Securistul şi lumea

vineri, decembrie 27, 2019 11:26

SecuristiÎntr-o amiază, în casa doamnei Doina Cornea de pe o stradă liniştită a Clujului, am găsit cu ajutorul dumneaei răspunsul la o întrebare pe care mi-am pus-o de o mulţime de ori de când mă ocup cu studierea fostei Securităţi: ce i-a deosebit pe securişti de restul oamenilor?

Nu trăiam cu toţii în aceeaşi găleată, în aceeaşi sărăcie, înghiţind zilnic dejecţiile unui regim care parcă îşi făcea un titlu de glorie din a terfeli orice urmă de demnitate umană? Nu se oprea curentul şi pentru ei? Apa caldă?

Categoric, un om capabil de a supune violenţelor şi torturii, chiar în forme de umilire altfel greu de imaginat, un seamăn, un om care acceptă cu uşurinţă să renege orice urmă de bună cuviinţă, să-l abjure pe Dumnezeu, a fost o diabilică invenţie a aparatului represiv comunist.

Cum a reuşit această transformare, ce-l separă pe acest om de firea adevărată a restului lumii? Prietenul nostru Vladimir Bukovski observa că “regulile stabilite de autorităţi şi de care îmi amintesc au fost întotdeauna anormale, contraziceau bunul simţ şi se puneau în aplicare cu ameninţarea sancţiunilor. Nu se poate spune că aceasta modifica psihologia oamenilor sau îi obişnuia să fie supuşi, dar, în schimb, toţi se trezeau vinovaţi în faţa statului, fiecare putea să fie pedepsit”.

Este, deci, clar, lumea se împărţise: într-o parte, cei mulţi care îşi aşteptau pedeapsa care putea veni oricând, în alta călăii lor. Dar tot nu mă lămurisem din ce stofă s-au croit călăii, oameni arătând ca noi, cu două mâini, două picioare şi un cap pe umeri, respirând acelaşi aer îmbâcsit şi muced al dicaturii comuniste.

Cum au ales să-i bată, să-i aresteze şi chiar să-i ucidă pe cei câtiva care aveau curajul să spună că regele e gol şi să-i umilească pe restul, cei ce ascultau într-o tăcere resemnată adevăruri elementare?

Mă gândeam, deci, la toate astea, ascultând vocea tremurată şi moale a doamnei Cornea. Povestea cum, urmărită pe stradă de securistul aflat “la post” pentru a o izola de lume, s-a întâlnit cu o fostă studentă. Perspicace, urmăritorul i-a pus în vedere tinerei să se îndepărteze, că să nu aibă probleme, iar doamna Cornea a ţinut s-o liniştească: “Nu te teme, dragă, n-o să păţeşti nimic, dânsul e un om bun”. Bun în comparaţie cu ceilalţi slujbaşi ai Securităţii, se înţelege.

Două zile mai târziu, revenind în tură ofiţerul de mai sus, acesta s-a apropiat de făptura măruntă a doamnei şi, asigurându-se că nu-l vede nimeni, i-a şoptit: “Vă rog să nu mai spuneţi nimănui că sunt un om bun. S-ar putea să am necazuri”.

În întâmplarea de mai sus am găsit tâlcul ascuns al deosebirii dintre securişti şi restul lumii. (Marius Oprea)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu