Cum au ajuns puscariasii dinainte de 1989 mari investitori dupa 1989

luni, iulie 17, 2017 12:11
Posted in category Justitie, PeNaLii

Cum au ajuns puscariasii dinainte de 1989 mari investitori dupa 1989După 1989, România a fost distrusă şi prin contribuţia românaşilor infractori înainte de 1989, eliberaţi după 1989, cei care aveau la îndemână coruperea politicienilor de atunci pentru a-şi însuşi o parte din avuţia naţională. Nu avem spitale şi autostrăzi şi pentru că jegurile politice de atunci, când DNA-ul nu exista, au dat economia României pe mâna unor foşti puşcăriaşi (pe atunci SRI-ul nu se implica, ceea ce vor mafioţii şi astăzi, când tot îi trag cu “sistemul care nu-i lasă să fure”), ajutaţi de foşti securişti să distrugă această ţară. Cel mai cunoscut exemplu este al fostului puşcăriaş dinainte de 1989 Sorin Ovidiu Vântu (SOV), ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, la un moment dat, după 1989. Băgat la pârnaie înainte de 1989 pentru furt din bani publici, nu pentru disidenţă politică, aşa cum mânca rahat SOV prin interviuri, ajutat de foşti ofiţeri de Securitate, care ştiau bine cum se fură în România, acest rahat împuţit a lăsat mii de români fără bani, atunci când a falimentat FNI-ul (Fondul Naţional de Investiţii), furând banii deponenţilor, bani cu care a cumpărat Realitatea TV, acolo unde i-a transformat pe ziarişti în sclavii lui personali, ordonând linşarea politicienilor care nu-l lăsau să fure în continuare (Preşedintele României de atunci, Traian Băsescu, ar fi un exemplu). Realitatea TV patronată de infractorul SOV era ceea ce este azi Onania TV (Romania TV) şi Latrina 3 (Antena 3), posturile a doi infractori, Sebastian Ghiţă şi Dan Voiculescu, care au furat zeci de milioane de euro din bani publici, bani destinaţi spitalelor, drumurilor etc. Avem spitale cu viermi şi cei mai buni medici plecaţi din România şi deoarece puşcăriaşii, actuali sau foşti, decid în această ţară, prin intermediul televiziunilor aservite lor sau politicienilor cumpăraţi de ei. Ba mai mult, mafia PSD-istă face tot ce poate pentru a-i elibera pe aceşti mafioţi care au distrus România. Iată, mai jos, încă un exemplu de fost puşcăriaş dinainte de 1989 ajuns să fure la greu după 1989. Ajuns să fure în România, evident, acolo unde o turmă imbecilizată de Antena 3 şi România TV votează de 28 de ani mafioţi care n-au făcut nimic bun pentru această ţară.

Ion Ilie are mania tunurilor bancare

Condamnat penal acum 20 de ani (articolul este din 1998, adică 1998 – 20 = 1978, atunci a fost condamnat – n.m.), Ion Ilie Mania, personaj cunoscut, mai nou, prin tunurile de la Dacia Felix (bancă – n.m.), nu încetează să construiască noi şi noi inginerii fiannciare. Venit în ţară după câţiva ani de colindat prin Italia (unde a şi obţinut cetăţenie), personajul (nume de cod Naşul) s-a bucurat de statutul de investitor străin şi pe mulţi i-a păcălit. O repede ochire a activităţii sale. Una la mână: la “Oţelul Roşu”, la Combinat, a înfiinţat o societate mixtă, în condiţii dezastroase pentru partea română, toată tărăşenia fiind desfăcută, în instanţă, după câţiva ani de procese. A doua: la “Stimin” Oradea, Mania nu a depus la timp capitalul social (oare-l avea?) şi a pierdut acţiunile. A treia şi a patra: ca intermediar între Banca Dacia Felix şi Clubul Dinamo, Mania s-a trezit cu o sumă frumoasă la teşcherea. Dar, tot în zona sportului, firma “Stima”, din grupul Mania, nu şi-a achitat obligaţiile financiare în calitate de sponsor oficial al echipei de fotbal a României la World Cup, în 1994. Am lăsat la urmă o afacere care, totuşi, se pare că nu va fi ultima.

Dezvoltare prin lichidare

“Stimel” Timişoara este (era în august 1998 – n.m.) un hibrid alcătuit din “Electrotimiş-Roboţi industriali” şi Mania, în care partea română are 48%. Banca Română de Dezvoltare, creditorul firmei timişorene, a cerut declanşarea procedurilor de reorganizare sau lichidare a afacerii, Tribunalul admiţând, pe data de 24 iunie 1997, această cerere. Motivându-şi acţiunea, BRD a precizat că este titulara unei creanţe certe, lichide şi eligibile de 963 milioane lei (vechi – n.m.). Prin intermediul unui contract din 1996, banca a acordat firmei “Stimel” un credit de investiţii de 200 milioane lei pe 3 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, însă societatea nu a plătit cinci rate la termenele scadente. În aceeaşi motivaţie a băncii, se mai vorbeşte de un alt credit, de 278 de milioane, pe 30 de zile, pe care, evident, împricinata nu l-a rambursat. Cu toate acestea, BRD nu a reacţionat la timp, cum era normal, ba, din contra, a mai acordat firmei lui Mania, tot în 1996, încă un credit de 100.000 de dolari, cu termen de rambursare de un an. La scadenţa din 15 februarie 1997, mai exista o restanţă de 42,3 mii de dolari din acest credit. Când s-a trezit banca să acţioneze, declanşând procedura de lichidare şi numind un judecător sindic pentru asta, “Stimel” a făcut contestaţie la Curtea de Apel Timiş, arătând că unul dintre contractele de credit este în derulare, rambursarea fiind reeşalonată cu acordul părţilor. Deşi orice om normal s-ar aştepta ca BRD să fie la cuţite cu un rău-platnic, lucrurile nu stau deloc aşa. Ba, din contră! Chiar după introducerea acţiunii judecătoreşti, se deschide o nouă linie de credit de un miliard de lei, cu termen de rambursare 11 iunie 1998. La o săptămână după semnarea actelor pentru credit, BRD încheie un contract de garanţie imobiliară ipotecară din care rezultă că acordă o nouă linie de credit, de 2,7 miliarde de lei (vechi)! Ingineria financiară cu pricina face Curtea de Apel Timiş să ridice din umeri şi să respingă ca nefondată acţiunea BRD.

Şmecheria, atuul lui Mania

Într-o economie normală, o bancă investeşte într-o afacere profitabilă, chiar dacă afacerea are un coeficient mare de risc. Performanţele firmei “Stimel” sunt, însă, departe de exigenţele unei bănci, fie ea şi doritoare de aventură şi risc. Veniturile pe 1997, de 16,9 miliarde lei, le corespund un profit net de 1,8 milioane lei! La finele aceluiaşi an, datoriile se ridică al un total de 9 miliarde (lei, evident), din care 8,9 miliarde trebuiau plătite la sfârşitul anului 1997. Alte datorii mărunte (la bugetul de stat şi cel local, printre altele) mai adaugă, cu minus, 4 miliarde. Valoarea producţiei în curs de execuţie a scăzut, de la 1,9 miliarde (la începutul anului), la 1,3 miliarde. Datoriile sunt de trei ori mai mari decât capitalul social. Probabil că puţini dintre noi ar dormi liniştiţi având pe cap o asemenea firmă. Dar Ion Ilie Mania nu este dintre noi, el luptă şi creează noi şi ingenioase inginerii financiare. Partenerul român, “Electrotimiş” adică, este foarte afectat de aceste inginerii. Românii nu au primit dividendele nici pe 1995, nici pe 1996. Una dintre inginerii a constat în trecerea (cu ajutorul unui AGA extraordinar) sumelor datorate în contul unei măriri de capital la “Stimel”. O frecţie la un picior de lemn, ar zice orice om normal. Reprezentantul SIF Oltenia la “Electrotimiş”, Silviu Andronescu, având un mandat verbal din partea FPS, a fost de acord cu manevra. Dar organele de control financiar au constat că reprezentanţii acţionarului “Electrotimiş” nu aveau mandat scris pentru a participa la AGA, drept pentru care s-a convocat o nouă AGA (Asociaţia Generală a Acţionarilor), la care s-a decis reducerea capitalului social cu valoarea dividendelor ce trebuie să revină întreprinderii “Electrotimiş”. Dar asta nu înseamnă că Ion Ilie Mania s-a predat. A pierdut o bătălie, nu întreaga inginerie! Vom mai auzi de el. (“Academia Caţavencu”, nr. 352/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker