Cel mai sângeros atac terorist din România comunistă
sâmbătă, martie 21, 2009 20:20Pe 23 august 1981, trei indivizi au luat ostatici calatorii unui autobuz de navetisti cu intentia de a fugi din tara
Intentia teroristilor Andrei Draganescu, Viorel Butincu si Mircea Emil Muntean de a ajunge la Timisoara era acum clara pentru autoritati. Aproape de frontiera, cu un aeroport in preajma, Timisoara oferea locatia ideala pentru ceea ce isi pusesera in gand cei trei.
Imediat ce a fost informat, Aurelian Mortoiu, seful Securitatii Timisoara, a raportat pe scara ierarhica lui George Homostean, ministrul de Interne de la acea data, si lui Tudor Postelnicu, seful Departamentului Securitatii Statului (DSS).
De asemenea, general-locotenent Nuta, seful Inspectoratului General al Militiei, si prim-ministrul Dascalescu erau tinuti in permanenta la curent cu evolutia evenimentelor.
Primul, aflat in tribuna oficiala cu Ceausescu, la manifestarile prilejuite de ziua de 23 august din Bucuresti, il anuntase deja, in jurul orei 10:30, pe Stefan Blaga, comandantul USLA sa se pregateasca rapid de o interventie la Timisoara.
Acesta i-a telefonat la Timisoara lui Mortoiu care i-a relatat urmatoarele: “Autobuzul de Calan – Deva a fost capturat de teroristi si se afla in apropiere de Lugoj, iar teroristii inarmati solicita ca in locul numit Padurea Verde sa se pregateasca un elicopter si 30.000$, in caz contrar ii vor lichida pe pasageri“.
Criza maxima
Un furt de arme si munitie ajunsese acum un adevarat dezastru pentru conducerea statului, o criza fara precedent. Ca urmare, Blaga a ordonat ca autobuzul sa fie oprit intre Lugoj si Timisoara si sa se duca tratative pana ce un detasament USLA de la Bucuresti va sosi la fata locului.
Intre timp, generalul Emil Macri din DSS a plecat impreuna cu general-locotenent Octavian Pop, loctiitorul lui Nuta, spre Deva pentru a face cercetari si pentru a obtine date noi pe linie de Securitate. In jurul orei 12:00, imediat dupa terminarea demonstratiilor din Piata Palatului, Homostean si Postelnicu i-au raportat vadit ingrijorati lui Ceausescu despre cele intamplate.
Furios din cale-afara ca nu a fost imediat informat, “comandantul suprem“ le-a ordonat celor doi sa plece de urgenta la Timisoara. Un avion special pregatit, in care se aflau Stefan Blaga, Constantin Tecsan (loctiitorul sefului Serviciului Antiterorist si Antideturnare de la Aeroportul Otopeni) si un detasament USLA, era gata de decolare pe Aeroportul Baneasa.
Amplasarea dispozitivului
Mortoiu a trecut imediat la indeplinirea ordinului dat de Homostean si a demarat actiunea de oprire a circulatiei intre Lugoj si Timisoara. La un kilometru de Ghiroda (o comuna de langa aeroport) si la 8 kilometri de Timisoara, dispozitivul alcatuit din cinci ofiteri, un maistru militar, 40 de militari in termen, doua ABI, un TV 12-C, un SR 114 si un ARO era amplasat.
Comandantul ambuscadei a fost numit colonelul Teodorescu, acestui dispozitiv adaugandu-i-se ulterior inca un ABI cu patru ofiteri. De asemenea, s-a dispus inchiderea cailor de acces spre Padurea Verde (zona de agrement la marginea Timisoarei) cu un dispozitiv alcatuit din sapte ofiteri, un securist, 74 de militari in termen, trei S.R.114, o Dacia 1300, patru R.
105, patru RTP si patru caini de militie. Pentru blocarea si inchiderea din spate a ambuscadei, in scopul evitarii unei posibile tentative de retragere spre Lugoj, a fost amplasat un dispozitiv alcatuit dintr-un ofiter si o grupa formata din sapte militari in termen.
Mai mult, batalionul de paza a aeroportului a blocat cu doua ABI intrarea in acest obiectiv, pentru a opri eventuala patrundere a autobuzului in incinta, latura de sud a aeroportului fiind asigurata de un pluton de interventie din regimentul de aviatie.
“Predati-va, sunteti incercuiti!“
Asa cum am mai precizat anterior, Homostean fusese informat telefonic de Mortoiu de incercarile esuate pentru a opri autobuzul la Lugoj, apoi la Topolovatul Mare, dar si de faptul ca cei trei teroristi au deschis focul de cateva ori spre fortele Ministerului de Interne.
Intrucat se facuse deja uz de arma, Mortoiu a cerut si a primit din partea lui Homostean aprobarea de a trage daca cei trei vor folosi din nou armamentul. Toata aceasta tevatura care a pus pe jar autoritatile avea sa se termine intr-o baie de sange langa aeroportul din Timisoara.
Ora 11:25. Autobuzul plin ochi se indreapta cu viteza redusa catre Timisoara si intra in dispozitivul ambuscadei. Nu se opreste, cu toate ca soseaua era blocata. La un moment dat, din autobuz se aud rafale. Se trage in sus, prin turela de aerisire, pentru intimidare. De partea cealalta, ofiterii, subofiterii si soldatii sunt instruiti si asteapta calmi, nu fara emotii.
Autobuzul inainteaza pana la aproximativ 100 de metri de unul din ABI-urile care ii blocau calea. Comandantul ambuscadei, colonelul Teodorescu, striga la portavoce: “Predati-va, sunteti incercuiti!“. Nici un raspuns din partea teroristilor, insa se poate vedea prin geamuri o agitatie mare in interiorul vehiculului. Se trage din nou in rafale, la intamplare.
Gloantele musca din caroserie, iar Draganescu zbiara din toti rarunchii: “Va impuscam!“. Se aud injuraturi, tipete de femei, copiii plang, se ascund ingroziti in poala parintilor sau a bunicilor. Unii calatori, mai cu initiativa si un pic de curaj, incearca sa profite de neatentia teroristilor pentru a-i dezarma.
Autobuzul continua sa se deplaseze si Teodorescu ordona maistrului militar Vladescu foc de intimidare in plan vertical. Se trage si imediat dupa incetarea focului teroristii sunt somati inca o data. Autobuzul se opreste. Draganescu isi da seama ca singura posibilitate pe care o mai are acum este aceea de a-si negocia trecerea granitei, avand ca moneda de schimb cei 40 de oameni.
Incep negocierile, comandantul ambuscadei trage de timp conform ordinelor, pentru ca detasamentul de la Bucuresti sa ajunga si sa-si faca treaba.
Cererile teroristilor
Usile din fata ale autobuzului se deschid incet si coboara un barbat. Paseste ingrozit pe asfalt si la 30 de metri in fata autobuzului se opreste. “Vor un elicopter de la Crucea Rosie si 30.000$, astea sunt pretentiile lor“, zice omul. Raspunsul venit prin portavoce este ca aceste cereri depasesc competentele si posibilitatile organelor locale.
Barbatul se indreapta in fuga spre autobuz, nu are curaj sa fuga, are familia inauntru si nu poate sa o paraseasca. Trec cateva minute si din autobuz coboara o femeie care vine cu aceleasi cereri din partea celor trei. Nici ea nu indrazneste sa fuga. Poate fi impuscata oricand. Raspunsul autoritatilor este neschimbat.
Enervat, Draganescu trimite soferul autobuzului si ameninta cu “chestii urate, daca nu se va solutiona problema mai repede“. In fata acestei amenintari, raspunsul venit de asta data este afirmativ, cererile pot fi rezolvate, dar va dura ceva timp.
Este ora 13:30. Seful teroristilor ordona soferului, care isi reluase locul la volan, sa porneasca autobuzul.
Incet, acesta se indreapta spre baraj si se opreste la 15-20 de metri de un ABI aflat in dreapta directiei de mers, dar sub amenintarea armei, soferul porneste din nou, se indreapta catre baraj cu intentia de a-si croi drum si loveste cu putere partea dreapta a vehiculului blindat pe care il impinge 7 metri intr-un sant, facandu-si astfel loc de trecere.
Sfarsitul terorii
Situatia scapa de sub control si colonelul Teodorescu da ordin din nou lui Vladescu sa traga, de asta data in cauciucuri. Concomitent se aud focuri si in autobuz, unde se trage ca in poligon. O prima victima este soferul, care cade cu capul pe volan, mort, iar calatorii speriati, obositi si nervosi incearca sa-i dezarmeze pe cei trei, incepand o inclestare vecina cu moartea.
Ramas fara conducator, autobuzul o ia razna si se opreste intr-un copac de pe marginea drumului, in timp ce fortele de ordine continua sa traga. La fel si teroristii. E un adevarat haos, un vacarm in care nu se mai deslusesc tipetele oamenilor, racnetele teroristilor, somatiile lui Teodorescu. Gloantele vajaie si par a veni din toate directiile.
Autobuzul este ciuruit si prin geamurile sparte incep sa sara oameni. Fiecare incearca sa scape de tirul armelor sau sa se ascunda fugind in toate directiile. E greu sa eviti ploaia de gloante. Draganescu, ranit destul de grav, este asaltat de oameni si renunta, nu fara ultime eforturi, la lupta.
Este rapid imobilizat, dar, intre timp, Butincu si Muntean reusesc sa scape fugind prin lanul de floarea-soarelui. Nu apuca sa fuga decat vreo 50 de metri, soldatii care ii urmaresc reusesc in scurt timp sa-i prinda. Aveau la ei trei pistoale mitraliera cal. 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale cal.
7,65 mm model 1974, sapte incarcatoare de pistol mitraliera din care sase pline cu munitie, sase incarcatoare de pistol, trei baionete, trei cutite, o busola, 55 cartuse cal. 7,65 mm si 570 cartuse 7,62 mm. Treptat, dupa toata agitatia, calmul se asterne din nou. Se aud bocete, gemetele ranitilor. Ofiteri si subofiteri de toate gradele se agita in toate partile.
Ranitii sunt bagati in masini si dusi la spital, iar celor care se pot tine pe picioare, cu toate ca sunt disperati, li se iau primele declaratii. Se face un bilant provizoriu: au murit sase oameni si au fost raniti alti doisprezece.
Dupa ce au carat mortii si ranitii, militarii incep actiunea de “spalare a carosabilului“ pentru a se sterge orice urma, in timp ce teroristii sunt dusi la spital cu o masina a Securitatii pentru a li se acorda primele ingrijiri medicale.
Marturie
Colonelul in rezerva Ion Adamescu, adjunct al SRI Timis pana in 1995, nu a uitat ziua de 23 august 1981. “Soferul autobuzului era cel care purta negocierile cu organele de ordine. Despre sofer, in prima faza, toata lumea a crezut ca e terorist, intrucat vorbea foarte obraznic.
Dupa 30 minute de negocieri, din autobuz s-a auzit o rafala, iar in acel moment seful de stat major a strigat catre soldati: “Trageti, odata! Ce mai stati?!”. In acel moment s-a dezlantuit iadul. Autobuzul a inceput sa se deplaseze incet spre santul din marginea drumului, unde erau aliniati tragatorii.
Soferul autobuzului era deja mort, el fiind victima primei rafale care s-a auzit in autobuz. Nebunia a durat mai putin de doua minute. Teroristii au fost capturati si dusi la sediul Militiei“, isi aminteste Adamescu.
Dezarmati de o femeie
Angela Andrioni locuieste in Densus, judetul Hunedoara. Era cu barbatul si copilul in autobuzul “mortii“, la 23 august 1981. Pentru ea, ziua aceea a ramas nestearsa in memorie: “Am plecat dis-de-dimineata pe la 5:30 cu copilul si cu barbatu’ meu la Hunedoara. Am luat cursa pana la Hateg. Aici ne-am dat jos si ne-am urcat in cea de Hunedoara.
Erau si trei baieti pe care nu ii vazusem pe ruta asta. Era ceva dubios la ei, ca aveau toti trei un singur geamantan. Au scos niste automate din geamantanu’ ala, le-au incercat si au tras foc prin aerisitoarea aia de la autobuz. A zis unu’ dintre ei: “N-am treaba cu dumneavoastra. Eu vreau sa plec din Romania”.
Au pus barbatii pe dreapta culoarului dintre scaune, femeile si copii pe mijloc. In timp ce se plimbau prin autobuz, se zgaiau la lume si unul dintre ei, Draganescu, ii zice lu’ barbatu’ meu: “Te cunosc, ca si eu am lucrat la padure. De voi o sa am nevoie”. Incepuse lumea din autobuz sa se agite, a vazut ca nu-i de gluma cu astia.
Atunci a zis Draganescu asta ca trage in noi: “Va omor, f… in gura!”
BARBATUL I-A FOST UCIS. Angela a avut atunci curajul sa-l dezarmeze pe unul dintre teroristi: “Cand am ajuns la Deva, soferul a vrut sa intre in niste blocuri in constructii ca sa strice autobuzul, sa ne dea aia drumul. La Lugoj, un TIR de armata bloca drumu’. Am vazut si carduri de gaste, erau cu sutele si le-au pus pe sosea sa opreasca autobuzul.
La fiecare casa era un om cu cate o pusca. Unu’ dintre astia care ne-au luat prizonieri statea in spate, restul in fata si ne-au adunat, ne-au luat buletinele. Atunci, aia de afara au inceput sa zbiere: “Lasati ostaticii si va dam tot ce va doriti!”. Nu stiu cum au reusit sa scape, si am plecat mai departe, spre Timisoara.
La Ghiroda, pe o parte a drumului era un lan de floarea soarelui, pe cealalta parte niste porumb si iar plin de armata, cata frunza si iarba. Era un tanc pe mijlocul drumului si soferul a trebuit sa se opreasca ca nu mai avea pe unde sa treaca mai departe. Dintr-o data a zis unu’ dintre banditi: “Foc!”. Atunci, barbatu’ meu a zis: “Ma omorara!”.
Si i-a dat sangele. Am vazut ca al meu murise si le-am zis: “Baga-s-ar dracu’-n voi ca mi-l omorarati!”. O venit iar Draganescu la mine, mi-a zis sa merg la armata sa vorbesc cu ei, da’ n-am vrut. A zis ca imi omoara copilul si eu m-am pus peste el sa-l apar. Atunci mi-a pus automatul la cap, da’ eu n-am mai putut suporta.
L-am imbrancit pe bandit, i-am smuls automatul din mana si i-am pus piciorul in gat“. Femeia nu a scapat nevatamata: “Cand ma luptam cu el, am simtit o caldura in piciorul drept. M-a impuscat al de era in spate“.
TRAGEAU TOTI
“De afara, soldatii au spart geamurile de la autobuz, au aruncat cu o sticla, au zis sa sarim toti si am auzit: “Foc!”. In timp ce saream, tot ce era acolo armata au tras in noi, tancuri, tot. Nu mai stiu ce s-a intamplat, dar stiu ca au urcat niste soldati in autobuz, m-au luat si m-au dus prin floarea soarelui ca sa le arat care is aia care au tras.
Erau doi dintre ei legati si le-am zis militienilor ca aia erau, da’ mai era unu’. Dupa aia, ne-am intors la autobuz si l-am vazut pe Draganescu. Era intr-un carucior din ala de invalizi si cand l-am vazut i-am tras un picior cat am putut de tare in carucior. Am vrut sa-l iau iar de gat, da’ nu m-a mai lasat soldatii.
Au zis sa ma calmez si mi-au dat sa beau mie si copilului niste lapte cald. Dupa aia, mi-au dat niste injectii sa ma calmez si n-am mai stiut de mine, numai m-am trezit la militie in Timisoara, unde o trebuit sa dau declaratii“, incheie Angela. (Adrian Mogos)
Voiau sa-i judece public
Seara, cei trei teroristi au fost adusi din spital la sediul Militiei pentru primele cercetari, procurorul militar sef adjunct al Procuraturii Militare Timisoara, colonel Ladislau Batorfi, incepand cercetarea penala. In dosarul nr.
292/B/1981 al Procuraturii Militare Timisoara s-a stabilit ca cei trei teroristi au comis infractiunile de: tentativa de trecere frauduloasa a frontierei, furt calificat in paguba avutului public, detinere ilegala de arme si munitie, talharie in paguba avutului public, lipsire de libertate in mod ilegal, omor deosebit de grav, vatamare corporala grava, asociere pentru comiterea de infractiuni si s-a dispus arestarea celor trei. Seful USLA, colonel Blaga, a facut propunerea de cercetare si judecare publica a celor trei, pentru a se da un exemplu ca statul si societatea comunista nu permite si nu va ingadui nici pe viitor ca asemenea acte de teroare sa mai aiba loc pe teritoriul tarii. Postelnicu si Homostean insotiti de Mortoiu, Deheleanu si Blaga “au coborat in arest“.
Doi dintre teroristi, Butincu si Muntean, se aflau in acel moment sub escorta lui Tecsan. Fiind cel mai mare dintre oficiali, Postelnicu a preluat initiativa anchetei. Intimidati de clica de generali ce forfotea in jurul lor, amenintati, batuti si injurati, cei doi nu au stat mult pe ganduri si au inceput sa “toarne“ ca pe banda rulanta tot ce s-a intamplat. (Adrian Mogos)
Ceausescu da ordin: “Sa dispara!“
Pana una, alta, trebuia facuta o analiza a evenimentelor si elaborata o informare detaliata pentru tovarasul Ceausescu (foto), pentru a fi luate masurile de rigoare in privinta teroristilor. Postelnicu si aghiotantii au parasit arestul si s-au indreptat spre biroul lui Nica pentru a pune la punct modul in care va fi informat Ceausescu.
Pe firul direct cu Bucurestiul, Homostean a cerut legatura cu seful statului care se afla la Snagov, cerandu-le ofiterilor prezenti sa paraseasca incaperea, pentru a ramane doar el cu Postelnicu.
I-a raportat lui Ceausescu modul in care a fost solutionata criza, precum si faptul ca “teroristii au fost dusi la spital, intrucat erau raniti usor si trebuiau ingrijiti, dar doi dintre ei sunt acum inapoi la arest“.
In tot acest timp, Postelnicu il vedea pe Homostean cum se schimba la fata si a realizat ca ceva nu e in regula, presimtirea adeverindu-i-se cand Homostean i-a facut semn sa ia receptorul. Cu strangere de inima, Postelnicu a luat receptorul si i s-a ordonat: “Sa fie luate masuri pentru ca cei trei teroristi sa fie lichidati fizic, sa dispara“. Acelasi ordin il primise si primul.
P.S. După cum reiese din desfaşurarae evenimentelor de atunci, pentru comunişti legea n-a contat niciodată (teroriştii fiind executaţi într-o pădure de Securitate, fără un proces prealabil).
Citeste si articolele:
Analiza dictaturii comuniste (XX) | A șaptea dimensiune says:
august 2nd, 2015 at 16:37
[…] "Linistea" dictaturii comuniste […]
Analiza dictaturii comuniste (XXI) | A șaptea dimensiune says:
august 3rd, 2015 at 17:00
[…] "Linistea" dictaturii comuniste […]
Analiza dictaturii comuniste (XXII) | A șaptea dimensiune says:
august 5th, 2015 at 13:30
[…] "Linistea" dictaturii comuniste […]
Analiza dictaturii comuniste (XXIII) | A șaptea dimensiune says:
august 5th, 2015 at 13:34
[…] "Linistea" dictaturii comuniste […]
Analiza dictaturii comuniste (XXIV) | A șaptea dimensiune says:
august 5th, 2015 at 13:39
[…] "Linistea" dictaturii comuniste […]