Infractorul Năstase Adrian eliberat din pușcărie de o judecătoare anchetată pentru corupție

luni, martie 18, 2013 20:28
Posted in category Justitie, PeNaLii, PSD = PCR

PSD = MafiaContrar jurnalului Antenei_Securistice_1 care-l prezintă pe infractorul Năstase Adrian drept o victimă a unui sistem care nu-ți permite să iei ceva șpăgi din care să-ți faci o avere de milioane de euro, adevărul este altul. Năstase Adrian a furat la greu din banii publici, adică din banii destinați sistemului medical, educației, armatei, infrastructurii etc. Iată ce scrie, pe această temă, anticorupție.hotnews.ro, chiar dacă slugile securistului Dan Voiculescu continuă să mintă fără nici o jenă opinia publică din România.

Fostul premier Adrian Nastase este acuzat de DNA ca, in 2004, a camuflat strangerea de fonduri pentru campania sa electorala prin initierea unui simpozion. Manifestarea „Trofeul calitatii in constructii” a fost organizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), iar taxele de participare incasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firma care a prestat diverse servicii in campania prezidentiala a liderului social-democrat.

Organizatoarea simpozionului incriminat a fost Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel inalt pe care le avea in PSD, sustin anchetatorii. Taxele de participare au fost de cinci milioane de lei vechi pentru persoanele fizice (cuirca 125 de euro la acea data) si 15 milioane de lei vechi (aproape 400 de euro la acea data) pentru cele juridice. In total, s-a strans suma de 67,4 miliarde de lei vechi.

Potrivit procurorilor, „ca urmare a exercitarii de catre Adrian Nastase a influentei si autoritatii decurgand din functia de presedinte al Partidului Social Democrat (…) asupra unor persoane, fie membri PSD cu functii importante in cadrul unor institutii publice (Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, Regia Nationala a Padurilor ROMSILVA, Agentia Nationala Sanitar Veterinara, Compania Nationala a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari si presedinti de consilii judetene, acestia au impus achitarea unor importante sume de bani sub forma de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea institutiilor respective”.

Și acum să vedem cine a hotărât eliberarea infractorului Năstase Adrian. Ei bine, dragi tovarăși și ‘preteni’, iată ce am găsit aici legat de eliberarea lui Bombonel, cel care ne punea să-i numărăm ouăle prin 2003, atunci când prietenul lui Nicu Ceaușescu, ginerele unui fost ministru ceaușist al agriculturii, în timpul căruia s-a furat în tăcere, precum în orice sistem mafiot. Un infractor muiere ca Bombonel, care nu avea testicule pentru viața din pușcărie, nu putea fi decât un laș ordinar, comparabil cu orice găinar, ce face pe el atunci când este prins, dacă ne gândim la dramoleta cu sinuciderea din vara lui 2012.

Amazing Romania: O judecătoare anchetată pentru luare de mită judecă liberarea lui Năstase

De fapt vorbim despre două judecătoare controversate aflate în completul de judecată care se ocupă de prespălarea imaginii deținutului N0049. Asta după ce s-au ocupat grăjdanii puși de către Victor Ponta, plagiatorul mitoman care se joacă de guvernarea, la șefia penitenciarelor.

Procurorul Catalin Ceort a fost numit ilegal sef la Penitenciare printr-un ordin al ex-ministrului interimar al Justitiei Victor Ponta! Ceort a renuntat la sefia INEC unde fusese numit tot ilegal de ex-ministrul Predoiu. Uluitor, in 2002, avocatul Ceort a devenit intr-o singura zi procuror de judecatorie si procuror in Parchetul General, printr-o dubioasa delegare data de ex-Procurorul General Joita Tanase

Tribunalul București tot judecă de luni dimineața recursul la eliberarea deținutului Adrian Năstase, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calității”. Completul de judecată care se ocupă de judecarea recursului procurorilor la sentința dată de către Judecătoria Sectorului 4 este format din judecătoarele Ioana Cleopatra Șipoteanu, Carmen Constanța Balaci și Florentina Vasilăteanu, ultimele doua înlocuindu-le pe Antonela Costache și Viorica Dinu, arestate vineri dimineața sub acuzația că ar fi primit mită de la fratele omului de afaceri Dinel (Staicu) Nuțu. Nici o surpriză, numele judecătoarei Ioanei Șipoteanu apare în referatul de arestare al celor două judecătoare. Iar ca încrederea în actul de justiție practicat în sistemul ticăloșit să atingă cote fantastice de încredere, soțul judecătoarei Florentina Vasilăteanu, Cătălin Vasilăteanu, avocat în cadrul Baroului București, este condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de influență. Oare pe lângă cine executa băietul trafic de influență?

Pentru a înțelege cum funcționează sistemul ticăloșit din Justiție, vă mai rețin atenția cu un amănunt: duminică seara, Laura Ștefan a avut o intervenție într-o emisiune cu privire la deficiențele softului ECRIS. Acesta poate fi fentat de cei care-l manipuleaza la ordinul juzilor corupți, deoarece introducerea datelor dosarelor se face după ce softul dă completul de judecată. Dacă softul alege un complet de judecată format din judecători cu care nu s-a “vorbit” “să înțeleagă, să se-nțeleagă”, atunci se introduc datele altui dosar. Și procedura se repetă ca la „6 din 49” până când se ajunge la completul câștigător de judecatori – moment din care se revine la faza 1 și se introduc datele dosarului în care sunt inculpații care trebuie să scape de lungul braț al Legii. Despre această “scăpare” a softului se știe de foartă multă vreme – și devine tot mai evidentă complicitatea dintre procurori și judecători, de jos până sus în CSM. Deci cu un soft pe care s-au dat milioane de euro la concepere, se poate face dedicat direcționarea dosarelor către completele de judecată „unse”. Mă întreb ce comision a luat “producătorul” softului pentru a avea scăparea aceasta “nesemnificativă” în soft?

REFERINȚE:

Numele judecatoarei Ioana Sipoteanu apare in referatul de arestare al judecatoarelor Antonela Costache si Viorica Dinu, arestate preventiv vineri dimineata sub acuzatia ca ar fi primit mita de la fratele omului de afaceri Dinel (Staicu) Nutu. (vezi aici stenogramele)

Potrivit unui comunicat de presa al DNA, pe data de 6 februarie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe Catalin Vasilateanu la 3 ani de inchisoare in regim de detentie pentru savarsirea a patru infractiuni de trafic de influenta.

Viorica Dinu si Antonela Costache, care trebuiau sa faca parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care sunt acuzate de luare de mita si trafic de influenta pentru solutii in mai multe dosare, printre care si cel al lui Dinel Nutu (fost Staicu).

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Infractorul Năstase Adrian eliberat din pușcărie de o judecătoare anchetată pentru corupție”

  1. În România, mafioții numesc inspectorii financiari | A șaptea dimensiune says:

    martie 25th, 2016 at 21:18

    […] Infractorul Năstase Adrian eliberat din pușcărie de o judecătoare anchetată pentru corupție […]

Adauga un comentariu

Ro2.ro