A șaptea dimensiune

“Dacă eşti cu adevărat Dumnezeu, eliberează-te şi coboară de pe cruce”, îi spuneau fariseii lui Isus, aflat în agonia morţii. La fel astăzi, pentru românaşul verde cu tricolor totul, dar absolut totul este măsurabil în paraii pe care-i ai pentru a-ţi trăi anii amărâţi, în mizerie şi sunet de manele. Pentru mulţi de pe aici, şi nu numai, libertatea opiniei, accesul la informaţie, libera circulaţie etc. nu contează. Inclusiv pentru aşa-zişii intelectuali, aterizaţi în învăţământ de pe şantierele socialiste sau de la colhoz, nostalgia comunismului se datorează ‘eşecului actualei societăţi’.

În zadar le explici că actualei democraţii i-a fost pusă temelia de către comuniştii din eşaloanele doi şi trei, că Parlamentul a fost şi este populat de javre bolşevice, foşti nomenclaturişti, foşti ofiţeri de Securitate şi foşti turnători la aceeaşi Securitate. Chiar şi aceştia, forţaţi de mersul istoriei, au repus în drepturi libertatea normală a individului. Dar, pentru noii bolşevici, aceasta nu contează, aşa cum pentru evreii de acum 2000 de ani mesajul Lui Hristos n-a contat. În viaţa lor banală, România este doar doar locul unde arunci gunoaiele oriunde, asculţi manele şi te uiţi o întreagă noapte la zeroTV, acolo unde Vadim Tudor îţi aminteşte cum curgea laptele şi mierea înainte de 1989, în cea mai întunecată ţară din Europa, demnă de cărţile lui Kafka.

Neocomuniştii din PSD au avut procente uriaşe în alegeri, şi vor mai avea, pentru că, pe lângă televiziuni, în învăţământ crimele comunismului sunt de domeniul SF. Autorii programelor şcolare la istorie sunt bine intenţionaţi, probabil, dar ei nu ştiu cam ce gândire bolşevică au tovarăşii profesori de istorie, cel puţin cei din Modova lui Octav Cozmâncă, nomenclaturistul lui Bombonel. Credeţi că pe aici libertatea se contrapune dictaturii roşii? Vă imaginaţi cumva că profesoraşii de istorie, cu creierele spălate înainte de 1989, au devenit peste noapte propăvăduitorii lumii libere? Din păcate, nu. Mai mult chiar, aceştia nutresc simpatii clare faţă de dictatura comunistă. Haideţi să ne imaginăm cum arată mesajul acestor noi bolşevici transmis celor care vor vota peste ani sau luni.

‘Comunismul a avut şi lucruri bune, se găseau cărţi, bla, bla, bla …; desigur, s-a mai şi exagerat, dar în mare era bine’, ar spune un tovarăş Şuhan Valeriu, de pe aici, precum şi tovarăşa sa de viaţă, otevişti, manelişti şi formatori de generaţii pentru România legată veşnic de ciuma roşie. Recent, un coleg, profesor de istorie, îmi povestea ‘ce naşpa este să predea despre Revoluţia din 1989”. Dar ce naşpa este să mori, domnule profesor, la 15 ani pe caldarâmul Timişoarei. Ce naşpa este, domnule profesor, să nu fii fiu de nomenclaturist comunist şi să-ţi fie retezate aripile de un regim care te tratează ca un sclav. Ce naşpa este, domnule profesor, să zaci paralizat într-un scaun cu rotile, după ce, la 20 de ani, minerii lui Ilici ţi-au mutat coloana vertebrală.

Dragii mei cititori, faţă de poprul polonez, care s-a ridicat din propria cenuşă şi şi-a afirmat vocaţia europeană, noi, cu aceşti noi bolşevici, prezenţi peste tot, de la televiziuni la catedrele de istorie, nu avem nici o şansă. Pentru noii bolşevici istoria şi crimele ei sunt o poveste, de care uităm repede. Pentru mândrul popor polonez, cel care a făcut prima breşă în Europa de Est ocupată de ruşi, a uita nu există, iar fii şi fiicele Poloniei sunt demni de marii lor înaintaşi. România majoritară, proşti dar mulţi, este formată din indivizi becalizaţi, fără orizont, suferind de scenarită, nostalgici paguboşi, pioni în propria ţară. Şi noi vrem respectul lumii civilizate? Ar fi o glumă bună, dacă n-ar fi un adevăr macabru.

Citeste si articolele:

• Chiar suntem condamnaţi să colaborăm cu călăii României, adică foştii bolşevici?
• Când ţi se amputează 23 de ani din viaţă nici nu doare
• Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989
• În Modova kaghebistului Iliescu, memoria eroilor din 1989 este batjocorită zilnic
• Urmaşii foştilor criminali din 1989 s-au reîntors la Timişoara (locul faptei)