune şi frumoase, până al momentul în care au venit şi cu motivul: un document regal din anii ’40 prin care se demonstra că MMB a avut în folosinţă această pădure. Folosinţă, nicidecum proprietate. Normal că cei de la DSN s-au arătat mai degrabă panteişti decât creştin ortodocşi şi le-au spus băieţilor în sutană că Dumnezeu-natura nu poate fi tăiată după bunul plac al Bisericii ortodoxe.

Cât timp a mai fost lege în ţara asta, adică până să îşi consolideze puterea PSD-ul după 2000, Direcţia Silvică Neamţ a ieşit câştigătoare. Mitropolia a pierdut procesul nasol la Judecătoria Piatra Neamţ, a încasat-o urât la recursul de la Curtea de Apel Bacău şi a cerut frumos strămutarea la Curtea de Apel Cluj, pe motiv că în Neamţ “există interese”.

Aici, la Cluj, avocaţii sutanişti s-au trezit din pumni şi s-au hotărât să joace la alt nivel, mai subpământean. În joc a intrat chiar mitropolitul Daniel (mitropolit al Moldovei şi Bucovinei prin 2004, astăzi, în 2020, patriarh – n.m.), care s-a plâns la Domnul. Domnul Năstase.

Adrian Năstase şi-a zis că, dacă dă Bisericii pădure pe Pământ, înseamnă că precis Ăl de Sus îi va da o vilă în cer şi a trimis o adresă Direcţiei Silvice Neamţ pe marginea căreia scrisese “Analizaţi şi rezolvaţi”.

În plus, din cerurile înalte de la Bucureşti a mai venit şi o adresă semnată de Ilie Sârbu (socrul mitomanului plagiator Viorel Ponta, asasinul procurorului Cristian Panait – n.m.), ministrul Agriculturii (în 2004 – n.m.), în care le spunea celor de la Regia naţională a pădurilor că din punctul lui de vedere nu este nici o problemă ca popii moldoveni să primească cele 6000 de hectare de pădure.

Nu atât de frica lui Dumnezeu, cât de cea a prim-ministrului (era 2004 – n.m.) său pe pământ, Adrian Năstase, cei de la Direcţia Silvică s-au dat bătuţi şi au pierdut urgent procesul de la Curtea de Apel Cluj.

Iar pădurea a trecut în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se pare că şi-a instalat imediat o biserică în pădure, sub forma unui gater (gater = ferăstrău mecanic cu una sau mai multe pînze verticale sau orizontale, folosit la tăiatul în lung al buștenilor pentru fabricarea cherestelei; joagăr). (“Academia Caţavencu”, nr. 647/2004)

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu