România, Raiul baronilor PSD-işti, hoţi, mafioţi, interlopi, puşcăriaşi (II)
luni, mai 8, 2023 6:07Prim-viceguvernatorului BNR îi place Hildegard
Sper că aţi auzit de Florin Georgescu. Acest cetăţean a ajuns, via PSD, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Despre părţile anatomice cu care gândeşte Georgescu vă puteţi face o idee parcurgând stenogramele PSD, în care Florinel îşi dă catarama pe faţă, cu precizarea că faţa nu-i aparţine lui, ci Curţii de Conturi, asupra căreia pesedistul nu avea nicio jenă să facă anumite presiuni.
Tot despre lipsa de jenă este vorba şi în bârfa următoare. Vă mai amintiţi de Hildegard Puwwak? Doamna aceea cu coafură penibilă, fost ministru al Integrării Europene, care le-a dat fonduri europene soţului, copiilor şi, în general, rudelor care aveau mare nevoie de bani.
Ei bine, zilele trecute (în noiembrie 2004 – n.m.), doamna cu cocul a fost văzută intrând în Banca Naţională şi ieşind exact pe unde a intrat, motivul acestor vizite delicate fiind acela că madam Puwak se pregăteşte să devină consilier al prim-viceguvernatorului Florin Georgescu.
Bârfa este beton şi aceste „beton” ar trebui să fie un semnal de alarmă, căci corupţii se ataşează, în general, foarte repede de rezervele valutare.
Soţia parcare este
Soţia lui Dan Nica (fost ministru PSD în guvenul puşcăriaşului Adrian Năstase – n.m.), medic la un spital bucureştean, ajunge de obicei la serviciu cu maşina. Dar nu despre limuzinele soţiilor de miniştri pesedişti vrem să vă vorbim aici, ci despre ce pot face soţiile respective cu aceste maşini.
Doamna Nica a reuşit, de pildă, o parcare milimetrică între două autoturisme din curtea spitalului. Pentru o femeie, manevra este una remarcabilă. Dar a fost atât de perfectă şi de milimetrică încât abia pe urmă şoferiţa a sesizat că îi este practic imposibil să mai deschidă portiera maşinii ca să meargă la muncă.
Aşa că a rămas liniştită, să citească ziarele la volan, până când paznicul spitalului a intervenit din proprie iniţiativă. Nu a recurs la vreo descarcerare, ci a rugat-o pe doamna doctor să scoată maşina din viteză, după care, pentru mai multă siguranţă, omul a împins singur autovehiculul afară din parcare.
Aşa că aveţi grijă: şi ea a votat duminică (la alegerile prezidenţiale şi parlamentare diun 2004 – n.m.), ba mai mult, şi soţul ei a fost votat.
De ce a fost concediat nepotul lui Nica, care făcea nica
Nu ne bucărăm de necazul altuia, dar atunci când e vorba de cineva de la PSD, punem măcar o muzică ceva mai veselă la calculator.
Nepotul pesedistului Nica a rămas şomer. El lucra ca băgător de seamă la Consiliul Local Panciu şi se băga în seamă toată ziua cu campania electorală a PSD. Timpul trecea, leafa mergea, ei se făceau că-l plătesc de la buget, şi îl şi plăteau, iar el dădea pe la serviciu o jumătate de ceas pe zi, adică doar în pauza de cafea pe care şi-o lua de la rupt afişele opoziţiei prin oraş.
Geaba i-au luat apărarea pesediştii din Consiliu, citez: „Considerăm că nu putem să-i tăiem aripile unui tânăr!”. Tânărul Iulian Nica şi-a frânt aripile, iar acum nu mai are cu ce să i se fâlfâie de programul de la serviciu şi de legea electorală. („Academia Caţavencu”, nr. 677/2004)
Citeşte şi articolele:
- România, Raiul baronilor PSD-işti, hoţi, mafioţi, interlopi, puşcăriaşi (I)
- Cum a câştigat mafiotul PeSeDist Sergiu Sechelariu primele miliarde de lei (vechi)
- Cum braconau mafioţii din PSD
- La PSD = ciuma roşie, mafia merge mână-n mână cu birocraţia
- Grupul infracţional organizat cu acronimul PSD a furat întotdeauna voturi în România