Dau un regat pentru un musical
sâmbătă, iulie 6, 2019 15:11
Chicago (2002); regia: Rob Marshall; cu: Catherine Zeta-Jones, Renee Zellweger, Richard Gere, John C. Reilly, Lucy Liu etc.; 6 premii şi 7 nominalizări Oscar, 3 premii şi 5 nominalizări Globul de Aur.
Filmul amintit mai sus a stat la mine acasă, în raftul cu CD-uri, încă de pe vremea când stătea la coadă la Oscar şi al globuri de aur. Nu m-am învrednicit să-l bag în CD-ROM nici atunci, aşa cum nu am făcut-o nici după ce şi-a îndesat în buzunare şase statuete, plus trei Globuri de Aur.
Săptămâna trecută (era septembrie 2003 – n.m.), filmul a ajuns oficial şi în România. Aşa că am luat cele două CD-uri (e tras pe două, pentru o calitate sporită) şi le-am aşezat frumos în calculator. Că doar nu era să dau 150.000 lei (vechi – n.m.) pe bilet, sau cât naiba mai costă o avanpremieră în Mall, pentru o prostie de musical!
Prejudecata asta cu “musical, cabaret, Broadway, bleah!” ţi se spulberă după nici primele 5 minute de film, când pe scenă apare Catherine Zeta-Jones interpretând melodia “All That Jazz”. Super-piesă! Adică Zeta. A, şi melodia, normal! Mai ales cântată cu patos la doar câteva minute după ce şi-a împuşcat mortal soţul care o înşela.
De fapt, toate femeile din film îşi ucid partenerii dintr-un motiv sau altul. Uite, Renee Zellweger (aici slăbănoagă ca o scobitoare, am regretat formele acelea mai plinuţe din Jurnalul lui Bridget Jones) îşi ucide amantul care a minţit-o că o va face vedetă, iar Lucy Liu îşi împuşcă soţul plus, oho, două amante.
Asta nu înseamnă decât un pic mai mult de muncă pentru Richard Gere, avocatul care are sarcina de a le scoate pe toate basma curată. Şi să nu credeţi că nu le scoate. E adevărat că pentru asta trage puţin realitatea de păr, dar până la urmă le scoate.
Am lăsat la sfârşit amănuntul că aproape trei sferturi din acţiunea filmului se întâmplă pe muzică. Întrepătrunderea scenelor reale cu cele de cabaret este însă atât de dibaci realizată, că nici nu realizezi când traversezi planurile. De aceea vin şi zic: nu faceţi ca mine cu filmul pe CD, mergeţi şi-l vedeţi la cinematograf. Merită! (“Academia Caţavencu”, nr. 613/2003)
Citeste si articolele:
