Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România

duminică, aprilie 22, 2012 9:18

La vârsta la care mulţi dintre noi erau banali ingineri, prozaici doctori sau plictisitori profesori, Acsinte Gaspar era consilier de stat, seful sectorului juridic al Consiliului de Stat al RSR. Principala sarcină cu care a fost învrednicit vreme de 24 de ani, începând de la sfârşitul erei Dej, până la finele Epocii de Aur, a fost aceea de a pregăti pentru avizare decretele tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Încercaţi să faceti un exerciţiu minimal de imaginaţie şi căutaţi să vă puneţi în pielea acestui ilustru dregător: vă daţi seama câte secrete de stat i s-au răsfirat printre degete, realizaţi câtă încredere a câştigat în ochii autorităţii de stat, bănuiţi câtă stimă a primit din partea celor care au emanat în decembrie ’89, pentru a duce mai departe ştafeta idealurilor României libere, indivizibile, suverane şi unitare? Pare cel mai firesc gest, ca noua autoritate martelată pe baricada de la Universitate să-l fi luat cu ea aproape pe sus, aproape cu forţa, pentru a-l însărcina cu demnitatea de şef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Ce este, în fond, acest Front de Salvare? Este asigurarea că trecutul oamenilor din prezent va fi salvat, pentru a nu-şi rata viitorul.

România nu ar fi ajuns niciodată la extraordinarele ‘performanţe’ de astăzi fără oamenii ce aparţin trecutului, fără sacrificiul personal al unor ‘titani’ ai scenei publice, precum Ion Iliescu. Ei au asigurat, prin apartenenţa la Partidul Comunist Român, trecerea fără traume şi hurducături de la alimentaţia raţională la consumerismul multilateral dezvoltat, de la economia socialistă la competitiva economie subterană de astăzi. În acest ansamblu sofisticat de relaţii interumane şi interinstituţionale, Acsinte Gaspar este o piesă de o însemnătate deosebită.

Numirea lui în 2004 (de către PSD, cu un mandat de 9 ani – n.m.) ca judecător la Curtea Constituţională este garantul continuităţii acestei instituţii esenţiale a statului nostru. Rolul lui Gaspar se vede când ceilalţi nu observă nimic. Gaspar a judecat la Curte excepţia ridicată de cuscrul său Gheorghe Diaconescu. Diaconescu este avocatul lui Adrian Năstase în dosarul ‘Zambaccian’ (era în 2010 – n.m.), este decanul Facultăţii de Drept a Universităţii ‘Spiru Haret’, este fost prim-adjunct al procurorului general al României comuniste şi este părintele unei codane care s-a luat cu odrasla lui Acsinte Gaspar. Aceste cumetrii subtile ne transmit, la rândul lor, liniştitorul sentiment că trecutul nu se va termina niciodată. (Academia Caţavencu)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

7 Responses to “Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România”

  1. Andrei Marga, un fost nomenclaturist bolşevic | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 16:03

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  2. Cui datorăm iubirea de criminali bolşevici | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 16:31

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  3. Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 9th, 2016 at 21:29

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  4. Guvernul Grivco şi protecţia mafioţilor din Republica România | A șaptea dimensiune says:

    martie 19th, 2016 at 11:15

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  5. Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, o mascaradă gen mătuşa Tamara | A șaptea dimensiune says:

    martie 23rd, 2016 at 20:23

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  6. Cum ar fi fost Romania daca lovitura de stat din 2012 reusea in intregime | A șaptea dimensiune says:

    iulie 7th, 2016 at 19:49

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

  7. Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 10th, 2016 at 18:26

    […] Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România […]

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker