Românaşul, baptist în procent de 5%, rămâne un cre(ş)tin pur-sânge

duminică, decembrie 23, 2018 14:01

ReligieÎn dictatura comunistă a clanului Ceauşescu, “fraţii” baptişti americani aveau grijă de baptiştii români, trimiţându-le periodic pachete cu alimente (în România comunistă era o criză totală de alimente, pâinea, zahărul, uleiul, carnea etc. se dădeau cu raţia, la cartelă) şi îmbrăcăminte. Se pare că Ceaşcă tolera trimitea unor astfel de ajutoare, în baza “clauzei naţiunii celei mai favorizate”, deşi cizmaru’ poza în “endependent” şi se mai şi lăuda cu dezvoltarea “multilaterală” a României comuniste, o ţară în care se murea de foame, de frig, de întuneric, o ţară din care nu puteai pleca decât cu acordul Securităţii – braţul înarmat al Partidului Comunist Român (PCR).

Ei bine, timpul a trecut, a venit anul 1989, Revoluţia a fost confiscată de comuniştii din eşalonul al II-lea al PCR-ului = PSD, iar cei din primul eşalon, după vreo câteva săptămâni de puşcărie, au fost graţiaţi de fostul student la Moscova, căsătorit cu o rusoaică, (semi)ţiganul criminal, racolat de KGB, Ion Ilici Iliescu. Şi ajungem la baptiştii noştri, de fapt ai lor, ai comuniştilor atei, azi ciumaţi roşii borfaşi, corupţi şi infractori. După ce au fost ajutaţi de americani să nu moară de foame – prin comparaţie, părinţii mei, ortodocşi, nu primeau nimic de la nimeni, “fraţii” ruşi întru ortodoxie oferind românilor doar lacrimi şi gloanţe – baptiştii cre(ş)tini pur-sânge pe cine credeţi că apreciază şi pe cine votează astăzi, după ce au înfulecat alimentele americanilor înainte de 1989? Ei bine, dragii mei, plâng după dictatorul criminal Nicolae Ceauşescu şi votează ciuma roşie = PSD = PCR!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu