Cumplitele omoruri ale PSD-iştilor de pe braţul Sulina

vineri, martie 20, 2020 8:27

PSDO crimă cu autor colectiv

Exact în momentul acesta (era aprilie 2004 – n.m.), când ghioceii şi viorelele înfloresc, când rândunelele piuie şi berzele se întorc la cuib, când veveriţele, pîrşii, marmotele, câinii vagabonzi şi tot ce-a mai rămas din natura acestei ţări se întinde la soare, o crimă odioasă se consumă în Sulina.

Aici, în faţa gurii de vărsare a Dunării în Marea cea mare, 70 de pescari ucid zilnic puii de sturion, împingând specia spre momentul dispariţiei.

Carnagiul durează de mai multe săptămâni, dar el pare a fi amplificat – firesc! – pe perioada prohibiţiei. În zorii zilei, pe la orele mici ale hoţilor de cai, 40 de bărci se furişează spre vărsarea fluviului, locul unde, în apele salmastre, îşi fac primele exerciţii de înot generaţiile mici de sturion.

Ţinta lotrilor e dublă: pe lângă pruncuciderea morunilor, a nisetrilor şi a păstrugilor, atacul se soldează şi cu uriaşe capturi ilegale de scrumbie.

Când şi când, braconierii au un oponent: marea. Marea este singurul vecin paşnic al peştilor protejaţi. Atunci când îi sar valurile în ajutor, Pontul Euxin îi împiedică pe bandiţi să iasă în larg şi-i ţine temporar la distanţă de bancurile de puiet. Dar a doua zi în zori, cum aţipeşte vântul de larg, brigăzile morţii vâslesc iar spre adânc, acolo unde, în hacatomba acvatică, speciile pe cale de dispariţie mai fac un pas spre extincţie.

Braţul tâmp şi mintea ucigaşă

Mâinile pătate de sânge nevinovat de scrumbie şi morun sunt (erau în 2004, în plină guvernare a mafiei PSD-iste, n.m.) ale pescarilor din Sulina. Dar mintea din spatele acestor muşchi inconştienţi e a altcuiva.

Puţină, dar diabolică, această minte aparţine deputatului PSD Dan Verbina, concesionar al zonei de litoral marin de la braţul Chilia la Cîşla Vădanei, în apropiere de vărsarea braţului Sulina. Dan Verbina e un fel de tartor al luciului de apă care, odată cu numeroase concesiuni din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, a acaparat şi întreaga fărădelege refugiată aici.

Locotenentul şi asociatul său în speţa cercetată aici se numeşte Vătămănescu Amorel, patronul societăţii AMOREL SRL din Sulina, cea care preia spre desfacere prada braconată în zona interzisă.

Violul zonei interzise

Teatrul de operaţiuni al lotcilor pirat este situat la vărsarea braţului Sulina, atât în larg cât şi în apropierea coastei litorale, iar legea pe care infractorii noştri ţin să urineze în fiecare dimineaţă poartă numărul 192/2001. În temeiul art. 40 al acestei legi şi al Hotărârii Guvernului nr. 362/2002, precum şi al Hotărârii Guvernului nr. 17/2001, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, împreună cu Minsiterul Apelor şi Protecţiei Mediului, a emis un ordin privind interdicţia de pescuit. Potrivit acestui ordin, ”este interzis pescuitul sturionilor şi al scrumbiei de Dunăre în tot cursul anului, în faţa gurilor de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, pe o lungime de 5 km spre largul mării şi pe un coridor lat de 2 km, socotit câte un km de o parte şi de alta a axului braţelor Sulina şi Sfîntu Gheorghe.”

Acelaşi ordin interzice în această perioadă pescuitul în mare cu plase fixe şi cu plase având ochiul mai mic de 100 de mm la scrumbie. Cât despre plasele monofilament, ordinului nici măcar prin cap nu-i trece că ar îndrăzni cineva să folosească asemenea unelte ucigaşe. Poate e inutil să adăugăm că toate aceste interdicţii sunt călcate de hoardele nautice din Sulina. Totuşi, adăugăm: toate aceste interdicţii sunt călcate de hoardele nautice din Sulina. Sub adăpostul protecţiei lui Dan Verbina, pescarii iadului se dezlănţuie asupra ultimilor moruni, ultimilor nisetri, ultimilor păstrugi şi, bineînţeles, asupra legii.

Cifrele dezastrului

Acum să facem un calcul. La capitolul sturioni, aritmetica sfârşitului sună cam aşa: la o golire a plaselor, fiecare barcă capturează cam 7-8 pui de morun, nistru sau păstrugă, cu greutăţi cuprinse între 100 şi 300 de grame. Înmulţind cu numărul raportat al bărcilor, adică 40, rezultă cam 300 de exemplare pe zi. Într-o lună, dispar aşadar cam 9.000 de viitori moruni. Ştiţi cât e cota Rezervaţiei Delta Dunării la pescuitul de morun, prognozată pentru anul 2004? Nu spune guvernatorul Deltei, Virgil Munteanu: 114 exemplare. Dar hai să includem aici şi cota de nisetru (37 de exemplare) şi cea de păstrugă (1.099). Cu un total de 1.250 de exemplare de sturion, România ar trebui să pescuiască 7 ani la cota alocată în 2004 ca să egaleze capturile dintr-o lună ale braconierilor din Sulina.

În ceea ce priveşte scrumbia (Alosa pontica), acest peşte face posibilă viaţa pescarului indigen. Fără vizitele anuale ale scrumbiei de Dunăre, lipovenii, haholii şi restul băştinaşilor Deltei sunt condamnaţi la o straşnică înfometare. Încrezătoare în ordinul privind prohibiţia, scrumbia vine din sudul Mării Negre şi urcă în fiecare primăvară pe braţele Danubiului, pentru reproducere. Ea pătrunde prin acel culoar lung de 5 km şi lat de 2 de la gurile fiecărui braţ, fără să bănuiască pânda vicleană a plaselor fixe. Complet relaxată în zona de interdicţie, având întipărit în memoria genetică sentimentul de siguranţă al zonei, ea se trezeşte ambuscată de braconieri ca la Posada şi nu mai urcă pe Dunăre. Rezultatul e cât se poate de dramatic: restul bancurilor de scrumbie se întorc şi caută gurile altor fluvii, iar pescarii indigeni, care o aşteaptă zadarnic în amonte ca să o poată pescui legal, rabdă de foame. Asta până când devin, la rândul lor, braconieri.

O parte şi mai urâtă a coşmarului de la gura Sulinei se petrece în zilele cu furtună pe mare. Piraţii nu mai pot ieşi în larg de teama naufragiului, dar peştele se prinde în plase fixe oricum. Astfel, capcanele ilegale se umplu de tone de peşte mort, care nu mai foloseşte nici măcar la profitul domnului deputat PSD.

Portretul pesedistului la tinereţe capitalistă

Dan Verbina s-a născu acum 44 de ani (în 1960 – n.m.) în comuna Crişan, situată în inima Deltei. E de presupus că de mic a simţit gustul obletelui prăjit, că s-a dezvoltat în mirosul plachiei de crap, că a acumulat proteine în organism direct din spinarea de ghiborţ şi bruma de inteligenţă din fosforul scrumbiilor. Ba chiar, de ce nu ne-am imagina că, la un moment dat, când încă nu ştia despre caviar că va deveni alimentul preferat al PSD-ului, adolescentul Dan chiar respecta sturionii?

Aceste vremuri sunt însă departe. Ajuns mai întâi primar peste pescarii satului natal, Dan Verbina a mirosit potenţialul de îmbogăţire aflat în fauna piscicolă a Rezervaţiei. Legenda povesteşte că, în reveriile sale capitaliste, viitorul deputat PSD vedea cârduri de caraşi umpluţi cu bancnote verzi, păziţi de moruni monumentali de aur, plini de icre negre de diamant. Spuneam viitorul deputat fiindcă, într-adevăr, deşi pare incredibil, Dan Verbina a ajuns în cele din urmă deputat. Din perspectiva Codului Penal, această faptă săvârşită în anul 2000 pe listele PSD este o excepţională realizare. Dar abia când în Deltă a răbufnit moda concesionărilor a reuşit Dan al nostru să-şi apropie visul. Sprijinită de spectrul ameninţător al partidului, firma sa, SC Wela SRL, a câştigat licitaţie după licitaţie, intrând în posesia mai multor titluri de exploatare a resursei piscicole, după cum urmează: în zona Şontea – Furtuna, în zona Crişan şi în Marea Neagră până la izobata de 20 de metri, între braţul Chilia şi Cîşla Vădanei – această din urmă concesiune fiind la un pas de locul crimei povestite mai sus.

Poate nu întâmplător, vocaţia lui de exploatatoral resurselor naturale l-a proiectat în componenţa Comisiei parlamentare pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Există poveşti acvatice în care personajul Verbina calcă în picioare dreptul unor pescari, forţându-i să-i devină angajaţi, există relatări în care, asemeni unui şalău hămesit, s-a năpustit în afacerile unor cherhanale şi fabrici de conserve, împingându-le la faliment. Există şi o anchetă a Academiei Caţavencu în care e demascată maniera ilegală prin care braţul Ceamurlia e transferat din domeniul public în cel privat, al lui Verbina, evident. Dar despre asta şi despre protecţia acordată de Radu Timofte, directorul SRI (din perioada în care România era guvernată de mafia PSD – n.m.), altădată, acum să revenim la cazul Sulina.

Mecanismul terorii

Distrugerea aberantă a sturionului preşcolar e localizată nu numai la vărsarea Dunării în mare, ci şi la confluenţa dintre fărădelege şi tupeul de partid. Procesul prin care o specie veche de zeci de milioane de ani e împinsă la dispariţie e bine explicat pe scara evoluţiei PSD. Morunul, un peşte impozant şi arhaic, care a traversat Jurasicul, iată, nu poate rezista dinozaurilor politici.

Sub protecţia unanim cunoscută a deputatului Verbina, pescarii din Sulina atacă (atacau în 2004, în plină guvernare criminală a PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) zilnic acest tezaur naţional. Poliţia nu face nimic, deoarece inspectorul-şef al Poliţiei de Frontieră, comisarul Rogojanu, e mâna dreaptă a deputatului. În repetate rânduri, asociatul şi locotenentul lui Verbina, neverosimilul Amorel, a afirmat public protecţia arogantă a şefului său şi a timorat bruma de rezistenţă locală.

Întrebat despre braconajul care se desfăşoară de săptămâni bune, subcomisarul Păuşan, adjunctul şefului de sector de la Poliţia de Frontieră Sulina, s-a panicat şi a bolborosit ceva neinteligibil, din care am putut traduce doar “nu ştiu nimic; sunt plecat de trei zile la Tulcea”.

Fenomenul de panică e constant. Mai mulţi comisari de la Garda de Mediu chestionaţi de noi au evitat înspăimântaţi să răspundă. Aflaţi complet la cheremul terorii lui Verbina, oamenii au recunoscut dezastrul din Sulina, dar au cerut insistent discreţie. O omertă apăsătoare îi amuţeşte pe localnici şi pe cei 18 comisari prăpădiţi ai Gărzii de Mediu. Dotaţi cu şase bărci de tot râsul, având motoare de minimobră şi combustibil din părţi, ei sunt subordonaţi cu mare pompă Gărzii Naţionale de Mediu din Bucureşti şi, mai departe, lui Ionel Blănculescu, starostele controlorilor.

Dar, cu ameninţări fioroase pe cap, cei 18 au sfârşit prin a deveni apatici sau complici. Iar criza asta de apatie şi complicitate a izbucnit odată cu stabilirea în zonă a concesiunii Verbina – Amorel, adică în urmă cu un an (în aprilie 2003, atunci când KGB-istul criminal Ion Iliescu era preşedintele României, iar Adrian Năstase, mafiotul puşcăriaş, era prim-ministru – n.m.). E de bună notorietatea locală pentru că, până atunci, Poliţia de Frontieră controla insistent plasele şi metodele pesarilor din Sulina, uneori excelând chiar în exces de zel. Pentru pescarii inconştienţi, deveniţi azi (era 2004 – n.m.) briganzi cu voie de la stăpânire, protecţia lui Verbina e mană cerească. Ei obţin capturi incredibile, peştele îl vând rapid şi sigur la Amorel, iar de plusvaloarea obţinută îşi scufundă creierii în trascău. În timp ce pescarii din amonte aşteaptă cu ochii pierduţi spre mare ivirea măcar a unei singure scrumbii.

Adio, peşte!

Din cele şase specii de sturion de la noi, două au dispărut. Şipul a dispărut complet, iar viza apare a dată la cinci-şase ani, ca fantoma lui Elvis. Au mai rămas patru: Acipenser ruthenus, Acipenser Stelatus, Huso hoso şi Acipenser Guldenstaedti Brand, adică cega, păstruga, morunul şi nisetrul. Patru ultime minuni ihtiologice, cei mai vechi peşti de pe teritoriul României se vor refugia curând în manualele de zoologie, pentru totdeauna.

În schimb, o specie nouă şi rapace îşi face apariţia cu vigoarea şi ferocitatea unui rechin: Verbina pesedensis. (“Academia Caţavencu”, nr. 643/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu