Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, dreptatea în România
miercuri, ianuarie 21, 2009 19:02Urmează un extras dintr-un interviu acordat de Cristi Danileţ, un tânăr judacător din Cluj, unui redactor al “Academiei Caţavencu”, în ianuarie 2008.
Rep.: E rău să fii consilier de ministru? Când colaborezi cu un anume ministru eşti un om mort, eşti luat la ochi, ţi se pune ştampila ?
C.D.: În 2003 puţini aveam curajul să ţipăm contra ministrului. Macovei m-a remarcat din documentele critice pe care le-am scris în numele asociaţiei magistraţilor, iar când a devenit ea ministru, mi-a propus să vin la minister. Şefa de la tribunal mi-a avizat cererea, iar CSM a dispus detaşarea mea la MJ. Mă distrează să văd acum cum mi se reproşează că am fost numit politic! E greu pentru destui să înţeleagă că azi poţi ajunge într-o funcţie înaltă pe alte criterii decât sprijinul politic. Acolo am dobândit o viziune sistemică. Am văzut cum funcţionează Justiţia şi în alte ţări. Când am văzut că noul ministru (Tudor Chiuariu – n.r.) începe demolarea reformelor pentru care România a fost primită în UE, am demisionat.
P.S. În afară de demolarea actului de justiţie, guvernul Tăriceanu a atras (în 2008) mai puţini bani din fondurile europene chiar decât suma cu care România a contribuit la bugetul Uniunii. Şi să mai spună cineva că n-a fost performant.
Citeste si articolele:
- Guvernarea Tariceanu: oameni fara studii angajati in functii guvernamentale importante pe criteriul PCR (pile-cunostinte-relatii)
- In Guvernarea Tariceanu, trebuia sa dai spaga pentru ca politistii sa prinda hotii
- Bilanţul guvernării liberalo-pesediste (I)
- Băsescu s-a însănătoşit
- Cum se dadea spaga in Guvernarea Tariceanu
Spagarul ordinar Chiuariu nu vrea sa-si dea demisia din Parlament | A șaptea dimensiune says:
decembrie 25th, 2015 at 20:37
[…] Tudor Chiuariu (fost ministru al Justiţiei) – unul din “competenţii” guvernului Nuliceanu […]
Ciuma Becali şi gripa Prostănacul | A șaptea dimensiune says:
mai 1st, 2016 at 16:58
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]
Prin furt, guvernarea Tariceanu a distrus Combinatul de Utilaj Greu „Fortus” Iasi | A șaptea dimensiune says:
iunie 12th, 2016 at 15:31
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]
Guvernarea Tariceanu: cum s-a furat prin intermediul AVAS | A șaptea dimensiune says:
septembrie 14th, 2016 at 20:23
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]
Guvernarea Tariceanu: cum sa platesti 2,5 milioane de euro clientelei din avocatura pentru a recupera un milion de euro | A șaptea dimensiune says:
septembrie 15th, 2016 at 20:19
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]
Guvernarea Tariceanu: verifici incasari de 45 milioane de euro, dar ai buget de 85 de milioane | A șaptea dimensiune says:
septembrie 16th, 2016 at 20:12
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]
Guvernarea Tariceanu: gasca de penali care s-a sters la fund cu legile tarii | A șaptea dimensiune says:
septembrie 17th, 2016 at 20:33
[…] Cum a demolat condamnatul penal Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, dreptatea in Romania […]