O aplicaţie Microsoft va face ca password-urile să dispară complet
joi, septembrie 23, 2021 17:07Dacă nu a fost niciodată punctul vostru forte să vă amintiți parolele, iată că noutățile anunțate de Microsoft v-ar putea schimba ziua. Cu siguranță în bine, având în vedere că actualele coduri s-ar putea îndrepta spre retragerea definitivă – scrie ziarul italian Il Giornale, citat de Rador.
În viitor, este posibil să nu mai fie necesară, de exemplu, asocierea numelui de fată al bunicii materne sau numele primului animal de companie la propria adresă de e-mail. În unele cazuri, chiar și „variante” mai puțin bizare, cum ar fi propria dată de naștere sau o secvență numerică, de tipul „123456”.
În timp ce unele companii au optat pentru autentificare dublă sau autorizare biometrică, precum amprenta digitală sau scanarea optică, pentru a evita furtul de parole, Microsoft a decis că password-urile vor trebui să dispară complet. În locul lor va apărea o aplicație, care singură va gestiona accesul la serviciile companiei.
Microsoft este încrezătoare că parolele sunt destinate „pensionării” anticipate. Schimbarea radicală ar putea fi permisă de aplicația Authenticator, activă deja din martie 2021 doar pentru utilizatorii business. Acum urmează deschiderea pentru toți, inclusiv pentru profilurile private.
Odată instalată, aplicația, care este disponibilă și pentru Android și iOS, Authenticator se va ocupa de ștergerea parolelor existente pentru a le înlocui cu un mecanism de verificare. Procesul va fi declanșat la prima încercare de accesare a aplicațiilor Microsoft: utilizatorul va primi un cod de autorizare temporară prin mesaj text sau e-mail, care va trebui introdus pentru a accesa serviciul.
Verificare ce va fi declanșată și în viitor, în cazul în care se va face o încercare de acces de pe un alt smartphone sau tabletă sau dintr-o zonă a lumii considerată neobișnuită în comparație cu obiceiurile normale ale utilizatorului. Practic, va fi generat un cod temporar pentru fiecare nouă încercare de conectare, în timp ce va fi permisă utilizarea în continuare a serviciului, dacă nu va fi realizată deconectarea.
Sistem inatacabil? Nu chiar. Rămân mai multe riscuri în ceea ce privește e-mailurile și dispozitivele deja sparte. Prin aceste modalități, hackerii ar putea intercepta codurile temporare și ar putea menține accesul la informațiile personale ale utilizatorilor.
Via HotNews.
Citeste si articolele: