Conu’ Paulică față cu reacțiunea

marți, februarie 5, 2013 21:48
Posted in category Literatura

Paul GeorgescuDeși nu mai ieșea de mulți ani din casă, fiindcă nu-l mai țineau picioarele, se spunea despre el că știa despre lumea literară mai mult decât Securitatea. Era la zi cu toate bârfele, scandalurile, dar și cu ultimele apariții editoriale. Devenise un fel de eminență cenușie a literaturii. Dacă el, Paul Georgescu, spunea despre o carte că e bună, asta se afla a doua zi prin târg și îl luau pe încredere chiar și cei care nu-l înghițeau.

Aveam, pe atunci, prieteni tineri care erau prieteni cu el și-i spuneau, cu admirație conu’ Paulică, însă și prieteni mai în vârstă, care fuseseră prieteni cu el în tinerețe și-l detestau. Ilegalist pe bune, Paul Georgescu a fost condamnat la moarte în timpul lui Antonescu. A scăpat printr-un noroc nu tocmai chior.

În anii ’50 făcea pe câinele pe pază al stalinismului și-i denunța la gazetă pe cei care se abăteau de la literatura angajată. Unii dintre cei care l-au cunoscut atunci spuneau că făcea rău din pura plăcere a puterii. Până și prietenii lui târzii se temeau de gura lui.

Imobilizat în casă, vorbea tot timpul la telefon și dacă-ți dădea Paul Georgescu o poreclă sau te vorbea de rău, într-o conversație, ăla erai. Marxist până în vârful unghiilor și până la moarte, conu’ Paulică avea boală pe ceaușism și nu se jena s-o mărturisească la telefon, de înghețau cei de la celălalt capăt al firului.

Fostul ilegalist care scăpase de execuție ajunsese ca un os de pește în gâtul regimului. De când trecuse în tagma romancierilor, se slobozise la gură și politic, dar ca vechi comunist ce era evita să provoace scandal. Chiar dacă în ultimii ani nu mânca decât macaroane dimineața, la prânz și seara, era convins că sângele politic apă nu se face.

Avea 44 de ani când s-a făcut romancier, transformând plăcerea șuetei cu amicii în tehnică literară. Nu-i plăcea să piardă vremea cu povestitul, trecea rapid la conversațiile dintre personaje. Și culmea e că el, adversarul burgheziei mari și mici în tinerețe, nu se putea dezlipi în romane de lumea pe care a disprețuit-o și a condamnat-o la moarte istorică.

I-au ieșit de aici două romane sclipitoare, Vara baroc și Solstițiu tulburat, după care nu că a început să se repete, dar s-a și tot diluat, in cărți de o vorbărie strălucitoare, însă tot mai puțin interesante, încât și adepții lui necondiționați acceptau că teribilul conu’ Paulică începuse să se imite pe el însuși și nu-și dădea seama.

Se spunea despre el și o spunea și el însuși că dintr-o prăjitură nu se atingea de “pâine”, adică de blatul însiropat, ci numai de cremă sau, după caz, de frișcă. Poate că la Țăndărei, comuna în care s-a născut Paul Georgescu, prăjiturile aveau blatul mai prost la gust. Dar condamnatul la moarte care avea să devină romancier a scăpat de pedeapsa capitală din pricină că tatăl său, respectatul medic Georgescu din Țăndărei, îl cunoștea pe ministrul Justiției, care i-a salvat progenitura comunistă, în timpul războiului.

Dacă ar fi fost un tip onest politic măcar la bătrânețe, fostul condamnat la moarte ar fi recunoscut că burghezii pe care îi disprețuia au fost mai cumsecade decât comuniștii pe care a ajuns să-i deteste. (Cristian Teodorescu, Academia Cațavencu)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Conu’ Paulică față cu reacțiunea”

  1. Aurel Baranga, unul din pupincuriștii oficiali ai dictaturii comuniste | A șaptea dimensiune says:

    martie 31st, 2015 at 19:48

    […] Conu’ Paulică față cu reacțiunea […]

  2. Amorul secret dintre Elena Ceaușescu și Vadim Tudor | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 3rd, 2015 at 19:11

    […] Conu’ Paulică față cu reacțiunea […]

  3. Proza din umbrele trecutului | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 26th, 2016 at 20:15

    […] Conu’ Paulică față cu reacțiunea […]

Adauga un comentariu