Hai, popor, in Dealul Spirii, sa te invat tabla inmultirii

duminică, ianuarie 7, 2018 11:14
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎmpotriva revoluţiei române de la 1848 s-au mobilizat armatele celor trei imperii: Rus, Austriac şi Otoman. Imperiul rus s-a mulţumit să mobilizeze un pluton de cazaci, fiindcă domnitorul Mihai Sturdza, după ce i-a urecheat oleacă pe paşoptiştii moldoveni, i-a poftit pe muscali în sofragerie să vadă cu ochii lor că revoluţia a fugit pe fereastră.

Imperiul Otoman, însă, a trebuit să mobilizeze mai întâi diplomaţia, căci cabinetul mitropolitului Neofit, instalat, la Bucureşti, luase revoluţia în serios. Primul emisar al Padişahului a fost Soliman Paşa, ex-ambasadorul Porţii la Paris, un turc francofon care-şi tocise coatele, Coranul şi insteriile ienicereşti prin cafenelele Oraşului-Lumină. Aşa că fosta studenţime română l-a întâmpinat pe spahiu la Giurgiu şi, mai cu o palavră, mai cu o amintire despre French Can-Can, mai cu o studentă de-a noastră din popor, au bătut palma pe-o locontenţă domnaescă, alcătuită din trei persoane, una mai paşoptistă ca alta.

Euforia diplomatică a ţinut cam o lună şi jumătate, căci, în septembrie 1848, Soliman e înlocuit cu Fuad Efendi, un otoman sadea, care când auzea de cultură scotea pistolul, iar când auzea de revoluţie începea să tragă. Prima acţiune a lui Fuad ca însărcinat cu afaceri în Ţara Românească a fost “Afacerea Dealul Spirii”. Aici, ienicerii sosiţi să vadă ce profit vor ghiaurii din revoluţie s-au ciocnit cu o companie de pompieri condusă de căpitanul Pvel Zăgănescu. În urma coliziunii au rezultat victime de ambele părţi, adică atât de partea pompierilor, cât şi de partea mulţimii care căsca gura de pe margine la cum se scrie istoria în caligrafie otomană. În toiul încăierării a sosit la faţa locului şi Regimentul 3 de infanterie în frunte cu Radu Golescu, fapt care a reuşit în fine să-i scoată pe turci din sărite. E inutil să spunem că sorţii încăierării au înclinat când în favoarea ienicerilor, când în defavoarea pompierilor, căci chiar aşa era. Vom spune doar că a fost o înfrângere scurtă, fără dureri, în care victoria a mers la unii şi gloria la ceilalţi.

Ecoul victoriei i-a făcut pe voluntarii din tabăra de la Rîureni să se retragă încotro au văzut cu ochii, iar ecoul gloriei i-a făcut pe restul românilor să aştepte 150 de ani până să mai iasă la o revoluţie. (“Academia Caţavencu”, nr. 401/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu