Analiza dictaturii comuniste (XXIV)

miercuri, aprilie 1, 2009 7:16
Posted in category Dictatura comunistă

ComunismOrganizaţiile de masă. Uniunea Tineretului Comunist

Un Leviathan organizatoric
Într-un stat totalitar, partidul comunist îşi disimulează statutul de partid-unic prin intermediul unei vaste, dense şi complicate reţele de organizaţii menite a cuprinde cât mai mult din populaţia ţării. Este vorba despre ceea ce ideologia comunistă numeşte „organizaţii de masă”. Lenin a fost primul care, în 1902, în faimosul text programatic „Ce-i de făcut?”, a distins între funcţiile partidului de avangardă (conspirativ, disciplinat, puţin numeros şi compus doar din revoluţionari de profesie) şi cele ale organizaţiilor de masă (cum ar fi sindicatele, care trebuia să aibă o cuprindere cât mai largă şi, sub controlul secret al partidului, să prelungească influenţa acestuia spre toate categoriile de muncitori)377. După câştigarea puterii de către bolşevici, Lenin s-a opus „facţiunii de stânga” din partid reprezentate de Troţki, care, printre altele, cerea desfiinţarea sindicatelor şi a altor organizaţii profesionale socotite a fi devenit „revolute” în noul context. Lenin a cerut, în schimb, preluarea, transformarea şi controlul strict al acestora pentru a fi utilizate conform scopurilor partidului unic. Menirea organizaţiilor de masă era, după cele afirmate de Lenin în alt text faimos, de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între partidul comunist (care, pentru a-şi păstra caracterul revoluţionar, de clasă, trebuia să limiteze numărul membrilor) şi „masa celor ce muncesc”. „Un adversar mai puternic, scria ideologul comunist, poate fi învins numai printr-o încordare maximă a forţelor şi numai cu condiţia obligatorie de a folosi cu maximum de atenţie, grijă, prudenţă şi pricepere orice «fisură», fie cât de mică, între duşmani […], cât şi orice posibilitate, oricât de mică, de a găsi un aliat de masă, fie chiar vremelnic, şovăielnic, nestatornic, nesigur, condiţionat”378. Acest gradualism aparent, propovăduit de Lenin, avea, exclusiv, raţiuni tactice, puterea comunistă urmând a face anumite „compromisuri” cu vechea orânduire până ce comunismul se va fi instalat pe deplin.

Stalin a preluat teoria curelelor de transmisie şi a făcut din ea model organizatoric pentru Uniunea Sovietică şi, ulterior, pentru toate statele comunizate din Europa de Est. În accepţiunea lui Stalin, în rândul organizaţiilor de masă intrau sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină, asociaţii fără partid ale femeilor, organe de presă, organizaţii cultural-educative, uniuni ale tineretului, sovietele sau alte forme de organe alese etc.
Acestora le erau rezervate roluri ancilare, în siajul partidului comunist: de a aplica fără rest directivele centrului, de a dezbate cele mai eficiente căi de „transpunere în practică”, de a mobiliza masele, de a se constitui în rezervă de cadre pentru partid şi pentru stat, de a fi o primă şcoală a comunismului, de a reprezenta interesele partidului acolo unde acesta nu se întindea organizatoric ş.a379. În fapt, funcţiile organizaţiilor de masă se suprapuneau într-o mare măsură peste cele ale partidului: mobilizarea politică şi socială, (re)socializarea maselor în acord cu ideologia comunistă, recrutarea, selectarea şi
377 V. I. Lenin, Ce-i de făcut. Probleme acute ale mişcării noastre, în Opere complete, ediţia a II-a, vol. VI (ianuarie-august 1902), Bucureşti, Editura Politică, 1964, pp. 1-190.
378 Idem, Despre sindicate, despre momentul actual şi despre greşelile lui Troţki, în Lenin despre sindicate, 1895-1923, Bucureşti, Editura Consiliului Central al Sindicatelor, 1958, pp. 767-789; vezi şi idem, „Stângismul” – boala copilăriei comunismului, ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura pentru literatură politică, 1953.
379 I. Stalin, Problemele leninismului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1948, în special pp. 119-121.

formarea noii elite, în fine, controlul social380. Pe scurt, deşi regimul simula prin intermediul lor mecanismele democratice, organizaţiile de masă erau încă un instrument de putere la dispoziţia dictaturii comuniste.
Modelul sovietic
Regimurile totalitare se remarcă prin atenţia extraordinară pe care o acordă încadrării politice a tinerilor şi socializării politice primare381. Proiectul totalitar vizează cuprinderea tuturor tinerilor şi copiilor, de la cele mai fragede vârste, într-un cadru organizat şi îndoctrinarea sistematică a acestora în scopul creării „omului nou”. Ideologii comunişti împărtăşeau cu alţi autori de inginerii sociale din secolele XIX şi XX credinţa în maleabilitatea radicală a fiinţei umane şi în puterile melioriste, transformatoare, nelimitate ale propagandei şi organizării. Totuşi, această credinţă era dublată de o mizantropie structurală, bazată pe supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii, care a deschis calea utilizării pe scară largă la nivel social a instrumentelor coercitive şi de control. Deşi colectivist, marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Ambivalenţa se observă foarte bine în cazul atitudinii faţă de tineri, care, pe de o parte, apăreau, din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală, dar, pe de alta, erau trataţi cu infinită suspiciune. De altfel, reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele şi care, totodată, erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi, nu în ultimul rând, muncitorii.
Scrierile leniniste şi staliniste, precum şi experienţa sovietică în organizarea tineretului au fost determinante pentru atitudinea faţă de tineri din statele comunizate după al doilea război mondial.
Lenin era preocupat încă din tinereţe de teama „idioată, filistină” faţă de tineri. „E nevoie de forţe tinere. Eu aş zice că merită să fie pur şi simplu împuşcaţi pe loc cei ce-şi permit să spună că nu se găsesc oameni. […] Trebuie să recrutăm tineretul pe o scară mai largă (…) fără să ne temem de el”, scria Lenin în perioada când pregătea revoluţia împotriva regimului ţarist şi îi îndemna pe tineri inclusiv la acte de terorism382. După preluarea puterii de către bolşevici, noul regim a trecut la organizarea tinerilor într-o organizaţie comunistă unică. Aşa s-a format Comsomolul (Kommunisticeski Soiuz Molodioji – Uniunea Tineretului Comunist), care şi-a ţinut primul congres în octombrie-noiembrie 1918. Iniţial autodeclarată ca organizaţie „independentă” şi doar „solidară cu Partidul Comunist”, Uniunea şi-a recunoscut la congresele ulterioare subordonarea faţă de PCUS.
Într-un discurs devenit canonic pentru propaganda comunistă, Lenin fixa, la al III-lea Congres al Comsomolului (octombrie 1920), „sarcinile Uniunilor Tineretului”. În viziunea lui Lenin, principala „sarcină” a tinerilor era învăţarea comunismului, prin îmbinarea studiului cu activităţile practice. Se deschidea astfel calea, pe de o parte, spre îndoctrinarea masivă a tinerilor şi, pe de alta, spre implicarea acestora, încă din timpul
380 Juan J. Linz, Totalitarian and Authoritarian Regimes, în Fred Greenstein, Nelson Polsby (editori), Handbook of Political Science, vol. III, Adison Wesley, 1975, pp. 208-211.
381 Julius Gould, The Komsomol and the Hitler Jugend, în „The British Journal of Sociology”, vol. 2, no. 4, Dec. 1941, pp. 305-314.
382 V. I. Lenin, Scrisoare către A. A. Bogdanov şi S. I. Gusev şi Către S. I. Gusev, în V. I. Lenin, Despre tineret, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Politică, 1963, pp. 149-155.

şcolii, în activităţi economice patronate de noul regim. Lenin mai spunea că tinerii sunt datori să-şi însuşească „morala comunistă”, care este „deplin subordonată intereselor luptei de clasă”, şi că trebuie să apere pe cale armată noul regim383.
Prescripţii asemănătoare se găsesc şi la Stalin. Pentru acesta, Comsomolul era cureaua de transmisie prin intermediul căreia partidul educa generaţia tânără şi forma rezerve tinere pentru partid şi pentru celelalte organizaţii de masă. „Aceasta, formula Stalin „dialectic”, este o organizaţie de masă a tineretului muncitoresc şi ţărănesc, nu o organizaţie de partid, dar care ţine direct de partid”. Comsomolul trebuia să-şi întărească nucleul proletar şi să ducă o „luptă necruţătoare” împotriva „elementelor complet descompuse” din Uniune. Tineretul mai era dator să se implice în construirea societăţii comuniste şi să-şi apere patria împotriva duşmanilor din afară şi dinăuntru384. Aşadar, Comsomolul se prefigura ca având triplă funcţionalitate – ideologică, economică şi militară385.
Apartenenţa la organizaţie era rezervată, până la mijlocul anilor 1930, cu precădere proletariatului şi ţărănimii sărace. Ulterior, pentru a fi sporit numărul membrilor, criteriul „de clasă” a fost înlocuit cu acela al loialităţii faţă de regimul sovietic. Dacă la primul Congres Comsomolul număra doar 22 000 de membri, până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial a atins dimensiuni gigantice, încorporând 15 000 000 de tineri, circa jumătate din populaţia tânără a Uniunii Sovietice. Organizaţia de pionieri, fondată în 1922, a căpătat un rol mai important, ajungând la rându-i la dimensiuni uriaşe (13-14 milioane de membri). Comsomolul controla activitatea Organizaţiei Pionierilor (rezervată elevilor cu vârste între 9 şi 14 ani), precum şi pe aceea a Organizaţiei „Octombriştilor” (care cuprindea copiii de până la 8 ani).

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Analiza dictaturii comuniste (XXIV)”

  1. Analiza dictaturii comuniste (XXV) | A șaptea dimensiune says:

    august 5th, 2015 at 13:43

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXIV) […]

  2. Analiza dictaturii comuniste (XXVI) | A șaptea dimensiune says:

    august 5th, 2015 at 13:50

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXIV) […]

  3. Analiza dictaturii comuniste (XXVII) | A șaptea dimensiune says:

    august 5th, 2015 at 13:59

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXIV) […]

  4. Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) | A șaptea dimensiune says:

    august 5th, 2015 at 15:19

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXIV) […]

  5. Analiza dictaturii comuniste (XXIX) | A șaptea dimensiune says:

    august 6th, 2015 at 16:21

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXIV) […]

Adauga un comentariu