A șaptea dimensiune

În ziua de 7 februarie 1915, când în prolifica familie Arăpaşu din Tocileni, judeţul Botoşani, se năştea cel de al zecelea copil, pe nume Toader, nimeni nu bănuia că, 85 de ani mai târziu, în 2000 adică, acesta îşi va dedica un Almanah (Almanah bisericesc 2000 – tipărit, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor cu sprijinul financiar (!!!) al S.C. AEDIFICIA CARPŢI S.A.). O întocmire bisericească mult mai plină de laude laice, linguşiri pravoslavnice şi închinăciuni de cancelarie decât va fi avut vreodată însuşi tartorul tomurilor omagiale.

Multe altare păgâne şi-a ridicat Ceauşescu, dar ca să-şi facă chip cioplit dintr-o carte de 158 de pagini, cuprinzând 59 de poze color numai de-ale sale, parcă fărădelegea asta n-a îndrăznit-o. Chiar şi în “Almanah”-urile Scînteii tot mai aflai nişte ceva: cât de adâncă era groapa Marianelor, câtă fontă producea pe cap de locuitor China, care era pe atunci cel mai înalt munte din lume … Nu că ne-am fi aşteptat ca-n “Almanah”-ul mult-prea-reprodusului să dăm peste poze de dezmăţ de la alegerile de stareţă, dezvăluiri pidosnice din căminele studenţeşti ale viitorilor bărbaţi ai bisericii sau ridicări de poale pupate ale popilor. Dar ce aflăm în această carte despre viaţa şi opera genialului Carpaţilor Teoctist nu mai e cultul personalităţii, ci, pur şi simplu, delirul persoanei.

Din când în când, prea ocupat cu mătăniile ca să mai poată fi şi vigilent, redactorul făcăturii (pr. Mihai Hau) lasă să-i scape nişte denunţuri profane. Cum ar fi, de pildă, amănuntul că, trimis din ţară, de Organele statului comunist, ca Episcop al Eparhiei româneşti din SUA şi Canada (aprilie 1963), numitul Toader Arăpaşu, cunoscut ulterior sub numele de cod monahal Teoctist, nu a primit viza de intrare în America! Ştiau catolicii ăia de la CIA ce este omul Securităţii comuniste!

Dacă e să luăm de bună formula “Almanah”-ului, volumul e aproape exhaustiv. Nu mai lipsesc din el, la capitolul decoraţii, diplome şi alte vanităţi de partid şi de stat, decât ordinele şi medaliile primite din mâna lui Ceauşescu, câteva imagini reprezentative de la demolările de biserici şi fotografiile care-l înfăţişau mic şi inocent, lungit gol pe covor.

Spre cinstea lui Teoctist, trebuie spus că nu toate cele 158 de pagini îi sunt dedicate. O întreagă jumătate de pagină, ce sfârşeşte cartea, îi e repartizată memoriei lui Eminescu. Dar o jumătate de pagină greşit întocmită, deoarece, dacă mai înţelegem decenţa lui Teoctist de a nu-şi da cu părerea despre poet, nu-i putem ierta poetului indecenţa de a nu fi zis totuşi două-trei fraze mai simţite despre Patriarh. (“Academia Caţavencu”, nr. 456/2000)

Citeste si articolele:

• In anii 1990, niste maicute din Romania erau snopite in bataie de catre ortodocsii lui Teoctist
• Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista
• Cum era lins in fund dictatorul ateu Ceausescu de patriarhul Teoctist
• Crestinismul ateu social si democrat din Romanica
• Biserica ortodoxă, sora mafiei PSD-iste si filiala Moscovei in Romania