Lecţia de luciditate

duminică, august 18, 2019 18:42
Posted in category Literatura

Monica LovinescuSpuneam, cu altă ocazie, că mult vehiculata absenţă a unui Havel român a fost suplinită, cu succes şi conştiinciozitate, din exil, de Monica Lovinescu, o conştiinţă exemplară şi un combatant neobosit în lupta împotriva acaparării (totale) de către regimul comunist a literaturii române.

Sunt convins că, pentru mulţi scriitori din România, prezenţa clandestină, prin emisiuni radiofonice necruţătoare, a Monicăi Lovinescu în spaţiul nostru cultural a fost un reper, un punct de susţinere, o instanţă greu de ignorat.

Şi, în plus, această voce autorizată a oferit sentimentul tonic, în acele vremuri cenuşii, că el, scriitorul român, nu e singur, că există cineva care va semnala abuzurile şi va taxa prompt “trădările” obştei.

Pe de altă parte, chiar mai-marii regimului comunist erau “frânaţi” în deciziile aberante de faptul că “s-ar putea afla” la Europa Liberă.

Am ţinut să fac această introducere-precizare pentru cititorii mai tineri care s-ar putea să nu ştie foarte mult despre Monica Lovinescu. Şi cărora le recomand, cu căldură, încă un volum din jurnaului acesteia – Monica Lovinescu, Jurnal, 1990 – 1993 – apărut la Humanitas, cuprinzând perioada 1 ianuarie 1990 – 23 decembrie 1993.

Sunt pagini care demonstrează, încă o dată, luciditatea exemplară şi capacitatea (atât de rară în alte cazuri de scriitori români) de a vedea dincolo de aparenţele zilei, de a integra fapte într-o ţesătură de sensuri.

Autoarea jurnalului “salvează”, prin consemnare, nu numai anecdotica acelor zile, uneori fierbinţi, ci şi semnificaţiile care fac, acum, posibilă lectura “istoriei immediate” prin aceeaşi grilă a exigenţei morale şi a intransigenţei salvatoare.

Aproape toată “lumea bună” din spaţiul cultural românesc, aflată în vizită la Paris, trece pe la Monica Lovinescu pentru a o omagia şi a o cunoaşte sau chiar pentru a o consulta în tot felul de probleme. Toate aceste personaje apar la rampă descrise cu umor, cu fineţe şi, mai ales, fără menajamente.

Pot spune liniştit că Jurnalul nu este doar al autoarei, ci chiar al literaturii române. (Ioan T. Morar, “Academia Caţavencu”, nr. 625/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu