Țara te vrea prost (I)
marți, februarie 18, 2014 20:30Odată cu această postare, pe acest site începe un serial în care cineva din interiorul sistemului povestește despre subiectele care fac din educația românească ultima curcă în toate clasamentele internaționale. Desigur, există voci care se exprimă cam așa: “Toți elevii care vin din România le dau clasă celor din Italia, în sensul că știu foarte multe pentru vârsta lor.” Și aceasta este o afirmație relativă, dar să zicem că așa ar fi. Care-i scopul final al educației într-o țară? Să dea generații de oameni educați, care discern informațiile, care fac față societății de azi. O școală nu scoate matematicieni, fizicieni, literați sau biologi. O școală produce oameni educați, iar dintre aceștia o parte vor profesa în diverse domenii.
Daniel Funeriu se întreba retoric într-un interviu de ce din 1990 încoace școala românească nu a produs generații neînclinate spre corupție, generații care protejează mediul, generații care nu votează ca o turmă amorfă, generații neimbecilizate. Un posibil răspuns îl veți citi în acest serial. Va fi vorba de politizarea învățământului românesc, despre frauda masivă din învățământ produsă până la introducerea camerelor de supraveghere (dar și cu camere s-a fraudat), despre invazia din învățământ a CeAPiștilor, Spirtu-Haret-iștilor și altor produse refuzate în alte domenii, despre profesori cu limbaj de ciobani, despre pupincuriștii lui Ceașcă ce au făcut la greu apologia comunismului în învățământ (dovadă că 45% dintr români regretă ciuma roșie), despre intrarea în liceu chiar dacă nu știi nici măcar tabla înmulțirii, despre inspectori care nu reușesc să formuleze în mod corect câteva propoziții în limba română, despre miniștri care au stricat selecția corectă a valorilor în educația românească, făcând un mare rău acestei țări. Pentru început, iată un material în care un părinte, ziarist, se întreabă, pe bună dreptate, de ce copilul său trebuie să studieze o anume temă la limba română (dacă tot a fost azi simularea Evaluării Naționale la Limba și literatura română).
Școala te învață să fii prost (Scurtă poveste despre caracterul dăunător al poveștilor populare)
I-am ieri citit o poveste uneia dintre fetele mele. Am găsit-o într-o carte autorizată de Ministerul Învățământului, deci e „oficială”, are girul Forului Superior. Povestea asta conține atâta stupizenie și sfaturi proaste pe centimetrul pătrat de hârtie, încât nu cred că exagerez când spun că, impunând astfel de cărți, școala este un anturaj prost pentru copii și prima grijă a unui părinte responsabil ar trebui să fie aceea de a-l ține departe de manuale.
Observație preliminară: povestea („Nevoia îl învață pe om”) s-a dovedit la origini, după o scurtă căutare pe net, o poezie de Anton Pann. Cineva a luat versurile lui Pann, le-a transformat în poveste, a pus două poze și gata cartea. Fără să scrie pe undeva că are la bază o poezie de Pann. Noua generație de plagiatori e pe băncile școlii, deja înscrisă la doctorate.
Hai să vedem povestea. Un țăran sărac are un băiat. Nu și nevastă. Țăranul, pentru a supraviețui, taie lemne din pădure și le vinde în sat. Carul peizanului e vechi și se strică mereu. O dată, când țăranul revine acasă cu întârziere, copilul (care în carte e reprezentat cățărat într-un copac) îl întreabă dacă iar i s-a stricat atelajul. „Da”. „Și cine ți l-a reparat?” „Păi, Nevoia”.
După o vreme, se întoarce roata. Acasă rămâne tatăl bătrân, la pădure se duce copilul. Cu același car deșucheat. Care, evident, când ajunge „în locul rău”, se strică. Copilul se dă deoparte, lasă cușma pe ceafă și începe să fluiere. Strategia asta muzicală nu repară carul, așa că se apucă să strige „Nevoie, nevoie, ajută-mă”. Dacă ar fi înțeles limba românească, fauna pădurii s-ar fi căcat pe ea de râs. Într-un târziu, cu bojocii iritați de urlete, copilul înțelege că unica lui șansă este să repare singur carul. Pann spune: „potrivit, nepotrivit/ Bine, rău a isprăvit”. Dă-o dracului de calitate, e suficient dacă „merge ș-așa”.
Într-un târziu băiatul ajunge acasă, unde e întâmpinat de tatăl hâtru, care îl întreabă cum s-a descurcat. Flăcăul fătălău mărturisește că nu l-a ajutat nicio Nevoie, s-a descurcat singur. „Ba”, zice țăranul, probabil mândru de cât de pontos îl duce capul să fie, „nevoia te-a învățat. Dacă nu era ea, nu știai să repari carul”. The End.
The End pe dracu`.
Ce învață copilul meu din porcăria asta de poveste cu pilde.
Unu la mână: mama e absentă. Poate e în Spania, la căpșuni, poate e angajata unui bordel, poate a dat colțul. Unde e mama? Dacă te întreabă copilul chestia asta trebuie să minți: „e la magazin, s-a dus să cumpere jucării pentru copil”. S-a dus pe dracu, poate e moartă de beată în vreun șanț. În fine.
Ce face tata? Se duce în pădure, taie lemne și le vinde sătenilor. Sunt lemnele lui? Ei, aș! Nu se pune problema asta. Sunt lemnele tuturor, deci oricine poa` să ia acolo, un buștean, o căruță sau o garnitură de tren. Dă-o dracului de proprietate, e un moft.
Ce face copilul? Stă în curte, puturos, abulic, indolent. N-are smartphone, c-ar posta pe Facebook, ar da like și ar șerui cu tovarășii de frecangeală. Așa, fără tabletă, trebuie să stea și să frece menta aiurea. Singura distracție e să-l vadă pe ta-su` revenind târziu, cu carul scârțâind, rupt, prăpădit. Căci carul tatălui se strică mereu. De fiecare dată când se duce la pădure i se rupe ceva. Din ce e făcut carul? Din lemn. Ce taie insul din pădure? Lemn. Deci material pentru reparații ar avea. De ce nu-și repară țăranul carul, dacă e singura lui șansă de supraviețuire? V-o zic eu: de putoare ce e. Și puștiul trăiește cu modelul ăsta în fața ochilor: dă-l dracului de car, știm că e un rahat, dar nu-l reparăm decât atunci când nu se mai poate. Altfel, dacă merge, chiar și târâș-grăpiș, e bun.
Copilul îl întreabă pe tată: „iar s-a stricat?”. „Aha”, răspunde stimabilul, sastisit. „Și cine ți l-a reparat?” „Nevoia”, răspunde bicisnicul. În loc să pună carul cu roțile în sus și să-l repare degrabă, implicându-l și pe copil în chestia asta, țăranul (țărănoiul, de fapt) se ține de miștouri. Auzi la El, l-a învățat Nevoia.
Evident, vine și vremea copilului să fure lemne din codru. Carul, același de generații, se rupe. „În locul rău”. Asta însemna vreo groapă adâncă, probabil. Pe care țăranul, în nerozia lui, nici de-al dracului n-a astupat-o, o viață întreagă. A preferat s-o ocolească sau să repare carul. Parcă-l aud: „da` ce, e drumu` meu? Da` de ce să-l repar eu, ce, sunt mai prost?”
Copilul, învățat de ta-su` ăla bou, se așează lângă car și începe să fluiere. Bagă o melodie, bagă alta, termină plailistul, probabil trage și vreo înjurătură; nimic, carul nu dă semne că s-ar repara singur. Apoi, sfătuit de măgarul ăla de ta-su`, se pune pe urlat: „Nevoie, vino, fă, să-mi repari caru`!”. Țipă un minut, o juma` de oră, câteva ceasuri. Nevoia, când ai nevoie de ea, nu vine nici de-a dracului. Nici pe vremea aia Nevoia nu locuia în pădure, ca să ajute toți prostălăii blocați pe drumul forestier. Într-un târziu, micul retardat înțelege că trebuie să repare carul singur. Ajunge acasă pe înnoptat, unde prostovanul cel bătrân îl înțelepțește: „ai văzut, mă, că te-a învățat Nevoia?”
Ei, cam asta învață copiii la școală.
D-aia, când cade avionul în pădure, nu știe nici dracu` ce trebuie făcut. Pentru că toată lumea, de la pilot la pasagerii scăpați cu viață, așteaptă să iasă Nevoia din pădure și să-i scoată din impas.
Patru din zece elevi români pot citi acest text, dar nu-l înţeleg. Liceenii români, printre cei mai slabi din lume la testele PISA
Citeste si articolele:
Marian Preo says:
februarie 19th, 2014 at 23:30
Exact imaginea taranului care voteaza USL si nu stie de ce. Din reflex, doar.
In România se instaurează dictatura analfabeților cu diplome says:
iulie 11th, 2014 at 19:09
[…] Țara te vrea prost You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site. Tags: invatamant, psd […]
Țara te vrea prost (III) | A șaptea dimensiune says:
februarie 11th, 2016 at 11:17
[…] Țara te vrea prost (I) […]