Oltenia roşie şi ţiganizată loveşte din nou

duminică, august 11, 2019 10:53
Posted in category Justitie

Arbitru CraiovaOltenia, supranumită – alături de Muntenia, evident – Fanarul României, este acea zonă din sudul ţării plină gunoaie, mai ales politice, plină de ţigani care nu muncesc nicăieri legal, adică sunt paraziţi întreţinuţi din munca altora, dar formează clanurile interlope care ucid oameni nevinovaţi, cum a fost cazul fetelor ucise în Caracal, localitate care apare, din nou, în materialul de mai jos.

Înainte de a afla cum ajungeau analfabeţii protejaţi de PSD = ciuma roşie = mafia în funcţii de conducere, adică în postura de criminali indirecţi ai unor inocenţi, “vinovaţi” că s-au născut în România, haideţi să vedem două exemple de jeguri politice din PSD care reprezintă zona Oltenia.

O să începem cu Olguţa Vasilescu, o curvă venită în Bucureşti să i-o sugă pupincuristului Elenei Ceauşescu, tribunaticul Corneliu Vadim Tudor, şi care a trecut repede la şliţul puşcăriaşului Liviu Dragnea, cel care a numit-o ministru, chiar dacă este o nulitate intelectuală absolută, iar la moralitate nici nota zero n-o merită, ci o notă cu minus (negativă). Despre această piţipoancă, care vieţuieşte legal alături de un ţigan, mai trebuie spus că are o mare parte de vină la cum arată gazonul stadionului nou din Craiova roşie şi ţiganizată. Cum dracu’ să construieşte un stadion cu tehnologia anilor 2010 şi gazonul să fie mai rău ca în anul 1900? Asta numai şpăgarii, corupţii, mafioţii, ticăloşii, lichelele, canaliile etc. din PSD ştiu.

Un alt personaj ajuns în capul mesei în Craiova a fost Antonie Solomon, fostul primar al oraşului. Ia fiţi atenţi ce mesaj avea ăsta, după unii ţigan, drept motto pe blogul personal, prin anii 2010: Sa-mi sugeti PULA cu TOTII in special BASESECU , MITITELU DNA s.a.m.d. (vedeţi aici). Şi de aceea, putem spune fără teama de a greşi, că Oltenia este cea mai ţiganizată regiune a României. Şi cea mai roşie. Şi cea mai săracă.

Şi tot din Fanarul României este şi următorul material, din 2003 şi din care se poate înţelege continuitatea în timp, în ticăloşii şi în ilegalităţi, a grupului infracţional cu acronimul PSD.

Aşadar, anul 2003, la Cotroceni, KGB-istul criminal Ion Iliescu, prim-ministru, mafiotul (cel mai mare mafiot din politică, după unii, cu o avere estimată la câteva miliarde de euro, pe numele membrilor famigliei) Adrian Năstase. Povesteşte “Academia Caţavencu” (nr. 623/2003):

Numirile spectaculoase de judecători în funcţii superioare, acţiune de binefacere oblăduită de Guvernul României, prin ministra Rodica Stănoiu (fostă turnătoare la Securitate – n.m.), continuă. Căci nimic nu poate părea anormal acum, după ce preşedinta Tribunalului Slatina, Ligia Bărbulescu, din clanul de cumetri ai lui Nicolae Ceauşescu, a ajuns vicepreşedintă la Înalta Curte de Casaţie.

Caz. Judecătoarea Mariana Cârstocea, soţia unui pilot militar de la Caracal (tot Caracal – n.m.) a făcut şi ea o facultate de Drept, lucru care i-a cauzat o carieră profesională greu de imaginat şi pe vremea dictaturii comuniste: jurist la un IAS, avocat, judecător la Caracal, judecător la Tribunalul Dolj, şeful secţiei Comercial-Contencios a Tribunalului Dolj, judecător la Curtea de Apel Craiova, şef secţie la Curtea de Apel, iar în prezent vicepreşedinte la aceeaşi Curte de Apel Craiova – şi toate astea în doar câţiva ani, răsturnând orice cutumă.

Să vedeţi cum se leagă nişte chestii: soacra Marianei Cârstocea, adica mama pilotului ce joacă rolul de soţ, a fost angajată la fostul Agromec Filiaşi, care avea pe vremea aia un magazin aprozar chiar în casa părintească vândută de ministră (Stănoiu – n.m.) Petromului. Fireşte, soacra se află în graţiile ministrei Stănoiu, şi există garanţii suficiente că nora urmează să-şi împlinească spectaculoasa ascensiune profesională printr-o trambulinare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe o importantă funcţie de conducere (cam asta-i Oltenia, România în general, ţara gunoaielor promovate pe criteriul PCR = pile – cunoştinţe – relaţii, n.m.).

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu