În timp ce naziştii au fost vânaţi prin toate colţurile lumii, fraţii lor de crime şi genocid, securiştii comunişti, au primit în România pensii speciale, funcţii, averi din bani furaţi
joi, noiembrie 7, 2019 8:48Şi toate cele enunţate în titlu au fost posibile deoarece România a fost condusă, după decembrie 1989, cu rare excepţii, de comuniştii din eşalonul al II-lea al Partidului Comunist Român. Iar aceştia au avut grijă de tovarăşii lor de drum presărat cu cadavre, cu milioane de cadavre, ofiţerii de securitate. România se va vindeca şi va deveni o ţară cu adevărat democrată şi europeană doar în momentul în care se va despărţi definitiv de comunism, iar un prim gest în acest sens ar fi judecarea şi condamnarea criminalului KGB-ist Ion Iliescu, poate principalul vinovat de tot răul de după decembrie 1989, cel care a permis toate atrocităţile, inclusiv ofiţeri criminali de Securitate cu certificate de revoluţionar, în aşa-zisă democraţie gândită şi aplicată de foştii comunişti şi securişti, convertiţi brusc, pentru a putea fura, în adepţii capitalismului de cumetrie, invenţie diabolică unică în lume.
Un exemplu relevant în acest sens este următorul. Până şi pupincuristul Elenei Ceauşescu, cel care a fost cel mai aprig apărător al Securităţii şi securiştilor criminali, l-am numit aici pe Corneliu Vadim Tudor, avea certificat de revoluţionar, beneficiind de nişte avantaje nemeritate, de la un stat român slab după 1989, care ar fi trebuit să dea de pământ cu această stârpitură a Securităţii. Pentru mai multe detalii, vă recomand articolul Pupincuristul Elenei Ceauşescu, Vadim Tudor, avea şi certificat de revoluţionar.
Şi încă un exemplu, mai jos, despre cum n-au păţit nimic securiştii comunişti criminali, ocrotiţi de PSD = ciuma roşie = mafia.
La Primăria Braşov se-nghite-n Secu
Pe braşoveanul Nicolae Paraschiv, decembrie ’89 l-a prins în bocanci. În bocancii revoluţionarilor de la Braşov, care construiau astfel un atac poziţional de toată frumuseţea, pasând de la unul la celălalt fundul dolofan al lui Paraschiv, la acea dată maior de Securitate. Eh, ce vremuri!
Între timp (era anul 2004, cu PSD = ciuma roşie = mafia la guvernare, n.m.), fundul lui Paraschiv s-a refăcut din accidentare şi a revenit la forma care l-a consacrat în activitatea de partid (comunist, înainte de 1989, social-democrat, după decembrie 1989 – n.m.).
Astfel că, în decembrie 2003, buclucaşul fund n-a mai avut parte de pălitura bocancului, ci de dulcea mângâiere a scaunului de secretar al primăriei Braşov. Poziţie din care fundul maiorului de Securitate Paraschiv a halit o primă bugetară de 27 de milioane (lei vechi, o sumă mare la acea vreme – n.m.) pe stil net. Sperăm să-i fi ajuns pentru mult visatul palton blindat anti-bocanc. (“Academia Caţavencu”, nr. 632/2004)
Citeste si articolele:
- Cum au devenit fostii securisti intemeietori de cuiburi religioase
- Militieni si procurori care i-au ajutat de mineri si securisti sa distruga imaginea Romaniei
- România de după 1989 sub tirania Securităţii comuniste
- Cum a fost distrusa intreprinderea ARO de catre mafia Securitatii comuniste
- Teodor Melescanu, o fantoma securista care ne bantuie si azi
Ora zero n-a venit | A șaptea dimensiune says:
decembrie 18th, 2019 at 20:40
[…] În timp ce naziştii au fost vânaţi prin toate colţurile lumii, fraţii lor de crime şi genocid… […]