Un samurai ucis fără onoare

joi, decembrie 26, 2019 17:16
Posted in category Educatie

Tom Cruise in Ultimul samuraiThe Last Samurai – Ultimul samurai (2003); regia:Edward Zwick; cu: Tom Cruise, Billy Connolly, Tony Goldwyn, Ken Watanabe, Hiroyuki Sanada etc. (4 nominalizări Oscar, 3 nominalizări Globul de Aur)

Ultimul samurai e o poveste despre limitele gândirii. La Hollywood, aceste limite ale gândirii se înscriu într-o geografie tipic americană – singurul loc unde filmul e valabil. În afara acestui teritoriu sigur, totul pare tras de păr.

Dacă ai scos eroul american din preerie sau din autosuficienţa personajului spectaculos, sprijinit de computere şi milioane de dolari, e pierdut. El funcţionează doar endemic, într-o Americă standard, cu reguli, subiecte şi drame americane. Plauzibilul e captiv în acest spaţiu sigur şi prietenos.

La fel cum, în Gladiatorul, un împărat roman era pus în situaţia idioată de a se lupta voluntar cu un sclav, riscându-şi tronul, gloria şi gâtul de florile mărului, tot aşa, în Ultimul samurai, un căpitan nordist necioplit e pus să devină strategul samurailor în lupta lor feudală contra tunurilor Gattling.

Saltul de la eroul bădăran, ucigaş de indieni sioux, nespălat şi insistent alcoolic pâna la luptătorul rafinat, budist, păstrător al unei tradiţii militare de aproape un mileniu, neînfricat şi dedicat onoarei, e prea mare. Cinema-ul hollywoodian nu-l poate face fără să i se vadă cusăturile cu aţă albă la încheieturi.

Când ştii că trei generaţii de japonezi ascuţeau o sabie, nu-i poţi băga pe gât unui samurai-erou, ultimul păstrător al tradiţiei, prietenia lui Tom Cruise. Pletos, neras şi plin de replici americane, vedeta din Top Gun devine amic la cataramă cu viteazul Katsumoto care, în sătucul lui retras din creierii muntelui Fuji, printre partide de sabie şi transe budiste, găsea timp să exerseze engleza scrisă şi citită, ca să-i poată da lui Tom replici clişeu.

Totuşi, mie filmul mi-a plăcut şi aşa, fiindcă, am mai mărturisit-o, admir montările cu bătălii muncite, unde mii de figuranţi transpiră în armuri superbe ca să ne simţim noi bine la film. Iar aici, caftelile sunt prima-ntâi. Costumele şi scenele de luptă dau clasă multor pelicule cu Sergiu (Nicolaescu – n.m.), ba chiar se apropie de Braveheart-ul lui Mel Gibson.

E drept, măcelul nu bate nici Gladiator-ul, nici Master and commander şi nici nu îndrăzneşte să se compare cu Stăpânul inelelor, dar vă asigur ca anumite secvenţe, filmate încet, stârnesc emoţie de Titanic.

Un film care putea ieşi frumos, dacă mai trăia Kurosawa, a ieşit aşa şi aşa după ce au murit toţi samuraii. Să le fie ţărâna uşoară. Arigato! (“Academia Caţavencu”, nr. 636/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu