A șaptea dimensiune

În năucitoarea serie a uimitoarelor măsuri luate de Constantin Mavrocordat în timpul celei de-a doua domnii moldoveneşti un loc aparte îl are poliglotismul clerical impus sau, în traducere normală, obligarea popilor să pună burta pe carte. În viziunea mavrocordată, însă, cartea trebuia numaidecât să aibă slovă grecească, slavonească, latinească şi mai cu seamă arăpească, deoarece domnul dorea ca, atunci când îi traduc porunca sultanului, diecii să nu-i mai bage texte de la ei. Această acţiune culturală aproape că i-a băgat pe oamenii sfinţi în mormânt, mai ales că implementarea conceptului era asistată de lefegiii curţii şi de iataganele lor, deloc înţelegătoare cu limitele memoriei preoţeşti sau cu bărbile albe monoglote.

Concomitent cu prigoana popilor românofoni, Constantin a dat ordin pentru tipărirea masivă a unor cărţi de interes universal – după părerea lui – din care spicuim: un hrisov domnesc, o psaltire, un catavasier, un ceaslov şi o liturghie. Fireşte că genul ăsta de lectură poate părea azi plicticos, dar nu trebuie uitat că cititorii contemporani cu opurile respective n-aveau PRO TV, n-aveau Internet, n-aveau discotecă şi nici reviste sexy. Tot ce aveau pe atunci oamenii era o zare în care să poată privi sosirea zapciului şi-o speranţă ca totuşi să vină zapciul şi nu tătarii.

O altă manevră total bulversantă a lui Constantin Mavrocordat a fost umflarea negustorilor turci abuziv instalaţi pe teritoriul Moldovei. Aceştia, sub pretextul statutului de investitor străin, ocupau cu nesimţire holdele, păşunile, fâneţele şi chiar satele mai înstărite ale plăieşilor morţi cu această ocazie. Turcul profita de tranziţia economică a ţării, de sprijinul în doi peri pe care Occidentul îl acorda Moldovei prin relatările despre Dracula – vampirul dobrogean din Maramureş – şi de reluarea anuală a negocierilor cu Fondul Monetar Otoman. Pe acest fundal instabil, accentuat de instaurarea unui climat discutabil, micii întreprinzători turci dezvoltau o economie subterană, îngropând veniturile integral în propriile buzunare şi nemailăsând tătarilor nicio oportunitate de jaf civilizat. În condiţiile astea, ştiindu-se bine proptit la Stambul de pungile creditorilor greci, Constantin s-a răstit cu un incedibil tupeu la comunitatea biznismenilor musulmani şi i-a scos pe necredincioşi din posesia bogăţiilor moldovene, care astfel au putut lua din nou calea vistieriei private a domnului.

Mai sunt şi alte măsuri uimitoare pe care Constantin Mavrocordat ar fi putut să le ia în acest mandat moldovean. Din păcate, ele nu i-au trecut prin cap în timp util şi, din fericire, în iulie 1743 a fost mazilit la timp. (“Academia Caţavencu”, nr. 497/2001)

Citeste si articolele:

• Constantin Mavrocordat trece pe tronul Moldovei
• Ce căuta neamţu-n Oltenia?
• Nunţi, răscoale, jaf, mangoţi şi patru fanarioţi
• Bulevardul „Victoria Oportunismului”
• Din a ţării jupuire se înalţă-o mănăstire