Dacia de la carp se strică

joi, aprilie 12, 2018 17:06
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎn anul 237 goţii îşi încheie concediul de odihnă. După douăzeci de ani de viaţă paşnică, bravii barbari de origine germană erau gata să prezinte în linia întâi o nouă generaţie de casapi tineri, duri şi lipsiţi de sentimente, născută între timp. Sesizând sămânţa de scandal istoric ascunsă în mişcările goţilor, carpii din nordul Daciei au decis că inactivitatea te omoară mai tare ca războiul şi, într-o dimineaţă de primăvară, regele lor – să-i zicem Bastus – s-a dus la nemţi cu o propunere de asociere. Din Bastus, care vorbea latina cu un accent prea roman ca să nu le amintească goţilor de ultima bătălie pierdută, n-a mai rămas decât capul – şi acela înfipt decorativ într-un par din cortul căpeteniei gote. Dar din ideile lui Bastus a rămas ceva. Treaba cu asocierea a plăcut întregului stat major al migratorilor, ca dovadă că, imediat după decapitare, goţii au trimis carpilor o schiţă de contract şi un plan comun de atac.

Năvala majoră a avut loc în Dobrogea pe linia Focşani-Histria-Bazargic şi a avut ca element strategic principal absenţa legiunilor din provincie. Totuşi, când pârjolul era în toi, Roma îl trimite pe Tulius Menophilus la faţa locului. După constatările generalului, faţa locului arăta atât de prost, încât încă un război nu i-ar fi înrăutăţit prea mult aspectul. Războiul a început aşadar pe loc şi acolo a şi rămas timp de trei ani, vreme în care şi goţii, şi carpii, şi romanii au meditat amar asupra vieţii, fiecare de la capătul celălalt al sabiei. Spre finele acestei bătălii de uzură, crezând că va înclina balanţa în favoarea imperiului, Maximin Tracul, împăratul în exerciţiu, a pornit spre câmpul de luptă însoţit de o gardă bine înarmată. Zicem bine înarmată, deoarece acest amănunt se pare că i-a scăpat lui Maximin până în clipa asasinatului, când mare parte din armele gărzii şi-au probat perfecţiunea direct pe corpul împăratului.

Aşa se face că Menophilus s-a trezit dintr-o dată fără şef şi cu o sumedenie de barbari pe cap. Potrivit unei vechi cutume militare, se impunea o tranzacţie. “Când banii vorbesc, armele tac” i-au zis-o goţii de la obraz în latineşte. Odată deal-ul făcut, germanii au lăsat holdele în pace şi s-au pus pe numărat sesterţi. Carpii însă, care n-au fost de faţă la negociere, s-au trezit săriţi de la plată şi au înaintat o legitimă cerere similară. Dar lui Menophilus pacea cu goţii îi dădea un tupeu de zile mari. El i-a tratat pe petenţi cu un refuz profund jignitor, bazat, e drept, şi pe informaţia că noul împărat al Romei, Gordianus, e cu cavaleria pe drum.

Carpii nu erau nişte meditativi. Din nefericire pentru ei, tradiţia din moşi-strămoşi le recomanda să gândească abia după ce toate posibilităţile de bătaie sunt epuizate. În cazul de faţă, cugetările programate post-bellum n-au mai avut loc. Când Gordianus a plecat din Dobrogea, singura prezenţă vie a carpilor era semnalată în fondul principal de cuvinte. (“Academia Caţavencu”, nr. 433/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu