Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc

marți, iunie 24, 2014 13:47
Posted in category Mass-media

Andrei PleșuPresa însă, în loc să amendeze, să corijeze, să marginalizeze asemenea sordide derapaje, le amplifică, le popularizează, le stimulează. Trăieşte din mocirlă, consumă şi ne face şi pe noi să consumăm dejecţia cotidiană a unor personaje de mîna a doua şi a treia.

Marea intoxicare

Regimul ştirilor şi al dezbaterilor de presă pare, de multă vreme, modelat în aşa fel încît să dubleze sărăcia materială a ţării cu o drastică şi schimonositoare indigenţă sufletească şi intelectuală. Zi de zi, ni se dă la rumegat fînul fad al unei realităţi de primă instanţă, rudimentară, previzibilă, trivială. Sub bagheta inconturnabilă a ziarelor şi a televiziunilor, trăim în inflaţia derizoriului.

Nu au curs decît informaţiile ieftine, vandabile pe scară largă şi îndobitocitoare. Esenţială este contribuţia politicienilor. Principala lor ocupaţie este vînătoarea duşmanului, harţa obscenă, mica josnicie de cartier, sau înşelătoria. Ne confruntăm, chiar în aceste zile (dar situaţia e veche), cu o ilustare dezgustătoare a modului în care o ţară întreagă este intoxicată cu mari cantităţi de kitsch gazetăresc: toate canale de televiziune mărunţesc, cu o dizgraţioasă voluptate, aceleaşi obosite „breaking news“, reiau la nesfîrşit aceleaşi vorbe şi imagini, cu motivaţii care merg de la ură şi comandă politică, pînă la neprofesionalism şi lăcomie de rating. Nu contest necesitatea de a transmite şi comenta ştiri legate de vîrful scenei noastre politice. Dar felul în care se face asta, stilistica şi dozajul formulărilor, prezenţa unor personaje pe care, în mod normal, nu le-ai primi în casă, nici măcar prin intermediul televizorului – toate la un loc dau senzaţia unui deprimant nivel de civilizaţie şi de viaţă publică. Pentru că miza nu este niciodată un principiu, o exigenţă a statului de drept, un efort de normalizare. Miza este de ordin strict pugilistic: adversarul trebuie burduşit, evacuat, exterminat dacă se poate.

Repet, oamenii politici, din toate taberele, sunt surse constante ale dezmăţului: mint, şarjează, spun una şi fac alta, spun azi una şi mîine alta, fac tot ceea ce le reproşează oponenţilor, îşi oblojesc rudele, amicii, colegii de partid şi pilele, trăiesc la preţuri mici şi se bîrfesc ţăţeşte unii pe alţii. Alături de ei, se înscriu şi furnizorii de spectacole- bordel, „entertainerii“ de gang, care ne ţin la curent cu divorţuri, fente erotice, escapade porcoase, ambalate în maldăre de buze turgescente şi funduri frisonante. Presa însă, în loc să amendeze, să corijeze, să marginalizeze asemenea sordide derapaje, le amplifică, le popularizează, le stimulează. Trăieşte din mocirlă, consumă şi ne face şi pe noi să consumăm dejecţia cotidiană a unor personaje de mîna a doua şi a treia. Pînă la un punct, e amuzant să observi „nuanţele“ partizane ale frazeologiei şi ale montajului jurnalistic politicianist. Dacă unul „de-ai noştri“ e ameninţat cu scuipatul, victima e cel (potenţial) scuipat. Dacă unul „de-ai lor“ e scuipat, victima e scuipătorul, iar cel scuipat, oricum, o merita! DNA-ul e nedrept si manipulat din umbră dacă se ia de „băieţii noştri“. Dacă se ia şi de vreunul din „băieţii lor“, se stabileşte prompt că instituţia „are şi părţi bune“.

Rezultatul articolelor şi emisiunilor care ne fură, zilnic, lungi ore din viaţă este îmbolnăvirea dramatică a naţiei. Şi să nu mi se spună că nu mă obligă nimeni să citesc ce nu-mi place şi să mă uit la televizor. E ca şi cînd mi s-ar spune că, dacă strada e plină de gropi, n-am decît să nu ies din casă. Şi apoi, nu e vorba de mine. Toxina e generalizată şi atacă milioane de oameni.

Sursa (citeste mai mult)

Traian Basescu, un presedinte ce merita iubit. Fie si nu numai pentru declaratia de mai jos.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc”

  1. Se confirmă: PSD-ul controlează presa din România says:

    iulie 2nd, 2014 at 15:52

    […] Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc […]

  2. Suntem guvernati de produsele de rahat ale televiziunilor | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:06

    […] Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc […]

  3. Comisia Europeană: România, cea mai coruptă și needucată țară din Europa | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:09

    […] Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc […]

  4. Un fost cameraman despre manipularea și dezinformarea Antenei 3 | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:13

    […] Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc […]

Adauga un comentariu