A șaptea dimensiune

Ghinionul lui Costantin Hangerli, domnul fanariot al Munteniei, s-a numit Pasvan Oglu. Acest rebel, fără altă cauză decât jefuirea zonei de sud a Munteniei, sfida pur şi simplu administraţia de la Bucureşti, ba chiar şi pe cea de la Stambul, diminuând periculos birul cuvenit sultanului. Şi dacă pentru alte defecţiuni economice găsea o oarecare înţelegere, când auzea de diminuarea birului, sultanul făcea spume. Aceste spume au fost imediat observate pe caii sosiţi în goană la faţa locului, purtând în spinare fioroşii başbuzuci, destinaţi răfuielii.

Pasvan Oglu vădea însă o viclenie demnă de comerţul cu rulmenţi de mai târziu, de prin anii 1990, dintre România şi Turcia. El plătise un adjunct din armata de represiune, Ali Paşa de Kutejah, care, seară de seară, îi transmitea informaţii prin porumbei călători, sau “păsărmobile”, precursorii celularelor de azi. Urmările acestor trădări eficiente s-au văzut rapid: oastea de reprimare s-a trezit măcelărită lângă Vidin – ba mai mult, chiar puţin umilită.

În vremea asta, veştile proaste picurau în urechea sultanului un venin de calitate deosebită. La ştirile militare, zdrobitor de precise, inamicii lui Hangerli adăugau cu plăcere perversă fitile despre dezastrul economic. În aceste conditii, turbarea sultanului nu mai avea destul vocabular. Ea renunţase la cuvinte şi deja se exprima prin arme albe. Noul lexicon, compus din hangere, spăngi, iatagane şi săgeţi, era total comprehensibil şi uşor de reţinut, mai ales după numărarea cadavrelor.

În linia noului limbaj, pe 1 martie 1799 soseşte la Bucureşti un capugiu însoţit de un harap “groaznic la chip” şi, evident, ras în cap. Aceşti doi profesori de limba turcă sunt primiţi de Hangerli în iatacul domnesc, de unde, printre împuşcăturile capugiului şi icnetele harapului, de-abia se mai aud declinările victimei. La final, ca să fie convinşi că fostul domnitor a băgat totul la cap, echipa de lingvişti ia cu ea capul lui Costică Hangerli, ca să-l bată în cuie pe poarta universităţii din Stambul. (“Academia Caţavencu”, nr. 549/2002)

Citeste si articolele:

• Hai, popor, in Dealul Spirii, sa te invat tabla inmultirii
• Nu e sport ca Daciada, nici omor ca cruciada
• Cum s-a fript Gheorghe Doja in razboiul taranesc crestin si democrat
• Baiazid, te-astept sa vii, la Rovine in campii
• Ei, rusii, acesti criminali care au adus numai lacrimi si suferinta pe unde au trecut