Nu e glumă, măi băiete, să te iei de Dromihete

vineri, iunie 8, 2018 16:20
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎn timp ce Agatocle, fiul regelui Lisimah, se pierdea în zare, geţii, pradă unor sentimente confuze, oscilând între regretul de a-l fi eliberat pe prinţişor şi bucuria de a mai slobozi câteva săgeţi în direcţia lui, geţii – zic – habar n-aveau ce-i aşteaptă. Şi, de fapt, ce-i aştepta? – ne întrebăm noi miraţi, necunoscând efectul militar al unei crize regale de isterie, cu bale la gură şi tăvăliri pe jos, manifestare foarte la modă printre urmaşii mai nevrotici ai lui Alexandru Macedon. Când Lisimah şi-a revenit din turbare, impunătoarea sa armată era gata de atac, de pârjolire, de hăcuire, de viol şi de ştergere de pe faţa pământului a grupului de gospodari geţi care priveau fără rost în zare – sprijiniţi care de-un stup, care de-un mânz – în direcţia teribilei invazii. Atât de mare era furia marelui strateg, încât pe o scară de la 1 la 10, dacă Lisimah ar fi ştiut să numere, aceasta ar fi urcat cam la cinci degete.

Cotropirea Bărăganului, cunoscut pe atunci sub denumirea de Câmpia Getică, a început imediat. Dromihete a anticipat ideea de blitzkrieg încă de la primele pălălăi care au cuprins satele de pescari paşnici şi aşezaţi, aceiaşi gospodari liniştiţi care-i scufundaseră flota lui Agatocle. Reacţia imediată a geţilor a fost pustiirea locului, otrăvirea fântânilor şi incendierea holdelor. Aşa încât inamicul să se deprime iremediabil, doborât de foame, sete şi boli lumeşti. Apropo de flăcări, trebuie spus că în timp ce geţii se ocupau cu incendierea holdelor, macedonenii perseverau în incendierea satelor, astfel că interesantul concurs născut firesc între cele două tabere de piromani a stârnit pasiuni şi orgolii naţionale, până la arderea definitivă a economiei gete. Deşi macedonenii jubilau pe marginea acestui joc cu focul, în curând situaţia lor alimentară a devenit dramatică. În clipa în care n-au mai avut ce mânca, au mâncat o mamă de bătaie soră cu moartea (unii). Restul, adică cei care au supravieţuit în ciuda efortului făcut de geţi de a-i înjunghia cu celebrele lor spade tocite din lemn, au fost făcuţi prizonieri. Despre soarta lor şi despre ospăţul dat de Dromihete în cinstea lui Lisimah ne vom da că părerea în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 459/2000)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu