Gotul neprins e migrator cinstit

duminică, aprilie 15, 2018 14:31
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorLa vremea povestirii noastre, din punctul de vedere al manierelor, dacul intrase binişor în ginta latină. În schimb, carpul – tot carp. Zicem “tot carp” pentru a ne menaja puţin arborele genealogic, cu toate că expresii ca “greu de carp” sau “bătut în carp” ar fi poate mai nimerite. Ba chiar foarte nimerite, dacă te gândeşti la nici zece ani de la zdrobirea lor completă în Dobrogea, carpii năvăleau iar în Dacia.

Împotriva lor s-a deranjat împăratul Filip Arabul, numit aşa din pur spirit avangardist, deoarece arabii încă nu fuseseră propriu-zis inventaţi. În 245 şi apoi în 247, Filip Arabul împreună cu fiul său şi cu cea mai modernă armată a momentului îşi iau aşadar porecla “Carpicus” direct de la tribul aflat pe cale de dispariţie. Bucuria strămoşilor noştri a fost însă scurtă, căci în 248, la frontierele provinciei s-au prezentat goţii. Goţii făcuseră praf mai de mult sesterţii daţi de Gordianus şi doar situaţia politică internă făcuse ca noua lor invazie să întârzie atât. Că veni vorba de situaţia politică internă, trebuie spus că goţii aveau un guvern de coaliţie rezultat din lupte democratice libere. Algoritmul care stabilea portofoliile barbare era insistent disputat între ostrogoţi, care susţineau jaful generalizat, şi vizigoţi orientaţi cu predilecţie spre exterminarea gospodăriilor ţărăneşti – celula de bază a profitului antic. A treia grupare a coaliţiei, interesată exclusiv de aspectul financiar al căpătuirii, ameninţa mereu că iese de la guvernare, dacă politica de năvălire nu are ca efect convertirea imediată a prăzii în bani. De la ei se pare că ne-a rămas termenul “mangoţii”, fenomen migrator uşor de observat şi astăzi prin buzunarele politicii.

Cu toate aceste probleme nerezolvate, goţii intră, cum spuneam, în 248, în Dobrogea. Bineînţeles că Histria – perla litoralului get – e luată cu asalt şi vizitată printre ruine. Încurajaţi de succes, dar mai ales de lipsa unei armate romane în zonă, năvălitorii îşi propun să-i facă felul şi cetăţii Marcianopolis, important bastion comercial al Romei. Propunerea nu-i rea deloc, date fiind frunza şi iarba luptătorilor barbari, dar contra-propunerea cetăţii îi lasă pe goţi cu gura căscată, exact aşa cum rămâi în faţa unor saci cu talanţi de argint. Campania de jaf continuă deci fără pârjolirea Marcianopolis-ului, dar cu incendierea compensatorie a Bulgariei de azi.

În 250, împăratul Decius, pe care focurile din Moesia nu-l mai lăsau să închidă ochii noaptea, se decide să-i închidă ziua în bătălia de la Abrittus, împreună cu întreaga sa armată. Goţii jubilează după o aşa victorie şi abia aşteaptă episodul următor ca să-şi continue straşnicul chef istoric încins pe vatra noastră cea multimilenară. (“Academia Caţavencu”, nr. 434/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu