Sfârşitul Fanarului bucureştean
miercuri, decembrie 26, 2018 18:45După îmbelşugata fugă a lui Vodă Caragea, otomanii şovăie îndelung până la numirea noului domn. Ezitările Porţii Otomane ridică taxa electorală la cifre astronomice, cifre care-i fac pe astronomii din Fanar să-şi frece bucuroşi mâinile la gândul copioaselor dobânzi. La capătul acestei escaladări de preţ, dubiile paşalelor se risipesc printre pungile grele de ţechini şi câştigătorul licitaţiei pentru tronul Ţării Româneşti e anunţat.
Alexandru Sutzu era recidivist la Bucureşti. În primul său mandat strălucise printr-o impresionantă mediocritate şi stârnise indiferenţa pătimaşă a contemporanilor prin formidabila sa banalitate.
Şi de data asta Alex se ridică la înălţimea aşteptărilor. O fulminantă apatie dublată de energice crize de moşcăială îi reface amintirea intactă. Pe tot parcursul domniei, domnul nu face nimic riscant. Mototol ca temperament, dar de o impetuoasă vivacitate a lenei, Alexandru Sutzu aşteaptă zbuciumat de aghioase să i se scurgă mandatul.
Fără să ştie că este ultimul fanariot al Valahiei, că odată cu el moare un capitol lung şi plicticos al istoriei, Alex se abandonează neantului nepăsător, răpus de o tuse oarecare. Nici încercarea cronicarului de a-i da puţină măreţie prin presupunerea unui asasinat nu reuşeşte să tulbure monotonia exasperantă a acestei domnii fade. Ea se stinge lent şi fără haz la 31 ianuarie 1821, târând la groapă o întreagă epocă de escrocherii, mişmaşuri şi trădări mărunte, chiar cu puţin înainte ca primele împuşcături ale pandurilor s-o mai deranjeze din deces. (“Academia Caţavencu”, nr. 561/2002)
Citeste si articolele:

Management domnesc de la distanţă | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 11th, 2019 at 12:21
[…] Sfârşitul Fanarului bucureştean […]