Filosofia salvează datoria

miercuri, iulie 18, 2018 14:01
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaAterizat pe tronul Ţării Româneşti direct de pe – aţi ghicit! – tronul Moldovei, Nicolae Mavrocordat s-a dovedit a fi rămas acelaşi fanariot moderat, iubitor al spolierii temperate şi mare amator de aere cărturăreşti. În 1716, anul în care proaspătul domn îşi planifica propăşirea proprie pe baza sudorii populare, izbucneşte din senin războiul turco-austriac. Şi, ghinionul dracului, taman când Nicolae îşi freca mâinile încântat de perspectiva unei neutralităţi profitabile – în care turcul, luat cu bătălia, să devină neatent la peşcheşul datorat – ei bine, taman atunci nemţii i-au făcut arşice pe ieniceri, zdrobindu-le emfaza cu tot cu turban.

În atare situaţie, obligaţia de căpetenie a guvernului fanariot de la Bucureşti era intervenţia militară pro-turcă, fără cea mai mică tentativă de comentariu. Nicolae – ce să facă şi el? – a făcut în mare grabă o mică armată. Pe cât de mare graba, pe-atât de mică armata. Pe cât de mică armata, pe-atât de mare solda mercenarilor. Pe cât de mare solda mercenarilor, pe-atât de mică şansa de victorie, lucru care s-a văzut de altfel şi în fapte, după trădarea nonşalantă a serdarului Petre Obedeanu, numit comandant pentru proverbiala lui fidelitate. Aşadar, austriecii, aflaţi acum în război şi cu – hai să fim serioşi – Nicolae Mavrocordat, pătrund în Oltenia o dată prin Orşova şi încă o dată prin trădarea boierilor Barbu Brăiloiu şi Staico Bengescu.

Nicuşor n-are încotro decât sub pulpana spahiului şi, după puparea smerită a papucului otoman, revine cu forţe competente asupra grupului pucist. O ambuscadă bine ticluită pune în laba domnului pe câţiva boieri trădători care, potrivit curiozităţii ştiinţifice a vremii, sunt decapitaţi pe loc. Entuziasmat de prestaţia gâdelui şi exagerându-şi clar talentele militare, Nicolae se trezeşte atacându-i pe austrieci în toată splendoarea lor. Grosul trupelor române e trimis în Oltenia, zonă unde seriozitatea şi hărnicia soldaţilor nemţi începuseră să-i bage în sperieţi pe localnici.

Între timp, în Capitală, boierii trădători rămaşi cu capetele pe umeri au pus umărul la altă stratagemă. Un detaşament de iuncheri plini de zale, de fireturi şi de ambiţie nemţească îl iau prizonier pe domn şi-l transportă la Sibiu. Încarcerat cu toată deferenţa, tratat cu politeţe exagerată la domiciul său forţat din cea mai răsărită vilă a Hermannstadt-ului, Nicolae a uitat repede plictiselile meseriei de domn fanariot, chinurile carierei de arendaş grec, viaţa de muncă şi privaţiuni dedicată belşugului personal şi s-a consacrat repaosului. În timpul liber el a scris o lucrare filosofică ce marchează totala lui detaşare de antecedentele fanariote: Despre datorii. (“Academia Caţavencu”, nr. 490/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu